Antena Căutare

Va participa sau nu Andrei Aradits la Asia Express? Actorul a răspuns fără rețineri la marea curiozitate a fanilor

Andrei Aradits, despre o posibilă participare la Asia Express. Ce strategie ar adopta actorul în competiție în fața obstacolelor.

Va participa sau nu Andrei Aradits la Asia Express? | Antena 1

Andrei Aradits este unul dintre marii actori din țara noastră care au reușit să intre la sufletele telespectatorilor foarte ușor datorită talentului, carismei, dar și a interpretărilor sale memorabile, aducând emoție, autenticitate și profunzime fiecărui rol.

De-a lungul timpului, el s-a făcut remarcat prin versatilitate și expresivitate și a reușit întotdeauna să captiveze publicul chiar dacă a avut un rol negativ sau nu.

Citește și: Care este relația dintre Andrei Aradits și fiul său. Ambii joacă în cele mai iubite seriale de la Antena 1

În prezent, acesta joacă rolul lui Basty în serialul original românesc, Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, unde dă viață unui personaj negativ, complex și intrigant. Telespectatorii, însă, și-l amintesc și din serialul Lia - soția soțului meu, unde, de asemenea, a jucat rolul unui personaj controversat, manipulativ și plin de intenții ascunse.

Articolul continuă după reclamă

Va participa sau nu Andrei Aradits la Asia Express? Actorul a răspuns fără rețineri la marea curiozitate a fanilor

Andrei Aradits a interpretat roluri remarcabile în seriale de succes precum Narcisa Sălbatică, Lia - soția soțului meu, Vlad, Lacrimi de iubire sau Iubire ca în filme, iar prezența sa a fost apreciată pe micile ecrane și în postura de jurat în cadrul emisunii Te cunosc de undeva!, dar și în aceea de prezentator al quiz-show-ului de cultură generală Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?.

Pentru că în ultimii ani actorul a fost prezent în mai multe proiecte marca Antena 1, fanii se întreabă dacă Andrei Aradits ar vrea să participe și la marele show Asia Express, iar dacă până acum acesta nu a oferit detalii cu privire la acest subiect, se pare că a venit momentul să facă lumină în acest sens.

Citește și: Eric Aradits, dezvăluiri despre rolul în serialul Iubire cu parfum de lavandă. Ce sfaturi a primit de la tatăl său | Exclusiv

„Ar fi interesant, mi-ar plăcea să descopăr scurtături și cred că aș ȋncerca tot felul de variante de a ocoli testele alea complicate. Cred mai mult în lene și confort decât în celebritate”, a declarat acesta pentru Libertatea.

Totodată, el a vorbit și despre proiectele în care a fost implicat, dar și despre cum este el în spatele camerelor, dezvăluind următoarele:

„Eu m-am distrat în majoritatea proiectelor pe care le-am făcut. Am simțit că mi s-a potrivit foarte bine și rolul de prezentator de la emisiunea cu copii, aveam sentimentul că-s eu, am fost distribuit pe «emploi». Observ că producția mă preferă în roluri de intriganți mafioți sau criminali scelerați. Se pare că-s mai credibil într-un rol negativ. Uite d-aia n-o să am șanse în politică”.

„Cred că-s destul de plicticos și letargic, așa, ca un zombie sătul. Eu am o profesie în care entuziasmul e obligatoriu. Nu poți să fii plictisit în zona divertismentului. Așa că acasă îmi permit luxul de a zăcea inert și mulțumit în propria mediocritate. D-aia nu prea comunic chestii pe rețele. Pe bune, n-am nimic interesant de spus”.

Citește și: Andrei Aradits și Ada Condeescu revin pe platoul de filmare în cel mai nou serial de Ruxandra Ion – Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN

Doliu în lumea filmului la Hollywood! Actorul Val Kilmer s-a stins din viața la vârsta de 65 ani... Femeile superbe din viața lui Val Kilmer. Cu ce frumuseți s-a iubit, chiar dacă a murit singur...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Adrian Mutu, declarație de dragoste superbă pentru soția lui, Sandra. Ce spune despre copiii lui
Adrian Mutu, declarație de dragoste superbă pentru soția lui, Sandra. Ce spune despre copiii lui
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Gabi Bădălău, prima reacție după decizia instanței în procesul cu Claudia Pătrășcanu. Ce au hotărât judecătorii
Gabi Bădălău, prima reacție după decizia instanței în procesul cu Claudia Pătrășcanu. Ce au hotărât...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x