Cand eram mica, mi-aduc aminte entuziasmul enorm pe care il aveam intampinand aceasta zi. Bucurestiul era o explozie de culoare si energie. Pe stradute incepeau sa rasara, parca de nicaieri, mici semne ca prin apropiere locuiau sarbatoritii: o floarea soarelui desenata de o manuta stangace, dar foarte hotarata, o casa alba, construita dintr-un patrat si triunghi, copacul bogat in ramuri si flori, un iepure sau o pisica suprarealista. Creta colorata era un must have, iar daca lipsea, imaginatia jocului era infinita. Era, pur si simplu, magic. Nu imi trebuia decat o zi cu soare si eram fericita. Aveam familia mea frumoasa, pe mama si pe tata, pe care ii stiam mereu acolo si, fara nicio grija, ma avantam in bucuria jocului. Acum sunt mama, iar baietii mei, desi crescand intr-o societate diferita, cu alte jocuri si posibilitati, primesc cu acelasi entuziasm aceasta zi. Si nu am niciun dubiu ca sunt fericiti, absolut nicio secunda de dubiu.
Dar sa stergem brusc cu buretele toata aceasta imagine. Si sa ne gandim ca astazi, de 1 iunie, undeva intr-un orasel gri, intr-o cladire peste care timpul a trecut dur, exista cateva camere cu paturi supraetajate...
Intreaga poveste o puteti gasi accesand www.elacraciun.ro.
Observator si Antena 3 au dat startul ridicarii centrului de zi de la Giurgiu... De 1 iunie, Nicolai Tand si-a crestinat baietelul...
