Fanus Neagu este primul om despre care am avut impresia, la propriu, ca este mai mare decat tata. Eram copil, era prin 1979 si plecasem de acasa cu tata la un meci al Rapidului. Din drum, de undeva, de prin cartierul Domenii, i-am luat pe Fanus Neagu si pe Cornel Dinu, care ne asteptau pe trotuar. Cand au urcat in masina, am avut senzatia de imensitate, de avalansa de uriasi care se inghesuie intr-o masina mica. Putin mai tarziu, am inteles si imensitatea frazei lui Fanus Neagu, nu numai maretia fiintei lui fizice. Tata il iubea si il admira atat de mult, incat era unul dintre cei pe care ii cita cu drag, cu fiecare prilej, mai ales cand se supara pe cate un troglodit pe care il trimitea « Vorba lui Fanus : la munca, la batut tarusi cu curul ! ».
A.P. si Fanus s-au imprietenit la mijlocul anilor 60 in Restaurantul Casei Scriitorilor, imediat dupa ce au avut un conflict. Tata, foarte tanar scriitor, s-a asezat la o masa goala si n-a ascultat de sefa de local, care i-a spus sa nu stea acolo, ca e locul domnului Fanus, scriitor deja consacrat, care va face scandal cand va veni si isi va gasi scaunul ocupat. Fanus a venit si nu a asteptat prea mult pana l-a injurat pe A.P. : « Cine esti tu, ma, oltene, sa stai pe scaunul meu ? ». A.P. nu s-a lasat intimidat si i-a raspuns la fel de dur, ba chiar cu un dos de palma scapat de sub control : « Da tu cine esti, sa ocupi scaunele in tot restaurantul ? » In cateva clipe, Fanus i-a intins mana si au inceput o prietenie care nu s-a incheiat niciodata si nici nu mai are cum sa se incheie, de vreme ce acum sunt din nou amandoi in acelasi salon al marilor creatori. Avalansa de uriasi din acea masina de acum trei decenii ia, unul cate unul, marii scriitori de azi si ii muta intr-o posteritate care mai putea astepta pana sa ni-i ia.
Am ales cateva fragmente dintr-un jurnal al meu din anul 1987, in care marele Fanus este prezent de-a dreptul in viata lui Adrian Paunescu si a familiei mele.
2 martie 1987, Bucuresti
citeste articolul complet pe Jurnalul
