Antena Căutare

"Sunt optimist, sigur vom CÂŞTIGA". Primele reacţii după audierile de la TAS! Cine ia titlul în Liga I?

Miercuri, 12 iulie, specialiştii de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne au încheiat audierile în cazul campioanei României. Avocaţii celor de la FCSB au intrat primii, urmaţi apoi de apărătorii LPF, FRF, pentru ca şedinţa să se închidă cu Viitorul.

  • Viitorul a primit titlul din partea LPF şi FRF, însă FCSB consideră că ea trebuie să fie marea câştigătoare a sezonului trecut.

Cristian Bivolaru, oficialul celor de la Viitorul, este optimist: "Eu cred că vom câştiga şi titlul va rămâne la Viitorul. Decizia va fi dată de TAS joi".

Surprinzător, optimismul e la cote la fel de înalte şi în tabăra steliştilor. "Sunt optimist, au fost audieri lungi, s-au ascultat toate părerile. Vom vedea acum ce vor decide judecătorii", a spus Valeriu Argăseală.

Articolul continuă după reclamă

"LA FOTBAL E RĂZBOI, NU E FAMILIE"

Gigi Becali, patronul roş-albaştrilor, e conştient că Hagi e supărat, dar spune că în fotbalul nu e loc de familie.

"Ce am făcut aşa rău? Vreau doar să se afle adevărul. Dacă ei sunt campioni, atunci îl sun pe Hagi şi îl felicit. Aici e vorba de bani, nici nu mă interesează trofeul, îl pot ţine ei. Dar mă interesează adevărul şi, mai mul, mă interesează culoarul de la tragerea la sorţi", a spus Becali.

PROCES CU LPF ŞI FRF

De cealaltă parte, dacă vor pierde titlul, oficialii Viitorului au anunţat că FRF şi LPF vor plăti scump pentru eroarea comisă. "Dacă TAS întoarce totul, atunci cei care ne-au dat campionatul nu mai au ce să caute în fotbal", a spus Cristian Bivolaru.

Nouri, fotbalistul lui Ajax care a făcut infarct în timpul unui amical, va fi scos din coma artificială! Starea sportivu... FCSB vs VIITORUL. Cine ia titlul în Liga I? Reacţie oficială din partea LPF, după audierile de la TAS...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O influenceriță a fost descalificată de la Maratonul Berlinului după ce a fost prinsă trișând. Ce a făcut în timpul cursei
O influenceriță a fost descalificată de la Maratonul Berlinului după ce a fost prinsă trișând. Ce a făcut în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Restricții de trafic, în weekend, pentru Maratonul București. Cum se va circula în Capitală pe 10 și 11 octombrie 2026
Restricții de trafic, în weekend, pentru Maratonul București. Cum se va circula în Capitală pe 10 și 11...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x