Antena Căutare

Ceartă intensă în casa "Mireasă pentru fiul meu"! "Mi-ai nenorocit băiatul! A ajuns prostul satului"

Chiar dacă s-au despărţit, Carmen şi Dănuţ încă mai au câteva lucruri de împărţit, iar discuţiile în contradictoriu dintre ea şi mama băiatului au încins atmosfera în platoul emisiunii "Mireasă pentru fiul meu".

Chiar dacă s-au despărţit, Carmen şi Dănuţ încă mai au câteva lucruri de împărţit, iar discuţiile în contradictoriu dintre ea şi mama băiatului au încins atmosfera în platoul emisiunii "Mireasă pentru fiul meu".

Carmen şi mama lui Dănuţ se ceartă din cauza faptului că băiatul nu poate să-şi revină după despărţirea de concurentă.

"Tot satul este contrariat de felul în care tu ai procedat faţă de Carmen. Carmen mi-a adus fiul la exasperare. Eu nu mai vin aici. Asta e prostie pe tine, asta nu e iubire. De ce să-i dai ei raportul când ea nu mai e iubita ta? Mai are sentimente faţă de ea. Ai ajuns prostul satului!", a declarat mama lui Dănuţ, potrivit spynews.ro.

Carmen se simte acuzată pe nedrept, pentru că Dănuţ este cel care o caută. "Eu îl las în pace. El mă caută mereu. Nici n-o să-l mai salut ca să nu-l mai provoc!", i-a răspuns aceasta.

Articolul continuă după reclamă
Dăm startul preselecțiilor! Antena 1 îl caută pe cel de-al cincilea “Next Star” al României... Din 12 ianuarie, la “Neatza”, Răzvan și Dani luptă ca doi super eroi împotriva plictiselii...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Exclusiv Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x