Adaugă-ne ca sursă preferată în GoogleDestinul e ceva care nu poate fi controlat, iar pentru mulți dintre cei care au pierit în cel mai controversat, mediatizat și șocant accident nautic pe care-l cunoaște omenirea, soarta pare să le fi fost scrisă cu mult timp înainte.
Un caz absolut ciudat îl reprezintă un respectat jurnalist britanic al acelor vremuri, William T. Stead, cel care a avea să fie considerat ulterior unul dintre prevestitorii dezastrului.
Avea o scriitură atipică, iar cei care i-au studiat materialele de presă, îl consideră un pionier al ziaristului de tabloid. Dincolo de toate, Stead se bucura de o notorietate mare în rândul „presarilor” vremii, dar și în cea a protipendadei londoneze, articolele sale fiind citite cu sfințenie de locuitorii metropolei engleze.
În 1886, William T. Stead scrie și publică o poveste de ficțiune despre un vapor poștal care se scufundă în adâncurile Oceanului Atlantic, iar mare parte dintre cei care se aflau pe nava închipuită de jurnalist își pierd viața din cauza lipsei bărcilor de salvare. În esență, povestirea avea un scop ascuns. Acela de a atrage atenția opiniei publice asupra legislației nautice care avea numeroase lacune în acele timpuri, una dintre cele mai mari probleme fiind aceea că nimeni nu îi putea obliga pe proprietarii vapoarelor să aibă la bord suficiente bărci de salvare pentru a salva călătorii.
Stead a scris un material asemănător în 1892, referindu-se la un vapor al companiei White Star Line, Majestic. Într-un capitol de atmosferă, nava traversează Atlanticul, încărcată cu turişti: „S-a auzit un sunet, ca şi cum vaporul s-ar fi lovit de gheaţă şi s-ar fi cutremurat tot.
Pasagerii s-au adăpostit unde au putut pe punte. Era o vreme rece. La fiecare 30 de secunde, se auzea fluierul de ceaţă. Din cauza zgomotului infernal, oamenii nu mai puteau vorbi unii cu alţii. Apoi unul dintre ei a strigat: „Aisberg la tribord!”.
După 20 de ani de la ultima astfel de însemnare, William T. Stead s-a îmbarcat pe Titanic pentru a fi martor la cel mai mare eveniment nautic al începutului de secol 20, dar și pentru a participa la un congres pentru pae organizat la Carnegie Hall, acolo unde fusese invitat de personalități din SUA.
Cu câteva ore înainte de producerea dezastrului, William Stead a mers la masă, s-a întreținut cu mai multe persoane cunoscute pe care le-a țintuit în scaune cu poveștile sale înfricoșătoare după care a mers să doarmă. Când lucrurile au început să se complice, Stead a fost unul dintre cei care au făcut totul pentru a salva vieți. A ajutat câteva femei și copii să se îmbarce în bărcile de salvare după care i-a oferit haina sa cea călduroasă unui alt pasager cu probleme.
Câteva ore mai târziu, unul dintre martorii oculari a povestit că l-a zărit pe jurnalist alături de un alt pasager celebru, John Jacob Astor IV, amândoi încercând să reziste frigului: „Picioarele lor erau înghețate. Abia mai puteau clipi. Se vedea cu moartea dădea târcoale”, a povestit martorul care a completat: „La un moment dat și-au dat seama că acea îmbrățișare nu-i mai putea ajuta cu nimic, așa că au slăbit strânsoarea și s-au scufundat în adâncuri”.
