Antena Căutare

Veterani de război de 100, respectiv 101 ani, vizitați de militarii. Ce surprize le-au adus cu ei soldații

Veteranul de război Gheorghe Voiculescu, din Vaslui, luptător în Al Doilea Război Mondial, a primit, marţi, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani, o diplomă de excelenţă, fiind vizitat de militari, care de asemenea, nu l-au uitat nici pe Dumitru Vidinaru, de 101 ani, și el tot veteran.

Veteran de război omagiat la Vaslui. | ziaruldevaslui.ro

Diploma i-a fost oferită din partea conducerii Regimentului 52 Artilerie Mixtă "General Alexandru TELL" Bârlad, scrie Agerpres.

"Emoţii, respect şi recunoştinţă. Acestea au fost sentimentele trăite de reprezentanţii Regimentului 52 Artilerie Mixtă "General Alexandru TELL" Bârlad, când l-au întâlnit pe lt.col (rtr) Voiculescu Gheorghe, veteran din Al Doilea Război Mondial, la împlinirea venerabilei vârste de 100 ani. "

Veteranul, care astăzi și-a aniversat centenarul, a primit în semn de recunoștință și considerație o diplomă de excelență, un album cu fotografii, dar și alimente pentru sărbătorile de Paște.

Călin Popescu Tăriceanu: "Nu voi vota prelungirea stării de urgență" Ce justificări aduce președintele ALDE

"Cu această ocazie, în semn de preţuire şi aleasă consideraţie i-au fost acordate din partea conducerii regimentului, un album foto cu amintiri, diploma de excelenţă şi produse specifice sărbătorilor pascale. Lt.col (rtr) Voiculescu Gheorghe s-a bucurat de prezenţa noastră şi ne-a împărtăşit experienţele pe care le-a trăit în timpul războiului, la Cotul Donului", au transmis reprezentanţii Regimentului 52 Artilerie Mixtă "General Alexandru TELL" Bârlad.

Totodată, militarii s-au deplasat la domiciliul veteranului de război Dumitru Vidinaru, în vârstă de 101 ani, căruia i-au dus echipamente de protecţie şi medicamente.

Articolul continuă după reclamă

În plină stare de urgență, șase tineri s-au cinstit într-un bar. Apoi au fost buni de plată. O amendă în valoare de 170.000 lei pe care au primit-o de la oamenii legii

"În contextul efortului naţional de prevenire şi limitare a răspândirii virusului COVID- 19, în data de 14 aprilie 2020, ne-am deplasat la domiciliul domnului Vidinaru Dumitru, veteran de război, pentru asigurarea mijloacelor de subzistenţă, a echipamentelor de protecţie şi a medicamentelor, în vederea minimizării expunerii în afara locuinţelor", se arată într-un comunicat de presă al Regimentului 52 Artilerie Mixtă "General Alexandru TELL" Bârlad, scrie aceeași sursă.

"Testați bătrânii!" Acest studiu dezvăluie că aproximativ 50% din decesele provocate de Covid-19 sunt înregist... În plină stare de urgență, șase tineri s-au cinstit într-un bar. Apoi au fost buni de plată. O amendă în valoare de 170....

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67 milioane de lei
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x