Antena Căutare

Record național! Un bucureștean a sunat la 112 de peste 21.000 de ori în 10 luni! Ce pedeapsă va primi cetățeanul

Conform unui bilanț realizat de Serviciul de Urgenţă 112, peste 50% din apelurile efectuate în 2018 către 112 sunt non-urgențe, iar persoanele care sună fie reclamă produse cumpărate cu defecte, fie reclamă muzica mai tare dată de vecini, certuri în bloc, iluminarea stradală sau alte motive pe care doar aceștia le consideră urgențe.

Record național! Un bucureștean a sunat de peste 21.000 de ori la serviciul de urgență 112 în 10 luni! Ce pedeapsă va primi cetățeanul și care au fost motivele

Conform unui bilanț realizat de Serviciul de Urgenţă 112, peste 50% din apelurile efectuate în 2018 către 112 sunt non-urgențe, iar persoanele care sună fie reclamă produse cumpărate cu defecte, fie reclamă muzica mai tare dată de vecini, certuri în bloc, iluminarea stradală sau alte motive pe care doar aceștia le consideră urgențe.

Printr-un comunicat de de presă al STS transmis luni, se arată că există un ,,campion'' la numărul apelurilor către 112, acesta sunând de peste 21.000 într-o perioadă de 10 luni, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, operatorii 112 au preluat în 2018 12.735.836 apeluri, din care 5.748.787, adică 45,1%, au fost urgenţe, iar 6.987.049, reprezentând 54,9%, au fost non-urgenţe. Cazurile au fost transferate către Ambulanţă - 57,8%, Poliţie - 22,4%, ISU-SMURD - 16,2%, Jandarmi - 3,4%, sau alte agenţii - 0,2%.

Articolul continuă după reclamă

"Din totalul apelurilor primite la numărul unic de urgenţă, 54,9% dintre apeluri au fost pentru situaţii non-urgente. Cele mai mari procente au fost înregistrate în Mureş (68,1%), Covasna (65,8%), Vrancea (64,1%), Gorj (64,1%), Călăraşi (63,6%) şi Argeş (63,5%). În Bucureşti, 45,1% din totalul apelurilor au fost non-urgente. Potrivit datelor statistice, reiese o medie zilnică de peste 18.000 de apeluri non-urgente", precizează sursa citată.

Din numărul total al apelurilor non-urgente, cea mai semnificativă situaţie este cea denumită "pocketdialing", 63%, ceea ce reprezintă două treimi din totalul non-urgenţelor. Acestea sunt apeluri involuntare, făcute de cei care fie apelează din greşeală numărul de urgenţă, fie uită să îşi blocheze telefonul, ca urmare numărul 112 este apelat neintenţionat.

"Preluarea apelurilor la numărul unic de urgenţă poate fi îngreunată de procesarea apelurilor făcute neintenţionat la numărul de urgenţă. Câteva exemple: un telefon introdus în buzunar sau aruncat în poşetă, fără a fi blocată tastatura acestuia. Procedura prevede clar că, în astfel de situaţii, operatorii 112 sunt obligaţi să asculte apelul preluat timp de 15-20 de secunde, chiar dacă de la celălalt capăt al firului nu se aude niciun sunet, apoi să reapeleze de două ori numărul de pe care s-a efectuat apelul. Pentru un astfel de apel involuntar şi care nu este efectiv o urgenţă reală se pierd timp, resurse - vitale în alte cazuri, unde poate fi vorba despre diferenţa între viaţă şi moarte. Cele mai mari procente de apeluri involuntare se înregistrează în judeţele Dâmboviţa, Teleorman, Mehedinţi, Argeş şi Covasna", se arată în comunicat.

O treime dintre apelurile non urgente sunt făcute de persoane care solicită diferite informaţii care nu sunt de competenţa Serviciului 112.

La împlinirea a 15 ani de la înfiinţarea Serviciului de Urgenţă 112, instituţia a oferit mai multe date statistice care arată că serviciul a fost suprasolicitat de anumite persoane care au sunat la 112 de zeci de mii de ori.

Astfel, în primele 10 luni din 2018, o persoană din Bucureşti a apelat 112 de 21.567 de ori.

O persoană din Iaşi, în aceeaşi perioadă, a sunat la 112 de 18.525 de ori, una din Neamţ de 18.390 de ori, una din Gorj de 15.703 ori, iar una din Buzău de 8.847 de ori.

Aceste persoane au fost amendate cu câte 500 de lei, potrivit observator.tv.

Ministrul Sănătății, anunț de ultimă oră despre medicul fals! Ce spun pacientele care au sunat la linia special înfiinţa... Dovezile ce schimă totul despre medicul fals Matteo Politi! Ce a ieșit la iveală...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini o cunosc
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători, premii importante
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători,...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x