Nicolae Dică s-a decis asupra echipei de start pe care o va trimite în meciul decisiv cu Sporting Lisabona. Un nume surpriză apare în formula gândită de antrenorul steliştilor, care nu se va putea baza pe Bălaşa (accidentat) şi Pintilii (suspendat).
SĂ FIE CA LA RETURUL CU AJAX
Steliştii şi-au adus aminte de calificarea istorică obţinută, pe Arena Naţională, în faţa olandezilor de la Ajax, iar atunci Reghecampf a ales cartea câştigătoare când l-a băgat titular pe Lucian Filip. Mijlocaşul a făcut meciul vieţii atunci, iar acum e ales din nou să închidă spaţiile de la mijlocul terenului.
BUDESCU E OK, DAR NU JOACĂ DIN START
Constantin Budescu s-a refăcut după accidentarea suferită în meciul cu Plzen, dar Dică nu va risca să-l trimită în teren din primul minut. Roş-albaştrii se tem că Budi nu va rezista ritmului alert din debutul partidei, aşa că preferă să nu rişte o recidivă. Cel mai probabil, în funcţie de evoluţia scorului, Budescu va intra în partea a doua a meciului.
ECHIPA DE START A FCSB-ului
Niţă - Enache, Larie, Momcilovici, Morais - Filip, Ov. Popescu - Teixeira, Tănase, Golofca - Alibec