Din acest motiv, un cadou pentru o fetiță de 1-2 ani nu ar trebui căutat și ales astfel încât produsul să fie doar atractiv vizual, ci acesta să ofere posibilitatea de a învăța prin joacă, de a experimenta și descoperi experiențe noi.
Cum alegi un cadou potrivit pentru o fetiță de 1-2 ani?
La această vârstă, copii se dezvoltă foarte rapid, însă preferințele micuțelor diferă de la una la alta. În timp ce unele sunt atrase de păpuși, muzică, cărți sau activități ce impun mișcare, altele preferă să sorteze obiecte sau sunt atrase de jucării de construcție.
Conform reperelor de dezvoltare publicate de Centers for Disease Control and Prevention (CDC), în jurul vârstei de 15 luni copii încep să ia parte la activități mai complexe, mulți au parte de primii lor pași, încep să imită ce văd în jur, folosesc obiectele în moduri simple și încearcă să construiască diferite lucruri cu acestea, cum ar fi turnulețe. Cu cât aceștia cresc, jocul și interacțiunea cu obiectele și jucăriile devin treptat mai dezvoltate, în special în jurul vârstei de 2 ani.
De aceea, cadoul trebui ales astfel încât să poată reprezenta un motiv pentru dezvoltarea acestor repere, dar și să ia în considerare preferințele fiecărei fetițe în parte, deoarece fiecare copil se dezvoltă într-un ritm diferit, iar reperele sunt orientative. Scopul jucăriei nu este acela de a grăbi copilul să ajungă la o anumită etapă de dezvoltare, ci acela de a oferi o oportunitate nouă de a experimenta și a se juca.
De asemenea, atunci când alegi un cadou pentru o fetiță de 1-2 ani, prețul nu ar trebui să fie principalul criteriu. Cel mai important este ca jucăria să fie sigură, potrivită vârstei și suficient de interesantă pentru a încuraja copilul să se joace activ.
La ce să fii atent atunci când alegi jucăria?
Principalele criterii pentru alegerea unei jucării potrivite ca și cadou pentru o fetiță de 1-2 ani ar trebui să fie vârsta recomandată de producător, cât și siguranța produsului. O jucărie prea complexă poate crea dificultăți de utilizare de către copil, dar o jucărie potrivită mereu va oferi micuței ocazia de a explora, de a se dezvolta și de a învăța prin joacă.
Vârsta recomandată și etichetarea
Este necesar a se verifica indicațiile de vârstă ale producătorului, marcajul CE și avertismentele de pe ambalaj. Jucăriile destinate copiilor ce depășesc această vârstă pot conține componente sau mecanisme nepotrivite pentru un copil de 1-2 ani.
Piese mici sau detașabile
Pentru un copil de sub 3 ani, riscul de sufocare este unul real. Tocmai de aceea trebuie evitate jucăriile cu piese mici deoarece acestea pot fi introduse de către copil în gură. Oferă atenție tuturor elementelor din structura jucăriei pentru a nu face rău micuței.
Materialele
Verifică materialele din care este construită jucăria și informațiile oferite de producător despre acestea. Sunt de preferat produsele realizate din materiale sigure și durabile, cum ar fi lemnul sau plasticul de calitate, cu finisaje corespunzătoare vârstei de 1-2 ani..
Tipul de activitate
Ia în considerare cum va interacționa copilul cu jucăria în sine. O jucărie ce impune o activitate de sortat sau potrivit forme, construit, împins sau tras pot fi mult mai potrivite unei fetițe de această vârstă decât o jucărie complicat de folosit.
Pentru o siguranță suplimentară în alegerea jucăriei potrivite, se pot accesa și organizații precum ANPC și InfoCons pentru mai multe informații despre utilizarea produsului, întreținerea sa sau pentru a înțelege corect avertismentele suplimentare din partea producătorului despre siguranță acestuia.
Dacă vrei să compari mai ușor variantele disponibile pentru această categorie de vârstă, poți descoperi o selecție de jucării pentru copii de 1-2 ani potrivite din punct de vedere al siguranței și vârstei recomandate.
Idei de cadouri pentru fetițe de 1-2 ani
Pentru o fetiță de 1-2 ani, o jucărie potrivită ar trebui să fie simplă, destul de atrăgătoare cât să-i captive atenția. Pentru cei mici cele mai captivante activități sunt chiar cele în care copilul poate experimenta, poate construi, să dărâme, să tragă sau să împingă, să potrivească sau să imite și să descopere ceea ce se petrece în jurul lor, atunci când interacționează cu diferite obiecte.

Dacă ești în căutarea unui cadou pentru o fetiță de această vârstă, iată câteva variante de jucării care pot transforma joaca într-o ocazie de explorare.
Cuburi de construit pentru micii constructori
Construirea unui turn din câteva cuburi poate fi o adevărată realizare pentru un copil de 1-2 ani. După ce îl construiește, imediat îl dărâmă pentru a o lua de la capăt.
