Sânziana Buruiană și Nicolae Zuluf au spus cel mai important "DA" din viața lor. Cei doi și-au unit destinele într-un cadru intim, alături de familie şi de prietenii apropiați.
Sânziana şi Nicolae au făcut pasul cel mare după o relație de mai bine de doi ani. Blonda a ales o rochie care să îi pună în valoare formele, iar pantofii cu toc foarte înalt i-au dat un aer şi mai sexy. Nici ginerele nu s-a lăsat mai prejos.
Sursa foto: antenastars.ro
Sânziana a dat şi primele declaraţii după ce a devenit oficial o femeie măritată.
"A fost emoţionant momentul în care am fost întrebaţi dacă vrem să ne căsătorim. El a fost mai emoţionat decât mine şi acum de abia aşteaptă să ne cununăm şi în faţa lui Dumnezeu", a declarat Sânziana, potrivit antenastars.ro.
"Petrecerea cea mare va avea loc pe 18 octombrie. Am vrut să fie cât mai secret totul, aşa că au fost invitate doar persoanele din familie", a spus Sânziana Buruiană la Antena Stars.