„Mama fusese crescuta la Curtea cea mai aristocratica, a carei stralucire nu poate fi inchipuita decat de cei ce au vazut-o. Unica fiica a tarului, importanta ei fusese cu totul exceptionala. Acum era sotia fiului al doilea al reginei Victoris, si toate cumnatele ei, chiar cele nemaritate, ii treceau inainte, ca avand drept la tronul Angliei.
Imi inchipui ca mama considera aceasta oarecum ca o jignire, dar eram atunci prea de tot copila pentru a intelege ceva din astfel de lucruri, care incurcau sau nelinisteau pe mai-marii mei. Mama ne ferea de orice grija si de orice vrajba, asa incat traiam intr-un adevarat rai al nestiutorilor.
Poate ca nu era cea mai potrivita pregatire pentru viitoarele lupte ale vietii, totusi ii multumesc, din fiecare fibra a inimii mele; ii multumesc, pentru ca prin viata ce ne-a facut s-o traim, mi-a sadit in suflet o samanta de idealism, pe care nimic, nici conflicte, nici dezamagiri, nici deziluzii, nici aspra realitate n-au fost in stare vreodata sa-l dezradacineze cu totul.
Mama fusese crescuta cu multa severitate si ea insasi avea pareri foarte rigide asupra educatiei si a bunei purtari, dar in acelasi timp era daruita cu o largime de idei care facea dintr-insa o fiinta cu totul aleasa; si mai presus de toate era de o nespusa darnicie...
Tot articolul, in Jurnalul National
