Dirijorul rus Vasily Petrenko: "Vreau sa fiu numarul unu!"

Al doilea concert al Orchestrei Filarmonice Regale din Liverpool a continuat din locul unde incheiase seara precedenta: cu muzica ruseasca. Nu e dificil de intuit motivul, de vreme ce Vasily Petrenko, nascut si format la Sankt Petersburg, nu doar a revigorat repertoriul orchestrei pe care o conduce din 2006, dar a si castigat premii importante impreuna cu muzicienii britanici, pentru inregistrari cu muzica din tara sa, ca Simfonia Manfred de Ceaikovski si proiectul-gigant de imprimare a integralei simfonice de Sostakovici.

Publicat: Marti, 20 Septembrie 2011, 00:00 | Actualizat Vineri, 29 Iunie 2012, 23:31

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește A1 pe Discover

Petrenko declara, de altfel, ca filozofia sa se poate rezuma la ambitia permanenta de a fi „numarul unu".

Usurinta dezarmanta cu care un indemn sportiv isi gaseste locul pe teritoriul estetic se transfera si in prezenta scenica a dirijorului rus: Petrenko e sarmant si cucereste fara nici un efort. Inalt si zvelt, conduce orchestra cu miscari gratioase si largi, care apartin scolii rusesti traditionale. Farmecul sau se completeaza prin precizia cu care dubleaza lejeritatea gesturilor, impresia fiind ca orchestra se poate baza mereu pe cel din fata sa. In cuvintele oboistului principal, Jonathan Small: „Cand Vasily Petrenko da timpul unu, stii exact unde este". Nu avem de-a face, deci, doar cu un showman (nu ca a fi showman e ceva de criticat).

Articolul continuă după reclamă

Noul star al baghetei din Marea Britanie, care duce orasul Liverpool dincolo de discutiile despre Beatles si fotbal, are exact calitatile care se cauta astazi, indiferent de domeniu, pentru a atinge succesul (singurul care valideaza valoarea): e dinamic, e carismatic si e profesionist.

Programul a inceput abrupt, cu Simfonia in trei miscari de Igor Stravinski. Ascultand-o, intelegi de ce orchestra din Liverpool a ajuns atat de apreciata. Scoasa, practic, din anonimat de Vasily Petrenko, ea suna ruseste fara sa poarte cu sine povara Rasaritului, fata de care occidentalii au avut intotdeauna rezerve. Expresiv, indraznet, pasional si fara ocolisuri - cam asa se poate descrie entuziasmul cu care Petrenko si-a contaminat colegii.

Simfonia de Stravinski recurge la impulsurile tineretii compozitorului, la o distanta de trei decenii de explozia ritmica primitiva si obsedanta din Ritualul primaverii. Din energia de altadata nu a mai ramas, insa, decat virtuozitatea tehnica. Muzica se desfasoara steril si construieste fara finalitate, dar sonoritatea antrenanta si orchestratia generoasa asigura miscarea si efectul la public, ceea ce Petrenko a reusit impecabil.