Sunt multi cei care si-l revendica sincer ca pe cel mai bun prieten, sunt multi fericiti posesori ai poemelor dedicate pe servetele, pentru ca avea puterea de a-si ridica semenii la inaltimea spiritului sau.
Spunea ca poetul "nu are multi prieteni, in schimb are nenumarati". Opera si biografia sa, insurubate pana la contopire, poarta un nume - Nichita Stanescu. Cel care a scris versul "mi-e atat de dor de dumneavoastra, de tine si de tu", cel care spunea ca "dumneata" este un "tu" alintat, a devenit "Nichita", prenumele apelativ care contine reverenta, respectul, aura de noblete.
S-a vorbit si s-a scris imens despre Nichita, este pregnant in memoria colectiva, luminos si puternic, este evocat, citat, adulat, prezent prin gesturile, cuvintele, necuvintele, starile sale de indicibila gratie. Stim ca vorbea cu ingerul si cu daimonul, dar si cu copacul Gica: "N-am avut de treaba si, intorcandu-ma mai tarziu acasa, l-am scarpinat cu unghiile pe coaja pe copacul Gica. Magarul de copac numit Gica m-a luat in serios si, brusc, vrand-nevrand, a inceput sa faca parte din mine insumi".
Nichita era numismat, isi dicta poeziile, avea cultul prieteniei. "Condamnarea la prietenie este la fel de dureroasa ca si condamnarea la nastere." Credea ca "poezia foloseste cuvintele din disperare" si ca "un poet bun este cel care atrage la sine aprobarea majoritara a subiectivitatilor".
In amintirile scrise ale domniei sale, povesteste ca Geo Bogza l-a ridicat candva de ceafa, "cu macaraua bratului sau", si l-a dus sa ii sarute mana lui Tudor Arghezi. "Balbaind, m-am trezit sarutand o mana care-si scrisese testamentul nu pentru sine, ci pentru poezie." "Penibil!", "Penibil!", "Ai ajuns sa pupi mana marimilor, esti un lingav!", au fost cuvintele cu care au aruncat in Nichita unii confrati spectatori, atoatejudecatori. Poetul s-a intors si a zis: "E gura care a sarutat mana lui Arghezi, cel care, fiind copil, l-a vazut cu ochii lui caprui pe Eminescu. Si cam atat. Si aceasta mi se pare nesfarsit de mult".
Nichita Stanescu a extins granitele poeziei, a reinventat un limbaj poetic, a plasmuit si recunoscut limba poezeasca. "Stiu de sapte ori limba romana si de saptesprezece ori limba poezeasca." Stia, de asemenea, despre cuvinte, ca pot atrage realul. "Iata-te, cuvintele mele te intampina si iti dau un trup."
Aparut in 1982, "Noduri si semne" este ultimul volum publicat in timpul vietii lui Nichita Stanescu. Inaltari, transfigurari, transe, stari pasionale (nascute din chinuri pe care doar Dumnezeu le poate intelege), ipostaze ale eului sunt convertite in poeme intitulate "Nod" sau "Semn" si numerotate fara ordine. Nod 26: "M-am insingurat/ pentru ca am simtit ca tu nu ma mai iubesti,/ Lacrima mamei mele de gheata era,/ stateam si ranjeam si o rugam sa planga,/ dar iarna se facuse in munti./ m-am dat de mancare lupilor,/ dar lupii erau frigurosi si bolanzi./ Mancati-ma! am strigat la ei, am strigat./ Noi nu, mi-au raspuns,/ noi nu mancam om inghetat!". Semn 5: "Ca si cum ai vedea muntii plangand,/ ca si cum ai ceti in deserturi un gand,/ ca si cum ai fi mort si totusi alergand,/ ca si cum ieri ar fi in curand,/ astfel stau palid si trist, fumegand".
Nichita Hristea Stanescu s-a nascut la 31 martie, 1933, la Ploiesti, fiu al lui Nicolae Stanescu, proprietar al unui atelier de croitorie, si al Tatianei Ceraciukin, rusoaica stabilita in Romania inca din copilarie. In clasa I primara, Nichita a trait "marea alienare", revelatia ca vorbeste, alfabetul, O-I, OI.
Avea sa scrie, la maturitate: "Se cuvine o pioasa si perpetua recunostinta pentru mantuitorii lui O si lui I, invatatorilor clasei I primare, pentru felul cum manuiesc aceasta revelatie, aceasta pozitiva alienare a copilului prin O si prin I, tulburatoare radacina a celorlalte intelesuri". Din cauza acestei intamplari a ramas repetent, dupa cum povestea cu rasfat, in amintirile sale. A absolvit Liceul "I.L. Caragiale" din Ploiesti, unde deja devenise o mica vedeta, datorita farmecului sau personal, exprimat si prin faptul ca desena caricaturi si compunea versuri argotice.
Citeste articolul integral pe jurnalul.ro
Rock pentru Viata!... Sculptorita Louise Bourgeois a murit la varsta de 98 de ani...
