In fiecare an ii dam uitarii pe cei care ne-ar putea da un sens, un motiv de mandrie nationala, atunci cand incercam sa ne numaram si noi printre tarile bogate cultural europene, demne de luat in seama. Il tot comemoram pe poetul national sau pe fostul dictator, ne amintim ca ar fi implinit nu stiu ce varsta, umplem cimitirele tot dezgropand si verificand si facem stiri la televizor, iar copiii nostri nici n-au auzit de Brancusi, Eliade sau Cioran. In timpul asta, ne mor traditiile, si istoria, si cultura - pe care altii le au in constiinta lor si le perpetueaza in locul nostru.
O lume intreaga a celebrat 135 de ani de la nasterea lui Brancusi, geniu revolutionar al sculpturii moderne, de origine romana, timp in care, la Bucuresti si la Targu-Jiu, un grup de cateva zeci de persoane l-au comemorat intr-o maniera surda si cumplit de meschina!
La Bucuresti, s-a format un lant uman simbolic de 40 de persoane in jurul Ateneului Roman. Pot sa il citez, cu tristete, pe criticul Pavel Susara "suntem prefacuti, schizofrenici si marunti. Daca nu exista un interes material pentru romani, marile valori sunt condamnate la uitare". Sau daca nu exista un interes politic..., as putea sa completez - cu durere si rusine ca Romania este condusa de oameni pentru care logo-ul de tara este o frunza.
Pentru cultura universala, Brancusi si Eliade sunt nume mari, care cantaresc greu, sunt repere de neegalat in domeniul istoriei religiilor si al sculpturii. Nimeni pana astazi nu a reusit sa ii depaseasca sau macar sa se apropie de ceea ce au lasat cei doi in urma lor - ca si creatie si simbolism. Eliade s-a identificat in ideile sale cu arta si conceptia estetica a lui Brancusi. Eliade l-a omagiat pe Brancusi, scriind "Coloana nesfarsita" - o piesa de teatru (era pasiunea lui, ca stil de scriitura, pe langa jurnale), mai mult o piesa de idei, un dialog dramatic fictiv, prin care Eliade a incercat sa afle misterul marelui maestru legat de cei 20 de ani de "liniste", in care n-a mai creat nici o capodopera universala dupa Coloana Infinitului, ci doar a reinterpretat piesele lucrate anterior.
Interesul
Romania nici n-a apucat sa-i vada si sa-i cunoasca. Nici nu i-a avut, dar nici nu i-a vrut! Am afirmat intotdeauna (blamand statul comunist si apoi, pe cei care au urmat, pentru ignoranta), Romania nu-l merita pe Brancusi! De aceea nici nu avem operele lui aici si nici nu le vom avea vreodata, pentru ca tara asta n-a stiut sa-l aiba pe Brancusi si nu merita sa detina in patrimoniu nimic creat de Brancusi.
Romania va ramane doar cu ceea ce detine la Targu-Jiu, acolo unde a fost omagiat de o mana de oameni. E adevarat, Brancusi a fost refuzat cand a dorit sa-si lase sculpturile ca mostenire tarii sale care era una comunista, in schimb, de curand, Romania a avut impertinenta de a cere Frantei sa cumpere operele sculptorului pentru a le avea in patrimoniu si Franta a refuzat categoric.
Viata si personalitatea lui Brancusi nu pot fi cumparate, dar nici omagiate cum se cuvine in Romania, daca nu ne intereseaza politic, strategic sau material. Ce tristete! M-am entuziasmat, dar mi-a fost rusine cand am vazut ca altii nu l-au uitat si l-au celebrat pe plan mondial asa cum trebuia s-o facem si noi.
Tot articolul, in Jurnalul National
George Litarczek: Respectul omului fata de om, in Romania, nu mai exista... Razie in Sintesti: Palate si masini de lux, din comertul cu fier vechi...
