Antena Căutare

Survivor, 9 mai 2026. Cine a câștigat jocul de imunitate. Cum s-a terminat competiția

Jocul de imunitate a fost unul cu adevărat strâns. Află cine a câștigat jocul de imunitate și cum s-a terminat competiția.

Survivor, 9 mai 2026. Cine a câștigat jocul de imunitate. Cum s-a terminat competiția | antena 1

După ce câțiva dintre concurenții Survivor s-au bucurat de un câștig în urma jocului de recompensă, a venit momentul ca jocul de imunitate să-și revină în drepturi. Bianca și Aris s-au aventurat împreună în aer, însă ulterior s-au întrecut alături de alți colegii în jocul pentru imunitate.

Bianca a câștigat în fața Mariei unul dintre jocurile de imunitate. Pe de altă parte, Gigi și Aris s-au aflat la duel cu numerele 11 și 12. Deși Gigi s-a aflat încă de la început în fața lui Aris, acesta din urmă a câștigat în fața lui Gigi.

Survivor, 9 mai 2026. Cine a câștigat jocul de imunitate. Cum s-a terminat competiția

Survivor România a demonstrat încă o dată că suspansul, dar și determinarea, reușesc să fie mână în mână la fiecare joc. S-au duelat Ramona și Patricia, însă deși Ramona s-a aflat mai tot timpul în fața Patriciei și a dominat situația, până la urmă cea care a câștigat punctul a fost Patricia.

Articolul continuă după reclamă

Lucian și Gabriel s-au aflat și ei „umăr la umăr”, însă nu pentru mult timp, asta pentru că încă de la saltul în barcă, Tamaș s-a dezechilibrat și a fost nevoit să reia traseul de unde a rămas. Până să apuce să mai arunce mingiile, Lucian a și câștigat. Ceea ce a urmat, a fost o serie de replici acide. Acestea au fost adresat de către Gabriel Tamaș spre colegul său, Lucian.

Citește și: Survivor 2026 liveblog, săptămâna 18. Cine a câștigat jocul de recompensă. Concurenții au primit vești bune de la Adi Vasile

A menționat că acesta nu a fost „fairplay” pe durata jocului, și din acesta motiv a câștigat. Gabriel Tamaș și-a explicat sincera părere și a declarat că „nu mai vreau, nu mai pot, vreau să plec acasă.”,

Jocul de recompensă, savurat de câștigători

Echipa Mariei s-a bucurat de câștig, iar între timp Bianca Giurcanu și-a exprimat părerea cu privire la Lucian. Chiar înaintea jocului de imunitate, acesta s-a bucurat de liniștea din camp, alături de fete. Deși s-ar fi părut că alături de trei reprezentante ale sexului frumos, Lucian nu ar fi putut rezista, în cele din urmă a fost el cel care le-a îndeplinit dorințele.

Citește și: Survivor, 8 mai 2026. Cine a câștigat Jocul Căpitanilor din săptămâna 18. Concurenții au trecut printr-o probă de rezistență

A continuat să spargă nuci de cocos pentru a prăji o cantitate mai mare, dar a și făcut focul pentru ca nucile de cocos să continuă să se facă. În tot acest timp, Marian Godină a avut parte de un consult medical, mai precis un RMN, pentru a vedea care este starea brațului său.

În timp ce începeau să se bucure de recompensa câștigată, Aris Eram a declarat că nu mai dorește să își riște viața pentru astfel de experiențe.

Reacția lui Gabriel Tamaș după finalizarea jocurilor de imunitate. De ce a țipat... Un joc cu o miză emoționantă, un Consiliu tensionat cu voturi surprinzătoare și un Duel al orgoliilor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Patrice Cărăușan de la Survivor a dezvăluit sexul bebelușului. Surprizele s-au ținut lanț la petrecerea de gender reveal
Patrice Cărăușan de la Survivor a dezvăluit sexul bebelușului. Surprizele s-au ținut lanț la petrecerea de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Andreea Munteanu de la Survivor s-a căsătorit civil cu logodnicul ei. Imagini cu cei doi miri
Andreea Munteanu de la Survivor s-a căsătorit civil cu logodnicul ei. Imagini cu cei doi miri
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x