Antena Căutare

”Dădaca” a făcut senzație în anii 90, dar puțini au știut de drama actriței Fran Drescher! Peste ce greutăți a trecut

În anii 90, absolut toată lumea știe de ”The Nanny” (Dădaca), serial unde Fran Drescher interpreta rolul dădacei Franny Frine. Puțini erau însă cei care știau, la acea vreme, necazurile din viața actriței.

Fran Drescher | Hepta

A fost violată, în 1985, după ce câțiva bărbați înarmați au intrat peste ea în casă, dar a hotărât ca acest episod dur să n-o afecteze. ”Mi-am promis să îngrop acel moment și să nu-l las să mă doboare. N-am vrut niciodată să vorbesc despre asta pentru că n-am vrut să fiu considerată slabă”, a spus actrița acum în vârstă de 62 de ani.

Imediat după finalul seriei ”The Nanny”, în 1999, film care i-a adus celebritatea, Fran Drescher a fost diagnosticată cu cancer de col uterin și a fost nevoită să ia mai multe decizii care i-au schimbat radical viața și cariera.

”A fost cumva ciudat și oarecum poetic ca organele mele reproducătoare, dintre toate zonele, să aibă cancer. Dar a fost, totuși, și un lucru incredibil că durerea și-a făcut loc exact în zona corpului pe care n-am tratat-o corespunzător și unde am fost vulnerabilă. Durerea mea cauzată de viol s-a dus acolo”, e mărturia cutremurătoare a actriței.

”Din senin, am ajuns o persoană care nu mai poate da viață, care nu mai poate avea copii. Dar am reușit să dau naștere unei cărți. Am vorbit acolo despre transformarea oamenilor din pacienți în consumatori medicali. Cuvântul pacient implică pasivitate și noi nu trebuie să fim așa în acele momente de suferință” - Fran Drescher

Articolul continuă după reclamă

”Dădaca” a făcut senzație în anii 90, dar puțini au știut de drama actriței Fran Drescher! Peste ce greutăți a trecut

DIVORȚ DUPĂ CE SOȚUL I-A RECUNOSCUT CĂ E HOMOSEXUAL

Fran Drescher a divorțat de Marc Peter Jacobson, cel cu care a fost căsătorită 20 de ani, în 1999, după ce bărbatul a recunoscut că este homosexual. Cei doi au creat povestea serialului de succes ”Dădaca”.

Puțini știu cât e de frumoasă fiica lui Mr. Bean. Lily nu vrea să audă de tatăl ei, dar i-a moștenit o parte din trăsătu... Alina Ceușan, cea mai îndrăzneață poză! Și-a arătat corpul, imediat după naștere: „Așa arăt acum”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Soția lui Dani Oțil a atras toate privirile la Bucharest Fashion Week! În ce ținută spectaculoasă a apărut Gabriela Prisăcariu
Soția lui Dani Oțil a atras toate privirile la Bucharest Fashion Week! În ce ținută spectaculoasă a apărut...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Gabi Bădălău, reacție dură după imaginile cu Claudia Pătrășcanu în genunchi la biserică! Acuzațiile lansate de afacerist
Gabi Bădălău, reacție dură după imaginile cu Claudia Pătrășcanu în genunchi la biserică! Acuzațiile...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar ar fi refuzat să rămână
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de la Frankfurt
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de... Jurnalul
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut un Lamborghini
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut... Kudika
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată Redactia.ro
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x