In acest tinut, asadar, un fost inginer forestier cocotat pe tronul Consiliului Judetean s-a simtit dintr-o data vajnicul urmas al domnilor Moldovei. Pe loc s-au strans laudatorii in jurul lui ca mustele pe bunatate, care mai de care dornic sa-i intre in gratii. Asa se face ca omul a aflat din gura lor o sumedenie de lucruri pozitive pe care le banuia despre sine din vremea scolii primare, de cand data si ultima sa lectura, cea cu eroul preferat, Greuceanu.
Convins fiind ca e inteligent, plin de initiativa, imaginatie si energie, ba chiar ca ar fi si foarte aratos (si ca s-ar cuveni sa isi ia o tiitoare - asa prevedea functia - traditia fiind inscaunata de insusi domnul Stefan), voievodul judetean a purces la treburi, neintarziat rasplatindu-si lingaii cu dregatorii. De indata si unii jurnalisti au prins sa roiasca in jurul lui numindu-l "geniul obcinilor", mereu gata sa astearna sub tipar, asemenea cronicarilor de odinioara, sapientele rostirii voievodale si pozele ctitoriilor.
Peste noua mari si noua tari a mers vestea ca in tinutul moldav de la Soare Rasare, leagan de vechi traditii populare, dobitoacele aflate in campanie electorala numai ca nu vorbesc. Ca, de pilda, oile, cu propriile lor trupuri, scriu sloganuri pe dealuri, ca o gaina, nemaipomenita a scremut un ou gigantic din aur, gata pictat in stil bucovinean.
Invatatii s-au bulucit sa vada minunile, dar au ramas dezamagiti: oile scrisesera intr-adevar sloganuri, dar fusesera manate de ciobanul Consiliului Judetean Suceava, iar vestitul ou nu era din aur, ci din fibra de sticla si nu era de gaina, ci al unei specii stranii de fluture. Cat despre aurul la care ravnisera, ceva-ceva au capatat totusi de la voievod, spre a-si tine gura, nespunand nimic lumii despre facaturi si despre supusenia locuitorilor, care taceau dar se uitau cam piezis la ciclopicul kitsch nazarit in mijlocul cetatii.
Numeroase au fost de atunci ctitoriile care au rasarit intre zidurile acesteia, uratind-o: ba, de Craciun, mari biserici din placaj si tercot, ba, de Anul Nou, o locomotiva antediluviana, poluanta cat incape, ba o statuie ciumpavita, cu aripile taiate, simbolizand - culmea! - zborul, si mai cu seama uriase portrete cu chipul voievodului. Lucruri mari, nevoie mare, si totusi, desi facuse atatea fapte marete si barbatesti (inclusiv cele cu ibovnica), voievodul judetean avea o mare mahnire: informatorii ii soptisera la ureche ca unii clevetesc.
Ca prea se vede taranutul (sau, dupa caz, taranoiul) din el, ca prea e totul numai etnografie in judet, prea numai "gospodari", sanii, oua "inchistrite" si parade de caini ciobanesti, prea multi "ciobani", in general, ca marea cultura nu e incurajata, ca nu prea exista in zona. E drept, nu clevetea "opinca", ci unii care nu contau pentru el - putini la numar, fara insemnatate electorala - dar care citisera mai mult decat basmul Greuceanului.
Citeste articolul integral pe jurnalul.ro
Sursa foto: Jurnalul National
International Student Week in Belgrad 2010: Do we tolerate intolerance?... Arta icoanelor pictate...
