Antena Căutare

NiCK NND și soția lui, Cătălina Marin, după 33 de ani de relație, pornesc într-o nouă aventură împreună, la Power Couple

O viață împreună, una în care ați scris povești, ați depășit obstacole și ați învățat că în doi, totul pare mai ușor. O zonă de confort care devine mediul perfect în care să-ți trăiești fiecare zi. Și o oportunitate să lași totul deoparte când apare un proiect mai provocator ca oricând – Power Couple. Din 5 ianuarie, în fiecare luni, marți și miercuri, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, nouă cupluri cunoscute lasă în urmă normalitatea cotidiană și pornesc, în Malta, într-o provocare care le va schimba orice așteptare!

El este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din țară, piesele pe care le-a lansat, au scris istorie și sunt fredonate la orice petrecere, iar ea este manager-ul care i-a fost aproape la orice pas | Antena 1

De peste trei săptămâni, serile de luni și marți s-au încheiat cu prezentările participanților în sezonul 3. Aseară, după miezul nopții, cei de acasă au aflat mai multe detalii despre povestea de dragoste dintre NiCK NND și soția lui, Cătălina Marin.

El este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din țară, piesele pe care le-a lansat, au scris istorie și sunt fredonate la orice petrecere, iar ea este manager-ul care i-a fost aproape la orice pas.

Ce spun NiCK NND și soția lui, Cătălina Marin, despre relația lor. Cei doi participa în sezonul 3 Power Couple România

”Pentru mine, Power Couple înseamnă a depăși limitele pe care nici nu mă gândeam că aș putea să le accesez vreodată”, spune NiCK. Totodată, el mai adaugă: ”Intru în concursul ăsta cu o oarecare temere. Sper să funcționăm bine sub presiune împreună”.

Articolul continuă după reclamă

Cu o relație solidă, de peste 30 de ani, Cătălina își amintește și acum cum a început totul: ”Suntem de la 14 ai mei, împreună, de când eram copii. Am crescut și ne-am autoeducat. Lecțiile le-am învățat din mers”. Complet de acord cu soția lui, Nick a mai menționat: ”am luat unul de la altul și bune și rele”.

Citește și: Andrei Niculae și iubita lui, Claudia, declarații sincere despre relația lor, înainte de lansarea noului sezon Power Couple

Au ceea ce le trebuie pentru a merge până la capăt? Vom descoperi din 5 ianuarie, în cel mai dur sezon de până la acest moment!

Nu ratați, săptămâna viitoare, ultimele materialele în exclusivitate despre Power Couple la Antena 1, luni și marți seara, la miezul nopții, sau oricând, după difuzare, pe AntenaPLAY!

Andrei Niculae și iubita lui, Claudia, declarații sincere despre relația lor, înainte de lansarea noului sezon Power Cou...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Momente de panică pentru Mădălin Șerban, logodnicul Dilincăi de la Power Couple: „Am crezut că mor”
Momente de panică pentru Mădălin Șerban, logodnicul Dilincăi de la Power Couple: „Am crezut că mor”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Gami și-a deschis o afacere înainte să plece la Power Couple! Totul a pornit după ce a avut o experiență neplăcută cu o mașină
Gami și-a deschis o afacere înainte să plece la Power Couple! Totul a pornit după ce a avut o experiență...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x