Antena Căutare

Provocarea Destinului, 20 iulie 2023. Iza a pus punct cunoașterii cu Flaviu. Ce s-a întâmplat între ei

Iza a anunțat în emisia live din 20 iulie 2023 că ea și Flaviu nu mai sunt într-o cunoaștere. Doamna susține că nu se simte înțeleasă și spune că bărbatul îi ”taie aripile”.

În ediția de joi, 20 iulie 2023, Iza a precizat că ea și Flaviu nu mai sunt într-o cunoaștere. Iată de ce.

Iza a pus punct cunoașterii cu Flaviu. Ce s-a întâmplat între ei

Întrebată dacă poate avea ceva cu Adrian, Iza a răspuns negativ. Ulterior a anunțat că nu crede într-o relație nici cu Flaviu.

”Nici cu Flaviu nu va fi nimic, o să încetăm cunoașterea.”, a zis Iza. Femeia susține că nu se simte înțeleasă și că acesta o trage la răspundere, fără să aibă vreo legătură stabilă.

”De când încercăm să ne cunoaștem, eu nu ți-am atras niciodată atenția”, a susținut Iza. De cealaltă parte, Flaviu s-a apărat: ”Atenția ne-o atragem reciproc”.

Totuși, Iza e sigură că Flaviu îi taie aripile și ea nu este obișnuită cu această dinamică. Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Citește și: Provocarea Destinului, 20 iulie 2023. Ultima relație a Izei s-a sfârșit tragic. Logodnicul ei s-a stins din viață

Provocarea destinului, singurul dating show din România care își propune să dea o șansă gasirii iubirii mature

„Provocarea destinului” este singurul reality show din România dedicat poveștilor de dragoste care se pot înfiripa între protagoniști cu experiență de viață, gata să ia totul de la capăt, lăsând în urmă orice dezamăgire, relație nefastă sau ajunsă la sfârșit de drum. Aceasta este provocarea lansată în noua emisiune, prezentată de Dianna Rotaru.

Reality show-ul va aduce astfel în prim plan concurenți cu vârste cuprinse între 33 și 45 de ani, care vor avea la dispoziție doar 5 săptămâni pentru a duce la capăt provocarea destinului: să-și încerce încă o dată norocul de a-și găsi jumătatea – de data aceasta chiar printre cei aflați în ringul iubirii din emisiune. Tot acest joc al cunoașterii și formării de cupluri va avea, așadar, o dinamică mult mai intensă și cu atât mai savuroasă, timpul disponibil fiind foarte scurt.

Citește și: Provocarea destinului, 18 iulie 2023. Lili, deranjată că Alex și Alys s-au pupat pe terasă. Schimb de replici între cei trei

Poveștile de viață ale concurenților, flirturile, perechile legate și dezlegate chiar sub ochii noștri, toate vor condimenta dating show-ul ce vine cu o abordare unică pe piața show-urilor matrimoniale: Provocarea destinului va trece toate aceste trăiri prin filtrul vârstei mature.

Cuplurile care vor intra în cursa pentru Finala acestei călătorii a iubirii la Antena 1 vor lupta, totodată, și pentru premii cât se poate de atractive: perechea de pe locul 3 va câștiga un sejur de șapte zile la mare, într-un resort de lux din România, îndrăgostiții de pe locul 2 vor pleca într-o croazieră de șapte zile pe Marea Mediterană, iar marele premiu este de 10.000 de euro.

În completarea imaginilor difuzate la TV, AntenaPLAY vine cu imagini exclusive difuzate pe două canale dedicate: Provocarea Destinului și Provocarea Destinului Plus.

Provocarea Destinului, 20 iulie 2023. Ultima relație a Izei s-a sfârșit tragic. Logodnicul ei s-a stins din viață... Urmărește integral petrecerile Provocarea Destinului exclusiv în AntenaPLAY. Vezi cum se distrează concurenții tăi prefe...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Motivul pentru care Dianna Rotaru a avut 20 de nași la botezul fiicei sale. Această tradiție este neobișnuită în România
Motivul pentru care Dianna Rotaru a avut 20 de nași la botezul fiicei sale. Această tradiție este neobișnuită...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată fiica Diannei Rotaru. Prezentatoarea TV care și-a anunțat sarcina în direct le-a arătat fanilor imagini cu bebelușul
Cum arată fiica Diannei Rotaru. Prezentatoarea TV care și-a anunțat sarcina în direct le-a arătat fanilor...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x