Antena Căutare

Român suspectat de terorism! Își zice ”Ibrahim”, a aderat la ISIS şi a avut legături cu organizarea unui atentat

Procurorii DIICOT au făcut, joi dimineaţă, percheziţii la domiciliul unui bărbat de 39 de ani, din judeţul Argeş, care a fost ridicat de către anchetatori, fiind suspectat de terorism. Potrivit anchetatorilor, bărbatul s-ar fi autoradicalizat într-un stat european şi ar fi aderat la gruparea teroristă Stat Islamic. Distribuie pe Facebook

Procurorii DIICOT au făcut, joi dimineaţă, percheziţii la domiciliul unui bărbat de 39 de ani, din judeţul Argeş, care a fost ridicat de către anchetatori, fiind suspectat de terorism. Potrivit anchetatorilor, bărbatul s-ar fi autoradicalizat într-un stat european şi ar fi aderat la gruparea teroristă Stat Islamic.

Bărbatul, zis ”Ibrahim”, este suspectat că promovează mesaje de susţinere a grupării teroriste, că a avut legătură cu atacurile de la Paris din noiembrie 2015, dar şi că distribuie pe reţelele de socializare imagini cu atacurile organizate de această grupare. În plus, el este suspectat că a transmis jihadiştilor date despre un obiectiv militar din România.

DIICOT arată, într-un comunicat de presă, că procurorii au făcut joi trei perchezitii în judeţul Argeş pentru ridicarea unui suspectat de terorism.

Potrivit DIICOT, începând cu luna noiembrie 2016, bărbatul, zis ”Ibrahim”, a utilizat şi utilizează în continuare mai multe conturi pe o reţea de socializare prin intermediul carora a postat şi distribuit fotografii cu sigla gruparii teroriste DAESH, precum şi înregistrări cu atacuri ale DAESH şi execuţii, prin decapitare şi împuşcare, cu intenţia de a le face cunoscute şi de a determina câştigarea de noi adepţi capabili să recurgă la săvârşirea aceluiaşi gen de fapte”.

Articolul continuă după reclamă

În plus, în primavara anului 2015, suspectul a mers în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul României, observând cu atenţie căile şi punctele de acces, precum şi modalitatea în care acesta este îngrădit.

Alertă în România! Suspect de terorism, prins în Argeș. A transmis mai multe informații, despre o bază militară din Româ... Zile de foc în România. 1 iulie va intra în istorie cu cele mai ridicate temperaturi, pentru această perioadă. Peste 70 ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Romina, o româncă de peste 40 de ani, a renunțat la viața din România și s-a mutat în Cipru! A luat bilet doar dus și nu regretă
Romina, o româncă de peste 40 de ani, a renunțat la viața din România și s-a mutat în Cipru! A luat bilet doar...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O influenceriță însărcinată, revoltată după ce un însoțitor de bord a refuzat să o ajute cu bagajul! Ce i-a spus acesta în avion
O influenceriță însărcinată, revoltată după ce un însoțitor de bord a refuzat să o ajute cu bagajul! Ce i-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x