Antena Căutare

Bombă în învățământul românesc! Monica Anisie a anulat TITULARIZAREA cu doar câteva ore înainte de inscrieri

Concursul național de Titularizare din 2020 a fost anulat cu doar câteva ore înaintea înscrierii candidaților. Monica Anisie a semnat un Ordin de Ministru prin care toate activitățile programate în calendarul de mobilitate începând din data de 18 iunie, adică de mâine, se suspendă.

Ultimă oră! Monica Anisie a anulat TITULARIZAREA cu doar câteva ore înainte de inscrieri

Ordinul apare cu doar câteva ore înainte ca profesorii să își poată depune dosarele de înscriere. Acest document nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial, potrivit edupedu.ro.

Proba scrisă a examenului pentru titularizare în învățământ urma să aibă loc în data de 15 iulie 2020, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare.

Calendarul concursului de Titularizare prevedea că din 18 iunie încep înscrierile. Conform noului ordin, toate aceste etape se suspendă.

Organizarea unui astfel de concurs ar fi incompatibilă cu Legea 55/2020 care stabilește condițiile stării de alertă.

Articolul continuă după reclamă

Ordinul nr 4549 din 17.06.2020 prevede:

”Pe durata stării de alertă instituită pe întreg teritoriul țării se suspendă organizarea și desfășurarea activităților prevăzute la punctul I, subpunctele 12-25 din anexa nr 19 la Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare în din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020 2021, aprobată prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 5259/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Reluarea activităților, prevăzute la alineatul (1), se va realiza conform unui calendar aprobat prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării, după încetarea stării de alertă instituită pe întreg teritoriul țării”

Titularizarea înseamnă angajarea într-o școală pe o perioadă nedeterminată. Pentru ca profesorii să se titularizeze, aceștia trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

În schimb, pentru a deveni suplinitor, adică angajat în învățământ pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.


Ludovic Orban a anunțat oficial ce se va întâmpla cu pensiile! Premierul vrea relansarea economiei... Raed Arafat, avertisment pentru românii care au vacanțe programate în Bulgaria! Ce s-ar putea întâmpla „E sub monitoriza...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Romina, o româncă de peste 40 de ani, a renunțat la viața din România și s-a mutat în Cipru! A luat bilet doar dus și nu regretă
Romina, o româncă de peste 40 de ani, a renunțat la viața din România și s-a mutat în Cipru! A luat bilet doar...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O influenceriță însărcinată, revoltată după ce un însoțitor de bord a refuzat să o ajute cu bagajul! Ce i-a spus acesta în avion
O influenceriță însărcinată, revoltată după ce un însoțitor de bord a refuzat să o ajute cu bagajul! Ce i-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x