Antena Căutare

Vestea rea pentru fumătorii români. Pot rămâne fără un drept

Senatorii dezbat azi o propunere prin care fumătorii de ţigări „heat not burn” şi a celor electronice nu le vor mai putea folosi în spaţiile închise. Propunerea parlamentarilor români e fix pe dos faţă de ce se întâmplă în statele Vestice.

Senatorii dezbat azi o propunere prin care fumătorii de ţigări „heat not burn” şi a celor electronice nu le vor mai putea folosi în spaţiile închise. Propunerea parlamentarilor români e fix pe dos faţă de ce se întâmplă în statele Vestice.

Marea Britanie chiar îi încurajează pe fumători să folosească noua generaţie de ţigări. Mai puţin dăunătoare pentru fumători şi inofensive pentru cei din jur, aceleaşi ţigări pot să fie folosite şi în restaurantele din UK.

În timp ce senatorii români se gândesc să interzică ţigările de ultimă generaţie, autorităţile britanice văd în ţigările „heat not burn” o salvare pentru pentru cei care vor să se lase de fumat. Riccardo Polosa e un profesor universitar care şi-a dedicat viaţa cercetării.

“Practic, alegerea noilor ţigări echivalează cu renunţarea la fumat. Primeşte nicotina, dar cu 95 la sută mai puţine substanţe dăunătoare. După ce te laşi de fumat, unul din primele lucruri resimţite e că poţi face mai mult efort, nu mai ai respiraţia îngreunată. Exact asta se întâmplă şi când faci trecerea la noile ţigări bazate pe noua tehnologie”, spune Riccardo Polosa.

Articolul continuă după reclamă

Şi nu e doar o opinie. Majoritatea britanicilor renunţă la fumat cu ajutorul fumatului. 3,2 milioane de persoane din Regat au înlocuit ţigările clasice cu cele electronice sau cele în care tutunul e încălzit şi nu ars.

„Sunt perfecte şi pentru fumătorii care nu vor sau nu pot să se lase de fumat. Principiul corect e să oferi fumătorilor nicotina de care au nevoie, să păstrezi obiceiurile, dar să reduci expunerea la substanţe toxice care vin din produsele din tutun. Sunt mici şansele să te laşi de fumat pe cont propriu, mai puţin de trei la sută, folosirea de medicamente are o rată de succes de 20-25 la sută”, spune Konstantinos Farsalinos, un alt cercetător.

Iar autorităţile britanice chiar au ţinut cont de toate studiile existente pe piaţă, cercetări care arată că fumătorii inhalează cu 95 la sută mai puţin substanţe toxice atunci când tutunul e încălzit. Un alt studiu arată că în prezenţa ţigărilor „heat not burn” dispare şi termenul de fumător pasiv sau „fumător la mâna a doua”.

“Vapingul are valori atât de mici de substanţe periculoase. Cred că dacă intri într-un restaurant care are lumânări pe masă - ele reprezintă un pericol mai mare pentru sănătate. Sau şemineul dintr-un bar”, spune David Sweanor, un expert independent.

Departamentul de Sănătate Publică al Marii Britanii încurajează persoanele care doresc să se lase de fumat să folosească țigări electronice pentru a avea mai multe șanse de reușită. Efectele nu au întârziat să apară. Acum în Anglia doar 15 la sută dintre adulţi sunt fumători, în timp ce în 2011 numărul lor era cu 25 la sută mai mare.

Contrar succesului înregistrar de Marea Britanie şi în ciuda cercetărilor făcute de oamenii de ştiinţă, aleşii români au altă viziune. Comisia de Sănătate a Senatului are pe ordinea de zi de astăzi un proiect care propune interzicerea vapatului și a consumului produselor de tutun încălzit în spațiile publice închise.

Imaginile zilei vin de la Braşov. Muncitorii au nivelat asfaltul cu roţile unei maşini... VIDEO! A observat niște vânătăi pe brațele mamei sale și a ascuns o cameră de supraveghere în dormitorul ei! Ce a descop...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Două românce riscă o amendă de 40.000 de euro pentru un gest făcut în parcarea unui bloc din București. Ce buton au apăsat
Două românce riscă o amendă de 40.000 de euro pentru un gest făcut în parcarea unui bloc din București. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până la 50 de grade
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x