Nea Marin face o demonstrație de karate, joi, 1 Decembrie, de la ora 20.30, într-o ediție specială a show-ului “Next Star” prezentată de Dan Negru și se rănește în timp ce sparge niște lemne cu mâna dreaptă.
“Da, am făcut o schemă! Ce-i drept, am spart lemnele până la urmă, dar s-a lăsat și cu un pic de sânge. Mi-a intrat o așchie în mână, însă nimic serios. Acum nu mai am nimic, mi-a și trecut”, spune nea Mărin Barbu.
Cunoscutul instructor de dansuri populare va face echipă, joi, la “Next Star”, cu Robert Hu (15 ani), campion la karate. În această ediție specială a show-ului prezentat de Dan Negru, opt vedete – Ruby, Lidia Buble, Maria Dragomiroiu, Laura Lavric, Marcel Pavel, Cătălin Moroșanu, nea Mărin și Gelu Voicu – vor face echipă cu zece copii talentați care au participat de-a lungul timpului, la “Next Star”, într-o competiție amuzantă jurizată de Pepe, Alina Eremia, Dorian Popa și CRBL. Cele opt vedete vor fi împărțite în două tabere care se vor provoca, pe rând, la duel. Vor fi astfel patru dueluri, iar juriul va trebui să aleagă câte un câștigător pentru fiecare dintre ele, urmând ca perechile învingătoare să intre în finala serii. Competiția va fi deopotrivă distractivă și spectaculoasă, căci cele opt vedete vor trebui să facă lucruri pe care nu le fac în mod obișnuit.
În ediția de sărbătoare de joia aceasta a show-ului, nea Mărin Barbu și Robert Hu vor intra la duel cu echipa formată din luptătorul K1 Cătălin Moroșanu și copiii Bianca Popa, Remy Șapcă și Ingrid Boengiu, care vor cânta împreună muzică populară. Cine va ieși învingător din acest duel și ce vor face pe scena “Next Star” ceilalți artiști, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi, 1 Decembrie, de la ora 20.30, într-o ediție specială a show-ului prezentat de Dan Negru.