Antena Căutare

Petrescu: Bordeianu a greşit multe pase, dar dacă greşeşti multe pase şi dai două goluri poţi să o faci mereu

Tehnicianul Dan Petrescu a declarat, vineri seară, că îşi felicită jucătorii pentru atitudinea de la meciul cu Chindia Târgovişte, el precizând că Mihai Bordeianu a greşit pase, dar a şi marcat două goluri.

“Prima repriză am început excelent, trebuia să fie la un omment dat 3-0. În repriza a doua am avut ocazii mari înainte de golul 2. La 2-0 am simţit că nu am fost concentraţi sută la sută. Bine că a venit golul lui Bordeianu. Astăzi a greşit multe pase, dar dacă greşeşti multe pase şi dai două goluri poţi să o faci mereu. Toate echipele s-au chinuit cu Chindia, noi am dat opt goluri şi asta înseamnă că jucătorii sunt foarte serioşi. Îi felicit pe jucătorii mei pentru atitudinea pe care au avut-o tot meciul. Itu merită felicitări pentru ce a făcut, a venit 15 ore pe drum. A avut lucruri foarte bune. El nu are experienţă”, a spus Petrescu în conferinţa de presă de după meci.

El a precizat că formaţia sa face spectacol şi merge la Roma pentru a obţine calificarea în faza următoare a Ligii Europa. “Trebuie să aprecieze lumea că marcăm multe goluri, facem spectacol. Va fi greu să ne menţinem pe locul 1 până la final, dar noi sperăm să rămânem acolo. În doi ani eu nu am făcut un antrenament defensiv. Numai atac. Avem o echipă adevărată, sper să reuşesc să ţin balanţa până la sfârşitul anului şi să păstrez echipa motivată. Meciul cu Lazio e important pentru Lazio, dacă nu bat ies din competiţie. Noi dacă nu batem mai avem o şansă. Noi mergem acolo să ne calificăm. Sunt convins că va fi foarte, foarte greu”.

În ceea ce priveşte echipa naţională, Petrescu este de părere că în play-off-ul cu tricolorii Islanda este “puţin favorită”. “Islanda e o echipă foarte bună, care a avut rezultate extraordinare în ultimul timp. Dacă jucam cu Scoţia sau cu Islanda cred că era la fel. Îi văd puţin favoriţi pe Islanda, pentru că joacă acasă, are un mic avantaj”.

Formaţia CFR Cluj a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (1-0), echipa Chindia Târgovişte, într-un meci din etapa a XVII-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Itu ‘3, Bordeianu ’72, ’79 şi Camora ’86. Vezi aici rezumatul meciului: https://www.youtube.com/watch?v=jrbthzEOBHw

Articolul continuă după reclamă

Sursa : news.ro

Marian Rada pune umărul la dezvoltarea fotbalului Rapidist... Moldovan: Sunt obosit de câte cadouri facem mai ales în faţa unui asemenea adversar. Vezi greseala lui Aioanei (video)...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Afacerea cu care soția lui Mircea Rednic l-a întrecut la bani. „Se câștigă foarte bine”
Afacerea cu care soția lui Mircea Rednic l-a întrecut la bani. „Se câștigă foarte bine”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fostul patron din Superliga nu s-a uitat la bani! I-a făcut un cadou de peste 100.000 de euro ispitei de la Insula Iubirii
Fostul patron din Superliga nu s-a uitat la bani! I-a făcut un cadou de peste 100.000 de euro ispitei de la Insula...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x