Ziua Internațională a Poeziei. Cele mai frumoase poezii românești

Urmărește A1 pe Discover

Cu ocazia zilei de 21 martie, Ziua Intrenațională a Poeziei, ne-am gândit să vă prezentăm cele mai frumoase poezii românești. Printre acestea se numără și două poezii de dragoste incluse în TOP 50 cele mai frumoase poezii de dragoste din lume.

„Omul trebuie că în fiecare zi să asculte un cântec, să citească un poem bun, să admire o fotografie reușită și dacă e posibil, să spună câteva cuvinte rezonabile.” – Johann Wolfgang von Goethe

Cele mai frumoase poezii românești

Când ai nevoie de dragoste, Mircea Cartarescu

„când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.„

Două poezii româneşti în TOP 50 cele mai frumoase poezii de dragoste din lume. “The Yellow Dog/ Câinele galben”, de Doina Ioanid, şi “Lady of Miracles/ Donna miraculata”, de Nina Cassian, se numără printre cele mai frumoase 50 de poezii de dragoste din ultimii 50 de ani.

“Câinele galben”:

“Cu inima în mînă, am mers prin oraş, păşind pe prima zăpadă din anul ăsta. Şi inima mea, stropită cu vin şi oţet, continua să putrezească în ritmul celor 37 de ani, în timp ce coţofenele se adunau pe umărul toboşarului. Oasele singure nu mă puteau salva. Nici numele tău, Argentina, pămînt al făgăduinţei. Numai un cîine mare şi galben s-a îndurat de mine, a venit spăşit şi mi-a mîncat inima, fără grabă. Apoi a plecat, s-a îndepărtat spre orizont ca o imensă floarea-soarelui”.

“Donna miraculata”:

„De când m-ai părăsit mă fac tot mai frumoasă / ca hoitul luminând în întuneric. / Nu mi se mai observă fragila mea carcasă, / nici ochiul devenit mai fix şi sferic, // nici zdreanţa mâinilor pe obiecte, / nici mersul, inutil desfigurat de jind, / – ci doar cruzimea ta pe tâmplele-mi perfecte, / ca nimbul putregaiului sclipind”.​