Primele imagini cu CRBL în uniformă de camuflaj şi cu arma în mână au apărut deja pe reţelele de socializare
Evident totul este o glumă, deşi imaginile sunt cât se poate de reale, iar CRBL se regăseşte în portretul unui revoluţionar de tip Che Guevarra. Apreciatul artist a postat trei fotografii pe pagina sa oficială de Facebook, însă nu a dezvăluit şi scopul "misiunii secrete" pe care a întreprins-o alături de prietenii săi şi ei înarmaţi până-n dinţi.
Din câte ne putem da seama, misiunea este destul de dificilă pentru că participanţii nu pot servi masa la un restaurant civilizat ci sunt nevoiţi să frigă câte un cârnat la focul făcut chiar de ei în mijlocul naturii.
Nu ştim care a fost finalitatea acestei misiuni, însă cu siguranţă, protagoniştii s-au distrat copios.