Antena Căutare

Au început filmările pentru sezonul 2 ,,The Wall – Marele Zid”, show-ul care schimbă viețile oamenilor

După 45 de ediții, ,,The Wall- Marele Zid” a încheiat un prim sezon plin de emoție și strălucire, iar jocul imprevizibil din fața proiecției a schimbat de nenumărate ori destinul concurenților. Emisiunea fenomen revine cu sezonul al doilea, care va fi difuzat pe Antena 1 din această primăvară, iar Valentin Butnaru și echipa de producție au aterizat deja în Polonia- acolo unde se află platoul de filmare.

După 45 de ediții, ,,The Wall- Marele Zid” a încheiat un prim sezon plin de emoție și strălucire, iar jocul imprevizibil din fața proiecției a schimbat de nenumărate ori destinul concurenților. Emisiunea fenomen revine cu sezonul al doilea, care va fi difuzat pe Antena 1 din această primăvară, iar Valentin Butnaru și echipa de producție au aterizat deja în Polonia- acolo unde se află platoul de filmare.

Prezentatorul show-ului, Valentin, este foarte încântat să revină la filmări și nerăbdător să cunoască poveștile impresionante ale oamenilor buni care se vor lupta cu Marele Zid. Deși recunoaște că programul de filmare nu a fost deloc ușor la început, știe că limitele pot fi depășite atunci când pui pasiune în ceea ce faci: ,,Abia așteptam să revin în fața Marelui Zid. Am emoții, dar sunt constructive și sunt convins că și de data aceasta voi cunoaște oameni frumoși și norocoși.”, a declarat acesta.

Echipa de producție poloneză a fost la fel de entuziasmată să îi primească pe românii din spatele show-ului ,,The Wall-Marele Zid” la ei acasă. De dimineață, au organizat un mic dejun în cinstea lor, unde au rememorat cele mai frumoase momente din edițiile trecute, atât din platou, cât și din spatele camerelor de filmat. În primul sezon, chiar la finalul ultimei emisiuni, polonezii au proiectat pe Marele Zid un mesaj emoționant- ,,I love Romania”, în semn de recunoștință pentru o colaborare frumoasă și fructuoasă.

Anul acesta, Valentin Butnaru își petrece ziua de naștere pe platoul de filmări: ,, Cum îmi petrec ziua de naștere?! Păi, la filmări pentru noul sezon The Wall-Marele Zid, evident! De ce e evident? Pentru că sunt înconjurat de oameni geniali, fac ceva ce iubesc și mă distrez în tot timpul asta! E perfect! Mă simt extraordinar alături de prietenii mei de aici. De ziua mea...sper ca Marele Zid să fie darnic cu concurenții.”, a mărturisit moderatorul.

Articolul continuă după reclamă

Fiecare ediție ,,The Wall- Marele Zid” a fost unică și a redat povești frumoase ale oamenilor care au avut curajul să se înscrie într-o competiție a norocului și a strategiei, iar al doilea sezon promite surprize, dar și câștiguri impresionante. Suma totală a premiilor a ajuns până în acest moment la 2,620,676 RON, dar zâmbetele, lacrimile de fericire și reacțiile emoționante ale concurenților au fost nenumărate. Emisiunea ,,The Wall- Marele Zid” revine din această primăvară la Antena 1

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

The Wall ține publicul într-un suspans incredibil: o combinație între quiz-show, noroc și strategie, într-un decor impresionant și interactiv, unde doi coechipieri trebuie sa lucreze împreună pentru a cuceri „The Wall”. Unul dintre cele mai de succes game-show-uri  ale momentului, „The Wall” este șansa de a-și schimba viața într-o singură seară  tuturor celor care acceptă provocarea Marelui Zid de la Antena 1. 
 

Nu trebuie sa pierzi The Wall - Marele Zid! Nu esti in fata televizorului? Urmareste LIVE pe AntenaPlay: https://goo.gl/sBfM6g, de pe smartphone, tableta sau laptop.

Citește și
Emilia şi Dorin Mirea au avut ghinion la proba a doua! Iată câți bani au adunat cei doi soți la
Emilia şi Dorin Mirea au avut ghinion la proba a doua! Iată câți bani au adunat cei doi soți la "The Wall-Marele...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Emilia şi Dorin Mirea au câştigat  la proba,
Emilia şi Dorin Mirea au câştigat la proba,"Cădere liberă". Cei doi luptă la "The Wall-Marele Zid," pentru...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x