Antena Căutare

Adriana Bahmuțeanu și-a sărbătorit ziua de naștere fără copii. Dezamăgire fără margini: „Nu am primit niciun mesaj de la ei”

Adriana Bahmuțeanu, copleșită de dorul băieților săi. Vedeta și-a sărbătorit ziua de naștere alături de prieteni și familie, însă și-ar fi dorit ca micuții să îi fie alături așa cum s-a întâmplat în urmă cu un an.

Adriana Bahmuțeanu și-a sărbătorit ziua de naștere fără copii: „Nu am primit niciun mesaj de la ei” | Antena Stars

Adriana Bahmuțeanu și-a sărbătorit ziua de naștere alături de familie și prieteni, însă cei care au lipsit de la marele eveniment au fost chiar copiii ei. Deși ea a încercat să vadă partea plină a paharului, tristețea și dezamăgirea că aceștia nici măcar nu au sunat-o i s-au citit pe chip.

Cu toate acestea, vedetaa s-a străduit să-și păstreze zâmbetul pe buze și să se bucure de oamenii care i-au fost aproape, chiar dacă sufletul ei ardea de dorul băieților.

Citește și: Ce a declarat Adriana Bahmuțeanu după ce a câștigat procesul cu fiii cei mari ai lui Silviu Prigoană. Ce s-a întâmplat

Descoperă în rândurile de mai jos ce a povestit și de ce crede că Dumnezeu o va ajuta să treacă peste toate greutățile.

Articolul continuă după reclamă

Adriana Bahmuțeanu și-a sărbătorit ziua de naștere fără copii. Dezamăgire fără margini: „Nu am primit niciun mesaj de la ei”

Într-un interviu acordat pentru Un Show păcătos chiar de ziua ei, Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre cea mai mare dorință pe care a avut-o această ocazie.

Deși suferă enorm de mult din cauza situației în care se află, ea s-a dovedit a fi recunoscătoare pentru toți cei care îi i-au fost alături, însă iubirea de mamă a făcut-o să treacă din nou printr-o dezamăgire după ce proprii copii nu au sunat-o și nu i-au dat nici măcar un mesaj cu ocazia zile sale de naștere.

„Îi mulțumesc mamei mele că m-a făcut atât de frumoasă și deșteaptă și că e cu mine și mă susține (...) Îi mulțumesc că în seara asta este alături de mine, sunt alături de mine prietenii mei cei mai buni și mai dragi, sunt alături de mine verișorii mei, familia mea, sora mea, pentru asta sunt recunoscătoare. M-aș fi bucurat să fie aici și copiii, dar sper ca data viitoare să fim împreună.” a povestit aceasta.

Întrebată de Capatos dacă a reușit să ia măcar legătura cu ei, aceasta a mărturisit cu tristețe și dezamăgire în glas că nu.

„Nu. Din păcate, nu (...). Tot ce se întâmplă, se întâmplă pentru binele nostru suprem. Dacă Dumnezeu a îngăduit asta, a îngăduit cu un scop (...)” a explicat aceasta.

Citește și: Adriana Bahmuțeanu a fost împinsă de băiatul ei la tribunal. Pe cine dă vină mama băieților lui Silviu Prigoană | VIDEO

De asemenea, ea a făcut declarații cu privire la acest subiect și în cadrul Știrilor Antena Stars, unde a povestit despre experiența tristă pe care o trăiește.

„Îmi doresc de ziua mea să îmi văd copiii, să împreună o familie, să avem din nou o relație bună aşa cum aveam până la decesul tatălui lor. O să merg mai departe, am ferma convingere că lucrurile se vor rezolva.

Nu am primit niciun mesaj de la ei. Nu am primit mesaj nici de Crăciun, nici de Revelion, nici de Paște. Sunt complet alienați, dar se va rezolva și lucrurl acesta. Am văzut copii de la orfelinat care își caută părinții după 20 - 30 de ani, am văzut copii cu părinți extrem de abuzivi care au trecut peste abuzuri” a transmis aceasta.

Citește și: Adriana Bahmuțeanu a primit răspuns de la DGASPC după ce au dat-o copiii în judecată. Cum a reacționat

Viorel Lis, în pericol. Oana Lis a solicitat ambulanța de trei ori într-o zi: „Era să îl pierd...”... Misha, fotografia din copilărie în care artista este de nerecunoscut. Cum arăta pe când era doar o copilă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Laura Cosoi, în vizită la Radu Vâlcan, acasă la Șușani. Ce a impresionat-o pe vedetă și ce imagini a publicat | FOTO
Laura Cosoi, în vizită la Radu Vâlcan, acasă la Șușani. Ce a impresionat-o pe vedetă și ce imagini a publicat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Elwira Petre, experiență inedită în interiorul Marii Piramide din Giza. Ce avertisment le-a transmis turiștilor | VIDEO
Elwira Petre, experiență inedită în interiorul Marii Piramide din Giza. Ce avertisment le-a transmis turiștilor...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x