În acest mod, copilul se poate exprima liber, poate să le folosească așa cum dorește el și descoperă ce se întâmplă atunci când spre exemplu acesta se dărâmă din cauza că devine prea înalt. El își exersează coordonarea mână ochi și începe să înțeleagă ceea ce implică propriile sale acțiuni și rezultatele acestora.
Puzzle-uri cu piese mari și primele provocări
Un puzzle pentru un copil de 1-2 ani este cu totul diferit față de unul destinat adulților. Formele simple sau imaginile destinate micuților îi face să își îndrepte atenția către potrivirea pieselor, devenind un exercițiu de descoperire.
Copilul observă că fiecare piesă are un loc special al ei și poate încerca mai multe alternative până găsește varianta corectă. Însă este important ca pentru această vârstă să se aleagă puzzle-uri cu piese mari, ușor de potrivit și sigure pentru aceștia.
Sortatoare de forme și culori: „Unde se potrivește?”
Jucăriile de sortare sunt perfecte pentru micuții care iubesc să descopere cum funcționează lucrurile. Acestea le oferă șansa de a experimenta până când află varianta perfectă, potrivind fiecare formă cu locul în care vine aceasta. Nu este nevoie ca micuțul să recunoască perfect formele sau culorile de la început. Partea interesantă este tocmai procesul de încercare, greșeală și descoperire.
Cărțile, un cadou care devine joc
O simplă carte cu imagini poate reprezenta pentru copil o activitate interactivă, chiar dacă la prima vedere pare un cadou simplu.
Părintele poate transforma din această carte un joc cu totul nou, nu doar a fi citită. „Ce este asta?”, „Cum face acest animăluțul?”, sunt doar câteva din toate întrebările prin care părintele poate stârni curiozitatea copilului pentru ca acesta să descopere ceva nou. Astfel, câteva pagini pot însemna în același timp joacă, dar și ocazia de a-i oferi micuței o lume nouă.
Jucării de tras și împins pentru copiii care nu stau locului
Dacă micuța se află în perioada în care explorează fiecare colț al casei, atunci o jucărie de tras sau împins este o alegere inspirată.
Un animal de jucărie care se deplasează în spatele ei sau un obiect pe care îl poate împinge prin cameră transformă simpla deplasare într-un joc. Important este ca jucăria să fie sigură și potrivită nivelului de dezvoltare al copilului, fără a-l pune pe copil în pericol..
Instrumente muzicale pentru micii exploratori ai sunetelor
Ce se întâmplă dacă lovești clapa unui pian de jucărie? Un mic gest este suficient pentru ca un simplu instrument de jucărie să fie transformat în jucăria preferată. O jucărie muzicală îi oferă copilului șansa de a se expune la diferite sunete și ritmuri suficient cât să-i prezinte legătura dintre propriile sale mișcări și sunetul care reiese din aceasta.
Nu este nevoie de un instrument sofisticat, un simplu instrument de jucărie oferă unui copil aflat la această vârstă un avantaj de a-l folosi.
Păpuși și jucării pentru joc simbolic: „Facem ca oamenii mari”
Apropierea de vârsta de 2 ani înseamnă pentru copil începerea unei perioade în care acesta imită activitățile pe care le vede în jur.
O simplă păpușă sau un ursuleț de pluș poate fi hrănit, culcat, scos la plimbare sau îmbrăcat, ceea ce transformă jocul într-o experiență cu totul nouă. Deși pentru adulți poate părea un joc banal, copilul poate reproduce situații pe care le vede în jurul său și să construiască propria poveste.
În plus, părintele se poate alătura: „Ce dăm ursulețului să mănânce?” sau „Pregătim păpușa de culcare?”, iar astfel totul devine un moment în familie plin de interacțiune și comunicare.
De ce sunt importante jucăriile care permit jocul liber?
Jucăriile bune nu trebuie să îndrume copilul în ce trebuie să facă, acestea ar trebui să motiveze copilul în a le utiliza încât să poată experimenta lucruri noi pentru el, să exploreze fiecare piesă, să o mute, să o suprapună cu alta, să o introducă în alta sau să le combine cu altele.
Prin acest tip de joacă, copilul își poate folosi pe deplin curiozitatea și imaginația. American Academy of Pediatrics pune accentul pe importanța jocului pentru dezvoltarea copilului și recomandă ca jucăriile să ofere posibilitatea micuților să își folosească interacțiunea, imaginația și participarea activă la joci.
Concluzie: ce cadou alegi pentru o fetiță de 1-2 ani?

Alegerea unui cadou pentru o fetiță de 1-2 ani ar trebui să plece de la un produs potrivit vârstei și etapei de dezvoltare în care se află, un produs sigur pentru micuță și unul potrivit în funcție de personalitatea și preferințele copilului.
Cuburile, puzzle-urile, sortatoarele, cărțile, instrumentele muzicale, jucăriile de tras și împins sau păpușile sunt doar câteva dintre variantele care pot transforma cadoul într-o experiență de joacă deoarece la final o jucărie bună este cea care permite copilului să se exprime liber, să experimenteze și să învețe prin joacă, și în special să se bucure de propriile sale reușite.
Pentru că, la 1-2 ani, fiecare joacă este și o ocazie de a descoperi ceva nou.