Antena Căutare

Splash! Vedete la apă, 11 septembrie 2021. Maria Buză a fost încurajată de fiul său, Andrei. Cum arată băiatul actriței

Maria Buză a reușit să surprindă din plin juriul, în ediția 7 a emisiunii „Splash! Vedete la apă”, de la Antena 1.

Maria Buză este una dintre cele mai talentate și îndrăgite actrițe din România. Curajoasă din fire, aceasta a decis să accepte provocarea și să participe în ediția 7 a emisiunii „Splash! Vedete la apă” de la Antena 1.

Maria Buză i-a impresionat pe jurați în ediția 7 a emisiunii „Splash! Vedete la apă”

La antrenamente, actrița a încercat să își învingă teama de înălțime, doar că lucrurile nu au fost tocmai simple. Totuși, cu ajutorul antrenorilor de la „Splash! Vedete la apă”, Maria Buză a reușit să prindă ceva mai mult curaj.

Apoi a venit momentul ca aceasta să sară în fața juraților, pentru a primi o notă.

Citește și: Splash! Vedete la apă, 11 septembrie 2021. Anca Bucur a făcut o săritură de excepție. Ce schemă a ales Miss Fitness Universe

„Îmi bate inima foarte tare. Și atunci când îmi bate inima foarte tare de emoții mă apucă tusea. Sper să mă calmez până la săritură și totul să fie bine”, i-a dezvăluit concurenta Ramonei Olaru, înainte de-a sări.

Maria Buză la „Splash! Vedete la apă”

Maria Buză la „Splash! Vedete la apă”

Toți cei prezenți în sală au încurajat-o și și-au exprimat admirația față de ea, în dorința de-a o motiva să facă o săritură perfectă. Un moment cu adevărat emoționant a fost atunci când fiul acesteia, Andrei Pătrașcu, i-a transmis un mesaj special.

Urcată pe platforma de la trei metri, Maria Buză a avut un moment de ezitare, ba chiar a lăsat tuturor impresia că va renunța. Apoi, plină de curaj, aceasta a sărit ca o săgeată și a arătat tuturor

„Am fost la un pas, și teoretic, și practic, să renunț. Îmi era teamă să nu pățesc ce am pățit și azi la antrenamente, când ceva m-a dezechilibrat în aer atunci când am sărit și m-am accidentat foarte tare, sunt plină de vânătăi”, a fost reacția concurentei.

Maria Buză la piscina

Maria Buză la antrenamentele pentru „Splash! Vedete la apă”

Apoi am putut vedea imagini din timpul antrenamentelor cu respectivul incident. Practic, actrița și-a pierdut echilibrul atunci când se afla în aer și intrarea în apă a fost una mai mult decât dureroasă, dovadă fiind chiar vânătăile apărute imediat pe corp.

„Nu am auzit-o să se plângă, să spună ceva. Jos pălăria în fața ei”, au zis antrenorii, impresionați de forța și determinarea de care a dat dovadă aceasta la antrenamente.

La un moment dat, Nea Marin nu a mai putut aștepta și a vrut să facă o mărturisire.

„Am foarte mare respect pentru tine, Maria. Poate tu nu m-ai văzut, dar eu mergeam la Vioara Roșie să te ascult cântând. Am fost de mai multe ori, special ca să te ascult pe tine. Felicitări!”, i-a spus Iulia Albu, lăsându-o fără cuvinte.

Pentru săritura sa, concurenta a primit notele 9, 6 și 9, în ediția 7 a emisiunii „Splash! Vedete la apă”.

Despre noul sezon al emisiunii „Splash! Vedete la apă”

Concurenții parcurg antrenamente istovitoare alături de instructori pentru a-și face curaj să sară de pe platformele cu înălțimi de 3, 5, 7 sau chiar și 10 metri ale unui bazin olimpic. Ajunse în fața juriului, vedetele execută săritura aleasă, sperând să primească un scor final cât mai bun. Totuși, concurenții trăiesc emoții puternice, fiindcă cea care dă nota secretă este nimeni alta decât celebra Iulia Albu.

La finalul fiecărei ediții, concurentul care a primit cel mai mare punctaj din partea juraților merge mai departe, în marea finală „Splash! Vedete la apă”, de la Antena 1.

Ramona Olaru, Anna Lesko şi Răzvan Fodor fac parte din echipă în calitate de prezentatori, în timp ce Paula Chirilă şi Romică Ţociu au misiunea de a ţine sub observaţie concurenţii pe parcursul spectaculosului concurs al săriturilor în apă!

Urmărește „Splash! Vedete la apă” pe AntenaPlay!

Splash! Vedete la apă, 11 septembrie 2021. Tavi Clonda a sărit ca să apere „onoarea familiei” și a făcut show pe platfor... Splash! Vedete la apă, 11 septembrie 2021. Maria Buză a fost la un pas de accidentare, la a doua săritură. Ce i s-a întâ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Larisa Iordache a câștigat marea finală Splash! Vedete la apă. Cine sunt ceilalți doi câștigători
Larisa Iordache a câștigat marea finală Splash! Vedete la apă. Cine sunt ceilalți doi câștigători
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Finala Splash! Vedete la apă sezon 6. Cine a câștigat premiul cel mare. Bătălia a fost una strânsă
Finala Splash! Vedete la apă sezon 6. Cine a câștigat premiul cel mare. Bătălia a fost una strânsă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x