Antena Căutare

Doctor WHO?? Jodie Whittaker, prima actriţă care va juca rolul Doctorului

Jodie Whittaker, prima actriţă care va interpreta rolul principal în ''Doctor Who'', longevivul serial produs de BBC, a spus joi că încredinţarea acestui personaj unei femei era un lucru necesar, potrivit Reuters.

Al 13-lea Doctor al seriei BBC, Jodi Whittaker | metro.co.uk

Jodie Whittaker, prima actriţă care va interpreta rolul principal în ''Doctor Who'', longevivul serial produs de BBC, a spus joi că încredinţarea acestui personaj unei femei era un lucru necesar, potrivit Reuters.

Whittaker a declarat, în faţa a aproximativ 6.000 de fani participanţi la evenimentul Comic-Con din San Diego, că interpretarea rolului unei fiinţe extraterestre care explorează spaţiul şi timpul în naveta sa, Tardis, este un ''lucru eliberator''.

Actriţa, în vârstă de 36 de ani, este prima femeie şi cel de-al 13-lea actor care îl interpretează pe ''Doctor Who'', din anul 1963, când serialul a început să fie difuzat de BBC. Potrivit tradiţiei, când rolul principal este preluat de un actor nou, personajul se regenerează într-o nouă înfăţişare.

''Suntem în 2018. Este direcţia în care serialul trebuia să se îndrepte'', a declarat Whittaker pentru serviciul video Reuters.

Articolul continuă după reclamă

''Este atât de interesant să faci parte din acest univers. Este un lucru nou de fiecare dată pentru mine. Niciun rol dintre cele pe care le-am jucat sau le voi juca nu se va asemăna cu acesta. Este o bucurie imensă,'' a mai spus Whittaker, cunoscută pentru rolul unei tinere mame îndurerate din serialul britanic poliţist ''Broadchurch''.

''Evident, este pentru prima dată când rolul Doctorului este jucat de o femeie. Dar personajul se regenerează de fiecare dată, deci e doar o mică diferenţă'' au declarat producătorii.

Noul sezon din ''Doctor Who'' a fost filmat în secret timp de luni de zile. BBC a lansat joi primul trailer al filmului, în care personajul interpretat de Whittaker spune: ''Toate astea sunt noi pentru mine. Oameni noi, lumi noi, timpuri noi''.

BBC nu a anunţat încă data la care va avea loc premiera noului sezon - alcătuit din 10 episoade - din ''Doctor Who'', unul dintre cele mai de succes seriale din toate timpurile.

Producătorul executiv Chris Chibnall a spus că scrierea scenariului pentru un rol feminin nu a reprezentat provocări deosebite. ''Personajul Doctorului nu se schimbă pentru că acum este femeie'', a spus Chibnall. ''Firul epic al serialului continuă. Doar că de data asta îl interpretează o minunată actriţă''.

sursa: agerpress

Cel mai scump film a fost retras din cinematografe imediat după lansare! Iată ce suma colosală a fost risipită... Top 5 filme cu Rowan Atkinson...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cel mai așteptat serial turcesc al momentului, Între iad și rai, începe la Happy Channel în fiecare miercuri și joi, de la 20:00
Cel mai așteptat serial turcesc al momentului, Între iad și rai, începe la Happy Channel în fiecare miercuri și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Premiera serialului Destin și datorie, de la 22:00, la Happy Channel: ce surprize are destinul pentru familii marcate de suferință
Premiera serialului Destin și datorie, de la 22:00, la Happy Channel: ce surprize are destinul pentru familii...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x