Antena Căutare

SanoPass vizează să ajungă în acest an la peste 20.000 de abonaţi care să utilizeze serviciile medicale a 1.300 de clinici, de la 500 de clinici gestionate în prezent

SanoPass, alternativa digitală la abonamentele medicale clasice, vizează să ajungă în acest an la peste 20.000 de abonaţi, care să utilizeze serviciile medicale dintr-o reţea de 1.300 de clinici şi cabinete private din ţară până la finele anului 2020, în creştere accelerată faţă de cele 500 de clinici din portofoliu, gestionate la finele anului trecut.

De asemenea, start-up-ul fondat în 2019 a ajuns să gestioneze servicii medicale în valoare totală de peste 10.000 de euro lunar şi estimează că va depăşi anul acesta pragul de 20.000 de abonaţi.

Doar în luna decembrie din 2019 compania SanoPass a emis peste 1.000 de abonamente, iar ritmul de înrolare a noilor abonaţi creşte în mod constant, spun reprezentanţii companiei.

“2020 este anul creşterii exponenţiale pentru SanoPass, cu noi investiţii, lansări de servicii şi produse noi, plus deschiderea reţelei către alţi furnizori din piaţă. La nivel strategic, ne concentrăm pe dezvoltarea serviciilor de medicina muncii, obligatorii pentru orice companie din România, şi analize medicale, care sunt cele mai solicitate servicii de către angajaţi. Ne dorim să construim cea mai variată reţea de clinici şi cabinete specializate în aceste servicii şi nu numai”, a declarat Andrei Vasile, CEO şi co-fondator SanoPass.

În ultimele luni, mai multe clinici şi cabinete medicale independente s-au alăturat reţelei SanoPass, printre care Gynia, Medstar, Spitalul Sf. Constantin, Alpha Medica, Donna Medical Center, Centrul Medical Transilvania, Union Medical, Medsan şi Medicii.

Articolul continuă după reclamă

”Pentru a deveni un jucător important pe zona de analize medicale şi medicina muncii, fondatorii SanoPass îşi propun să atragă o rundă de finanţare de tip equity în primul semestru din 2020, investiţie prin care compania va deschide reţeaua şi pentru alţi jucători din piaţă şi va lansa un flux de medicina a muncii, integrat cu sistemele de tip ERP sau CRM ale companiilor cu scopul reducerii birocraţiei”, precizează compania.

Abonamentele SanoPass asigură programări pentru consultaţii sau investigaţii, indiferent de specialitate, în maximum 48 de ore. SanoPass oferă pachete personalizate de servicii, cu preţuri între 3 euro şi 40 de euro lunar, conţinând servicii de medicina muncii, consultaţii şi investigaţii medicale, analize medicale, stomatologie, nutriţie, psihologie, fizioterapie şi imagistică avansată.

SanoPass, companie lansată în 2019 de doi tineri antreprenori români, Andrei Vasile şi Mihai Vădan, emite abonamente medicale de prevenţie oferite de angajatori ca beneficii pentru angajaţi. Abonaţii SanoPass sunt angajaţi ai companiilor din domenii precum transporturi, productie, IT, financiar, retail. Reţeaua SanoPass numără în prezent 570 clinici şi cabinete private la nivel naţional.

Sursa : news.ro

Ea e femeia care a renunţat la cariera de tehnician dentar pentru a confecţiona mărţişoare... Scenariu sumbru pentru România: Euro ar putea să ajungă la 8 lei?! Ce spune un ministru...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x