Ziua Mondială a Teatrului se sărbătorește în fiecare an la data de 27 martie. Primul spectacol de teatru românesc îl datorăm lui Gheorghe Asachi, care, în 1816 și-a propus să dea aripi teatrului în limba română. Cum a montat Gheorghe Asachi primul spectacol de teatru și ce piesă s-a jucat
Ziua Mondială a Teatrului este un prilej de amintire a începuturilor teatrului românesc. Se întâmpla în urmă cu două veacuri, la Iași, când tânărul profesor Gheorghe Asachi (1788-1869), de la Şcoala de ingineri hotarnici a Academiei Domneşti din capitala Moldovei a pus în scenă prima reprezentație, avându-i alături și pe copiii logofătului Alexandru Ghica, pe Elencu şi Grigore.
Scena era una improvizată, în casele hatmanului Costachi Ghica, de peste drum de Mitropolie. S-a jucat spectacolul „Mirtil și Hloe”, o adaptare a piesei „Gessner şi Florian“. Spectatorii au fost de soi. Marii boieri au savurat cu uimire toate replicile rostite în românește de păstorii Mirtil și Hloe, care purtau straie țărănești, într-o epocă în care predomina tot ce era străin, iar în casa marilor dregători din Moldova și Valahia se vorbea greaca, franceaza, în timp ce limba română se vorbea la țară.
Scenă din Mirtil şi Hloe, desenată de Gheorghe Asachi
Primul spectacol românesc a fost un succes, iar prezența mitropolitului Veniamin Costachi a dat mare importanță actului. Mulțumit, Gheorghe Asachi avea să le dedice tinerilor actori versuri alese:
„Într- un timp de ovelire, pe când limba cea română,
Din palaturi fugărită, se vorbea numai la stână
Nobili voi de neam şi cuget, sfărmând a sale fere
Vorbit-aţi întâi câ aceia ce ne dau pâine şi miere (...)
Și-așa, spectacolul de la finele anului 1816 a marcat începutul teatrului românesc. A fost produs apoi și la București, urmat apoi de un altul, în 1819, respectiv „Hecuba“, a lui Euripide.
Ziua Mondială a Teatrului 27 martie 2019
Evenimentul este marcat la nivel internațional. Actorii din întreaga lume sărbătoresc această zi specială, prin citirea unui mesaj scris de o personalitate de renume mondial, textul de anul acesta fiind transmis de cubanezul Carlos Celdrán.
„Înainte de trezirea mea întru teatru, maeştrii mei erau deja acolo. Îşi construiseră lăcaşurile şi poetica pe vestigiile propriilor vieţi. Mulţi dintre ei rămân necunoscuţi sau ne vizitează rareori amintirile: au lucrat în taină, în liniştea smerită a sălilor de repetiţie şi-n sălile de spectacole umplute până la refuz de spectatori.
Pentru ca, pe nesimţite, la capătul multor ani de muncă presăraţi cu realizări extraordinare, să se facă nevăzuţi şi să dispară. Când am înţeles că profesia mea, că destinul meu personal este acela de a le călca pe urme, am înţeles totodată că am moştenit de la ei tradiţia aceasta sfâşietoare şi unică de a trăi prezentul fără nicio altă speranţă decât atingerea transparenţei unui moment irepetabil. Momentul în care te întâlneşti cu celălalt în întunericul sălii de teatru, protejaţi doar de adevărul unui gest, al unui cuvânt revelator", este mesajul Carlos Celdrán, regizor de teatru, dramaturg, profesor de teatru și profesor universitar.
