Cu vocea sa extraordinara, Leontina Vaduva a dat viata marilor eroine ale operei, cantand pe cele mai prestigioase scene ale lumii: Covent Garden Londra, Scala Milano, Staatsoper Viena, Metropolitan Opera New York, Opera din Paris. La 22 ianuarie, soprana are o aparitie inedita in „Spargatorul de nuci" de la Sala Palatului. Atentie, Leontina Vaduva nu ii va insoti, in tuneu prin tara, pe balerinii Teatrului Rus de Opera si Balet Odessa! Ea doar va participa la spectacolul din Cluj, de la Casa de Cultura a Studentilor, pe 23 ianuarie.
Jurnalul National: Va rog, povestiti-ne despre debutul dumneavoastra international de la Teatrul Capitoliu din Toulouse, in 1986. Cum a fost primita in tara aceasta „escapada"?
Leontina Vaduva: In 1985, de fapt, am participat la mai multe concursuri internationale, printre care si acest concurs de la Toulouse, unde am castigat premiul I. Toulouse este una dintre cele mai importante scene ale Frantei si multi artisti mari au luat premii la acest concurs, de exemplu Ludovic Spiess. Luand premiul I, am solicitat directiunii teatrului o auditie, mai ales ca stiam de la unul dintre instrumentisti ca in doi ani se preconiza un spectacol cu Manon si am facut auditia. M-au felicitat si m-am intors in tara. Si, dupa un an, am primit contractul la Toulouse. Eu eram atunci inca pe bancile scolii. In 1986 am absolvit Conservatorul si am facut debutul la Opera din Bucuresti in rolul Antoniei, in spectacolul de premiera al Povestirilor lui Hoffmann.
Dupa debut, m-am intors in Franta, la Touluose, unde Teatrul se pregatea sa plece imediat la Nissa. Destinul a facut ca cine era prevazut sa cante la Nissa sa anuleze, si atunci m-au solicitat pe mine. Am acceptat si am rugat-o pe mama sa ceara prelungirea vizei, ca sa pot ramane. Si atunci au inceput problemele. Dupa ce m-am intors in tara, nu mi s-a mai dat voie sa plec si am pierdut contracte importante in Olanda, Italia si America. Cred ca autoritatile vremii s-au speriat ca sunt solicitata atat de mult si au decis sa-mi blocheze iesirea din tara. Nu as fi ramas, m-as fi intors. Asa cum m-am intors dupa Toulouse, m-as fi intors si dupa celelalte contracte. Cand am plecat in 1988 in Franta, pentru contractul cu „Cotofana hoata" de Rossini, cu Opera din Paris, am hotarat sa raman. Asa a fost scris, desi intr-un fel a fost de bun augur, am suferit mult. Mama a fost interzisa la radio si la televiziune, insa renumele sau era atat de mare, incat nu au putut sa-i faca prea mult rau. Iar eu am inceput sa cant la Covent Garden, la München, la Barcelona, pe toate scenele internationale.
„Nu uit niciodata ca sunt romanca"
A urmat apoi Covent Garden si Premiul Laurence Olivier. Cum se vede acum aceasta realizare?
In anul in care am fost la Toulouse am dat auditie la Covent Garden si m-au angajat rezerva la Manon, dar nu am cantat nimic. Am inteles ulterior ca a fost o manevra de incercare, de a-mi testa posibilitatile de adaptare. In 1988, cand am revenit la Covent Garden, am primit rolul principal si am facut toata seria spectacolelor. Mi s-a acordat Premiul Laurence Olivier, una dintre cele mai prestigioase distinctii in Anglia. Poate la data respectiva n-am realizat importanta acestui premiu, dar este extrem de valoros pentru dezvoltarea unui artist, pentru aprecierea talentului sau.
Citeste interviul integral in Jurnalul!
