Avocatul Valeriu ”Vică” Negulescu a devenit președintele Federației Române de Fotbal pe 31 octombrie 1940. ”Camaradul” care aderase la Mișcarea Legionară, fost boss la ”Unirea Tricolor”, fost primar al sectorului 2 al Bucureștiului, a ”domnit” până pe 18 aprilie 1941. A ajuns, apoi, în lagărul de exterminare ”Buchenwald” și a murit la Jilava, ”zidit de viu”, în închisorile comuniste, în 1959
Al 13-lea președinte al Federației Române de Fotbal, avocatul Valeriu Negulescu, a fost ales în funcție pe 29 octombrie 1940, urmându-i colonelului Lupașcu. Vremurile-s tulburi, al Doilea Război Mondial a izbucnit, pe 14 septembrie în Regatul României s-a instaurat, pentru 138 de zile, statul național-legionar. Valeriu Negulescu e un tip citit, fost președinte la Unirea Tricolor, echipă pe la care au trecut sau aveau să treacă Constantin Rădulescu, Ionică Bogdan, Titus Ozon ori Petrică Steinbach. De asemenea, e fost primar al sectorului 2 al Capitalei. E ”uns” pe 31 octombrie 1940. Pentru că aderase la mișcarea cămășilor verzi, noul președinte al FRF va fi cunoscut, până la debarcarea sa, pe 18 aprilie 1941, cu apelativul ”Camaradul Valeriu Negulescu”.
După instaurarea dictaturii militare a lui Ion Antonescu, Valeriu ”Vică” Negulescu ajunge în lagărul de exterminare de la Buchenwald. Patru ani de zile trăiește în cea mai neagră teroare. Cel de-al Doilea Război Mondial se sfârșește, în iulie Negulescu se întoarce acasă. Pentru că e considerat ”chiabur”, ajunge în închisorile comuniste de la Pitești și de la Jilava, în 1948. În al 11-lea an de detențiune, simte că nu mai poate. E bolnav, dar nu vrea să spună. ”Bandiților, iar vă rugați, iar faceți ședință legionară!”, urlă la el gardienii. Stă în celulă cu Paul Grimalschi, legionar de elită, condamnat la moarte în contumacie de regimul Antonescu, emigrat în Germania, revenit în țară în 1945, și cu Aristotel Popescu - ”Aligo”. Grimalschi începe să ceară, cu insistență, un medic pentru fostul președinte FRF. În van. În 1959, ”Vică” decedează. De fapt, legenda spune că este muribund și că, așa, de viu, este zidit la Jilava. La puțină vreme după, decedează și ”Aligo” Popescu.
