“Îmi place Bucureștiul, e un oraș viu. Nu cred că există vreun bucureștean plictisit. Viața de noapte de aici e extraordinară. Are câte ceva pentru fiecare”. E concluzia unui englez a cărei conversație cu o tipă roșcată, acoperită pe fiecare bucățică de piele cu pistrui (cel puțin bucățele pe care le puteam vedea eu), am ascultat-o cu nerușinare, de la masa de lângă, pe o terasă din spate de la Ateneu, astă vară. Mi-au rămas întipărite în minte cuvintele lui și rochia roșcatei, plină de desene cu pisici. Nu pot decât să fiu de acord cu amândouă.
“Are câte ceva pentru fiecare” – e suficient să parcurgem, de la un capăt la altul, Calea Victoriei. Să zicem că începem din partea care dă spre Dâmbovița, urcăm, pe jos, pe lângă Muzeul de Istorie și-n spatele lui se întinde, nu chiar cât vezi cu ochii, Centrul Vechi. E sâmbătă seară și clădirile șubrede, casele de raport, balcoanele cu amorași decapitați de vreme, toate vibrează de la basul dat prea tare din fiecare cârciumă și cârciumioară, de la fiecare clubuleț de subsol, de la fiecare etaj îndoielnic. Centrul Vechi clocotește, și la propriu, și la figurat, tremură din toate încheieturile și, odată cu el, toți studenții care-au lăsat Regia pentru cluburile de aici, toți turiștii nordici, toate viitoarele mirese, care-au ieșit cu prietenele la o ultimă seară de destrăbălare înainte de marele pas. Toate locurile de parcare sunt ocupate, toate mesele sunt rezervate. Dacă-ți place aglomerația, muzica dance, DJ-ii, animatoarele urcate pe bar, Lipscaniul e un paradis.
Ieșim, totuși, din clocoteala asta, și ne continuăm vânătoarea. E ceva și pentru noi pe Calea Victoriei, cu siguranță, trebuie doar să avem răbdare. Trecem de zona Cercului Militar (prea mare hipstereala), trecem de vitrinele din zona Union și ajungem, în sfârșit, la Ateneu.
E alt București aici, mai elegant, mai ascuns, deschis doar celor care-l cunosc sau vor să-l afle. Trecem de Hilton, câțiva pași mai facem, v-am adus exact unde am vrut. Suntem pe gangul la intrarea căruia scrie mare TRIBUTE. Încă e liniște, deschidem o ușă discretă, se aud niște tobe, coborâm pe scări și am ajuns. Pe scenă e o blondă seducătoare, îmbrăcată în roșu, cu un taraf în spate. Îmi pare cunoscută. Cântă despre un iubit risipitor. E LIVE totul, de la muzică, la fericirea de pe figurile oamenilor, lumea e bună. 50 de whisky la bar, melodia curge, oamenii dansează, ne știm cu toții, suntem prieteni, venim aici în fiecare săptămână, ne leagă multe lucruri, dar unul primează: ne place LIVE-ul. Fiecare dintre noi își încheie aici plimbarea pe Calea Victoriei. La TRIBUTE găsim tot ceea ce căutam. Restul nu mai contează.
