Antena Căutare

Prognoza meteo 6 decembrie 2020. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Meteorologii anunță că începând cu 6 decembrie vremea începe să se răcească. Vor fi precipitații însemnate cantitativ și vânt puternic, iar la munte se întorc ninsorile, ceea ce este o veste bună pentru iubitorii sporturilor de iarnă.

Prognoza meteo pentru 6 decembrie. În București maxima este de 7 grade Celsius

De Sfântul Nicolae vremea intră într-un proces de răcire, fapt care se va resimți cu precădere în regiunile estice, unde temperaturile pornesc de la 1 grad.

Astfel că, în zona Moldovei vine frigul, cu 1 grad Celsius la Suceava 3 grade la Iași și tot 3 la Bacău. Acestea sunt temperature potrivite pentru această perioadă.

Ziua de 6 decembrie vine și cu ploi în zonele de sud și est ale țării.

„Vorbim despre ploi mai însemnate cantitativ în Zona Olteniei și în spații restrânse va ploua și în Muntenia, Dobrogea și zona de Sud a Moldovei. Acestea sunt regiunile unde vremea va fi închisă, cu vânt puternic”, a explicat Denisa Țicu, la Antena3.

Articolul continuă după reclamă

În zonele unde vremea se răcește frigul va fi accentuat și de intensificarea vântului, 40-50 km pe oră la rafală.

În același timp, foarte norocoși sunt cei din zona de vest, unde este soare.

În Maramureș, Banat, zona Crișanei temperaturile maxime ajung la 14 grade Celsius: „Acestea sunt singurele zone unde cerul va fi variabil, dar nu sunt zone ocolite de vântul

Mai ales în zona Banatului sunt prognozate rafale de până la 50 de km pe oră.

Câte grade sunt pe 6 decembrie în București

În București maxima va fi undeva în jurul valorii de 7 grade și va ploua întreaga zi în care se desfășoară alegerile parlamentare. De asemenea, vântul va sulfa cu putere, cu aprokimativ 45 d ekm pe oră la rafală.

Pe 6 decembrie vremea schimbă foaia, la munte se întorc ninsorile: În Carpații Meridionali și pe Valea Prahovei vor fi precipitații mixte mai întâi, apoi, în seara de 6 decembrie vor apărea ninsorile. Săptămâna viitoare e de mers la munte, pentru că va ninge în fiecare zi și va veni frigul.

Prognoza meteo 5 decembrie 2020. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Vremea se schimbă radical în România! ANM a emis două avertizări cod galben. Vin ploile, frigul și ninsorile la munte
Vremea se schimbă radical în România! ANM a emis două avertizări cod galben. Vin ploile, frigul și ninsorile la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De la 29 la 15 grade în doar 24 de ore! Vremea se schimbă radical în București de luni, 12 octombrie
De la 29 la 15 grade în doar 24 de ore! Vremea se schimbă radical în București de luni, 12 octombrie
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x