Antena Căutare

Vremea 16 decembrie. Prognoza meteo anunță ploaie înghețată

Vremea din 16 decembrie va fi rece, prognoza meteo anunță ploi înghețate și ninsori. 

ploaie inghetata

Vremea din 16 decembrie va fi rece, prognoza meteo anunță ploi înghețate și ninsori.

Potrivit vremea.ro, Duminică ninsorile vor continuă în jumătatea vestică a țării (îndeosebi în prima parte a zilei), în timp ce în est și sud-est vor predomina ploile, ciclonul urmând să advecteze un aer mai cald dinspre latitudini sudice pe partea să anterioară. În Banat și în nordul Olteniei se vor mai depune 10-15 centimetri de zăpada peste stratul deja existent pe sol, pe alocuri acesta urmând să atingă grosimi de 40-50 de centimetri, mai ales în Banatul montan și în Podisul Mehedinți. Timișoara se va număra printre orașele mari ce vor avea parte de un strat de zăpada de aproximativ 30 de centimetri, astfel de grosimi ale zăpezii reprezentând un eveniment destul de rar pentru orașul de pe Bega.

Vântul va suflă moderat spre tare în est și sud-est și slab, cel mult slab până la moderat în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa în general între -2 și 2 grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana, 0-5 grade în Oltenia, 5-10 grade în Muntenia, 3-8 grade în Dobrogea și -2…3 grade în Moldova, cu cele mai scăzute valori așteptate în extremitatea nordică a regiunii.

Vremea în București 16 decembrie

Articolul continuă după reclamă

Vremea din 16 decembrie anunță ploaie, atât pe parcursul zilei, cât și pe parcursul nopții. Temperaturile maxime și minime se vor încadra între 5°C și 1°C grade. Vântul suflă în rafale de 44 km/h pe timpul zilei și în rafale de 38 km/h. Luni, temperaturile mai scad cu încă două grade, ziua va ploua, iar noaptea va ninge. Cantitățile de apă care se vor strânge, vor atinge 7 L/m².

Vremea 16 decembrie la munte

La munte va ploua, temperaturile maxime și minime se vor încadra între 5°C și 0°C, însă vântul va sufla cu putere. Sunt anunțate rafale de 38 km/h ziua și rafale de 25 km/h noaptea. Cantitățile de apă se vor încadra 7 L/m². Luni, nu sunt așteptate precipitații pe timpul zilei, noaptea sunt anunțate lapoviță și ninsori.

Vremea extrem de rea a pus stăpânire pe întreaga țară. ANM a prelungit codul portocaliu şi galben de ninsori, polei şi v... Averizare meteo. ANM a emis 8 Coduri GALBENE de vreme rea. Care sunt zonele cele mai afectate...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Romica Jurca anunță cum va fi vremea în noiembrie. Când ar putea apărea primele ninsori și temperaturile negative în România
Romica Jurca anunță cum va fi vremea în noiembrie. Când ar putea apărea primele ninsori și temperaturile...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
ANM a actualizat prognoza meteo. Schimbări bruște de temperatură în România, cu ploi și ninsori. Ce urmează în zilele viitoare
ANM a actualizat prognoza meteo. Schimbări bruște de temperatură în România, cu ploi și ninsori. Ce urmează...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x