Adaugă-ne ca sursă preferată în GoogleCuvintele sunt prea puţine şi prea sărace pentru a descrie durerea unui părinte, văzându-se neputincios în fata bolii care-i topeşte copilul de la o zi la alta. Doar pronunţând numele acestei boli cumplite - cancer - simţi cum ţi se sfasâie sufletul, în fata micuţilor nevinovaţi.
Şi ar vrea să se joace, să alerge, să se bucure de frumuseţea vârstei, însă chimioterapia şi stările insuportabile îi ţin legaţi de un pat de spital. Pentru a le mai alina suferinţa, Delia, alături de Codin Maticiuc, le-a făcut o vizită şi a încercat să le fure zâmbete, aşa cum a ştiut ea mai bine. Şi a reuşit!
"Am fost iar la Fundeni ca şi de Crăciun. La secţia de Hematologie Pediatrică, adică la copiii bolnavi de cancer. Am convins-o şi pe Delia să se alăture îngerilor de la @oferaindarunzambet şi a venit cu noi de data asta. Şi bine am făcut căci tare mult s-au bucurat copiii să-mi vadă blondă.
Am luat-o de acasă. Se îmbrăcase colorat, cu minioni, cu nebunii, aşa ca pentru copii. Cum am ajuns acolo, pac, halate verzi, măști, protecții peste pantofi, tot tacâmul, s-a dus naibii outfitul. Copiii sunt cu imunitatea la pământ şi virușii sunt inamicul numărul unu.
Am pornit pe culoare ca să vedem ce copii sunt în ce saloane şi ce vârste ca să facem obișnuita lista. Jos, așteptau două mașini pline cu cadouri de paști, fructe şi oncoxin. Am trecut pe lângă camera #702 care (slavă Domnului!) era goală acum. M-a trecut un fior pe șira spinării şi i-am făcut Deliei un semn cu capul "Ăsta e camera Lăcrămioarei". S-a cutremurat şi ea căci după experiența de la Crăciun a citit şi ea postarea şi a shareuit-o. Oricum ştia povestea de la mine şi o impresionase căci după spital mersesem direct la ea.
Ne-am apucat de intrat în saloane. Eu făceam lista şi le transmiteam celor de jos ce trebuie adus şi stătea cu fiecare copil în parte. De fapt stătea şi cu fiecare părinte, doctor şi asistenţă pentru poze. Cu copiii stătea însă mai mult. Povesteau, îi întreba tot felul de chestii, se pozau, le semna diferite chestii. Şi îi lua în braţe. Părul ei se revărsa peste capetele lor rămase golașe ca urmare a chimioterapiei. Copiii râdeau şi erau mai fericiţi decât am fost eu toată luna asta.
Chestia asta m-a făcut să nu mă suport. Delia a primit şi un cadou de la un puşti chel şi simpatic. O figurină făcută din nişte obiecte găsite în spital. Picioarele de exemplu erau două seringi mici. Chestia asta m-a făcut să nu o suport pe ea. Eram, evident, gelos pe păpușa primită.
La un alt salon, ne-au întâmpinat veseli patru băieţi şi două fetițe. Vârste relativ apropiate.Părinții ne-au povestit că vin anual cu puii lor pentru tratamentul cu citostatice. Unii dintre ei vin de când se ştiu. De la trei luni. Fundeniul este lumea lor, copiii de acolo cei mai buni prieteni. Când vin la tratament întreabă unii de alţii să vadă în ce companie vor fi. Totul vor să facă împreuna. Aveam lacrimi în ochi când am ieșit de acolo.
Noi mai mergem. De câteva ori pe an chiar. Visul suprem? Să renovăm etajul 7. Din bani proprii. Vreţi să ajutați? Urmăriți pagina Oferă în dar: UN Zambetvedeți când mai sunt acțiuni.
Pe faţă de la #702 am cunoscut-o de Crăciun şi am pierdut-o tot atunci. Cu Moșul de mână, cu cadouri în braţe n-am reuşit să-i smulgem nici cel mai mic zâmbet şi asta mă bântuie şi acum. Tristețea ei nesfârșita. Mă întreb dacă aş fi reuşit cu Delia mea.
Sărbători fericite şi fie ca lumina....", a povestit Codin Maticiuc, pe pagina sa de Facebook.
Mesajele de dincolo de moarte ale lui Vadim Tudor. Soția tribunului: ”Niciodată nu-i văd fața în vis”... Ilie Năstase, scos din sărite la aeroport! Motivul pentru care fostul mare tenismen a fost "un car de nervi"...
