Antena Căutare

Nu rata un super eveniment! Litera și Ring organizează a treia ediție a campaniei Noaptea Cărților Deschise

Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, Litera și Ring organizează a treia ediție a campaniei Noaptea Cărților Deschise. Anul acesta, campania își propune să aducă în stradă atât cartea, cât și pe iubitorii ei, în cel mai mare manifest pro-cultură din România.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, Litera și Ring organizează a treia ediție a campaniei Noaptea Cărților Deschise. Anul acesta, campania își propune să aducă în stradă atât cartea, cât și pe iubitorii ei, în cel mai mare manifest pro-cultură din România.

Participanții sunt invitați să înconjoare Casa Poporului, ținând în mâini câte o carte deschisă, de la editura Litera.


Joi, 23 aprilie, începând cu ora 18.30, peste 10 mii de cărți își așteaptă iubitorii la Casa Poporului. Organizatorii îi provoacă pe bucureșteni să vină în număr cât mai mare, pentru a forma cel mai mare lanț uman în onoarea cărții. Personalități importante din lumea culturală și din alte domenii vor participa la Noaptea Cărților Deschise.


Este cea mai potrivită ocazie de a demonstra că și românii acordă cărții și lecturii atenția cuvenită și se aliniază țărilor din întreaga lume, în care este deja o tradiție să sărbătorească Ziua Internațională a Cărții prin campanii culturale foarte ample. De exemplu, în Spania se organizează un maraton de citit care dureză două zile, iar regele Spaniei decernează premiul Miguel de Cervantes. În Marea Britanie şi Irlanda au fost inventate "jetoanele pentru carte", care valorează 1 liră fiecare şi care sunt distribuite pe parcursul anului în toate şcolile şi liceele pentru a fi folosite la achiziția de cărți de Ziua Internațională a Cărții. În Dubai, compania aeriană Emirate oferă cărți pasagerilor, încurajându-i să le ofere la rândul lor în ţările unde călătoresc, orchestrând astfel o iniţiativă de schimb de cărţi pentru mai mult de 100 de destinaţii din toată lumea. În Germania, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii se organizează evenimente în cadrul cărora diverse organizaţii, companii și persoane fizice donează sute de mii de volume. Concursuri de costume ale personajelor din cărţi sau concursuri pe Instagram cu fotografii ale cititorilor la metrou sunt alte forme de a marca Ziua Internațională a Cărții în mari orașe din lume.

Articolul continuă după reclamă


Primele două ediții ale campaniei Noaptea Cărților Deschise au oferit participanților un impresionant spectacol al miilor de cărți deschise, care acopereau perimetre mari din centrul Bucureștiului, așteptându-și cititorii. Aproximativ 20 000 de bucureșteni au luat parte la aceste spectacole, primind o carte Litera în dar și sărbătorind Ziua Internațională a Cărții.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
1900 de victime și o societate ce găsește scuze agresorilor. SHERO și Observator anunță campania „Dragostea nu înseamnă violență”
1900 de victime și o societate ce găsește scuze agresorilor. SHERO și Observator anunță campania „Dragostea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x