Cum a ramas fara tren delegatia Unirii venita la Bucuresti

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește A1 pe Discover

In toamna anului 1918 Puterile Centrale, alianta adversa Romaniei, s-a prabusit. Armata austro-ungara a inceput sa se dezintegreze, iar soldatii sai au plecat spre casele lor. Popoarele din componenta Dublei Monarhii au inceput sa-si ceara drepturile nationale iar romanii nu au facut exceptie.

Pe 18 octombrie 1918 Alexandru Vaida-Voievod a citit in Parlamentul de la Budapesta o declaratie in care afirma dreptul romanilor din Ungaria la autodeterminare, iar in aceeasi zi Corpul voluntarilor din Transilvania si Bucovina a cerut imparatului Carol I al Austriei unirea teritoriilor locuite de romani cu Regatul Romaniei.

La 3 noiembrie 1918 s-a format Consiliul National Roman Central care a preluat controlul asupra autoritatilor locale din Transilvania. In toate localitatile locuite de romani s-au format Garzi Nationale. Pe 15 noiembrie organul de conducere al romanilor a hotarat convocarea Marii Adunarii Nationale la Alba Iulia pentru 1 decembrie, dupa ce toate discutiile cu guvernul de la Budapesta au esuat.

In ziua stabilita peste 100.000 de oameni s-au strans pe Campul lui Horea de la Alba Iulia in timp ce 1.228 de delegati alesi democratic votau unirea neconditionata cu Romania. „Adunarea nationala a tuturor romanilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca, adunati prin reprezentantii lor indreptatiti la Alba Iulia in ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decreteaza unirea acelor romani si a tuturor teritoriilor locuite de dansii cu Romania", au anuntat tribunii in entuziasmul general al celor prezenti.

Rezolutia de unire a mai cerut respectarea unei serii de principii de esenta democratica necesare pentru functionarea statului roman pe viitor: libertatea nationala si confesionala, vot universal pentru ambele sexe, libertatea presei, a intrunirilor si de asociere si reforma agrara.

Imediat dupa proclamarea Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia Consiliul Dirigent a decis sa trimita la Bucuresti o delegatie care sa anunte decizia luata si sa prezinte Regelui Ferdinand si Reginei Maria, guvernului roman, actul Unirii. In urma alegerilor facute s-a stabilit ca din componenta delegatiei sa faca parte Vasile Goldis, Alexandru Vaida-Voievod, episcopul ortodox de Caransebes, Miron Cristea, viitor patriarh, si episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu viitor cardinal. Acestora li se vor alatura ulterior Caius Brediceanu si Mihai Popovici, care au deschis drumul catre clasa politica de la Bucuresti prin o serie intalniri cu personalitati de dincoace de Carpati.

Pentru drumul pana in Capitala a fost pusa la dispozitia delegatiei o garnitura de tren de provenienta austriaca, care oferea conditii excelente la acea vreme si care ajunsese in Transilvania cu soldatii romanii intorsi acasa de pe diverse fronturi din Europa. Pe tot drumul trenul ardelenilor a fost intampinat cu entuziasm si aclamatii. Nu a facut exceptie Gara de Nord unde delegatia a fost intampinata de marele om politic Ion I.C. Bratianu, la momentul respectiv prim-ministru.

Dupa o serie de intalniri si receptii la care au participat reprezentantii romanilor din Transilvania au fost primiti de Regele Ferdinand si de Regina Maria, carora le-au inmanat actul Unirii pe 27 decembrie 1918. "Prin aceasta unire s-a implinit visul de o mie de ani al neamului romanesc", a spus Vasile Goldis, presedintele delegatiei, in fata Regelui. "Va asteptam de o mie de ani si ati venit ca sa nu ne mai despartim niciodata", a raspuns premierul Ion I.C. Bratianu la banchetul care a urmat.

+1

Mai multe fotografii

Maretul eveniment a fost insa umbrit de rechizionarea sau mai bine zis furtul garniturii de tren cu care transilvanenii venisera la Bucuresti, fapt ce i-a socat si indignat pe acestia. In ciuda asigurarilor initiale ca delegatia se va intoarce peste Carpati cu acelasi mijloc de transport si a interventiilor ulterioare frumosul tren vienez a intrat pe mainile "baietilor destepti" de pe malurile Dambovitei sub pretextul nevoilor armatei romane, in realitate un fel de prada de razboi. Pentru ardeleni a fost un prim contact destul de dur cu modul de a face politica la Bucuresti si o intamplare nefericita pe care nu au uitat-o pre usor ei intorcandu-se acasa cu mult mai greu decat au venit.