Antena Căutare

Gabriel Cotabiță, revenire spectaculoasă pe scenă! A susținut un concert incendiar, iar vedetele au fost în lacrimi

A fost, fără îndoială, cel mai așteptat concert al anului, un eveniment care pentru multe persoane părea imposibil în urmă cu cinci luni. Acum, însă, minunea s-a produs, căci Gabriel Cotabiţă a urcat din nou pe scenă şi a cântat

A fost, fără îndoială, cel mai așteptat concert al anului, un eveniment care pentru multe persoane părea imposibil în urmă cu cinci luni. Acum, însă, minunea s-a produs, căci Gabriel Cotabiţă a urcat din nou pe scenă şi a cântat

Au curs şiroaie de lacrimi. Au fost minute în şir de ropote de aplauze şi emoţii care nu pot fi descrise în cuvinte. Gala Chapeau a fost miracolul care a impresionat mii de oameni, de la artişti cu ştate vechi la cei din tânăra generaţie, până la simpli admiratori ai artistului. Cu toţii au umplut Sala Palatului până la refuz doar ca să se convingă ca da, Gabriel Cotabiţă a renăscut.

Gabriel Cotabiţa a păşit pe scenă pentru prima dată după ce a trecut prin cele mai grele momente din viaţa lui! Şi a păşit în ropote de aplauze.

A fost o seară memorabilă, o seară în care toţi prietenii, toţi admiratorii şi zeci de artişti s-au strâns la Gala Chapeau! Pentru Gabriel Cotabiţă.

Lacrimile de bucurie, dar şi de emoţie au curs pe obrajii vedetelor când Gabi a început să cânte. Omul pentru care s-au rugat necontenit s-a întors pe scenă. A învins toate piedicile şi a stălucit din nou în lumina reflectoarelor.

Şi dacă nu ştiaţi, Gabriel Cotabiţă are simţul umorului! Chiar şi în momentele delicate acest lucru l-a salvat! Iar Mihai Bendeac a ştiu bine lucru acesta atunci când a intrat şi el pe scenă.


Ce s-a întâmplat, vedeți mai sus!

Săgetătorii sunt în culmea fericirii, căci primesc un dar. Horoscopul zilei, adus de Camelia Pătrășcanu... Simona Gherghe și-a găsit înlocuitoare la ”Acces Direct”! Cine îi va lua locul...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la Observator 19
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Coșmar Residence, campania care a zguduit mafia imobiliară din România, revine la Observator Antena 1 din 11 iunie
Coșmar Residence, campania care a zguduit mafia imobiliară din România, revine la Observator Antena 1 din 11 iunie
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat asemănarea cu Răzvan Manea
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită: „Cine e în pielea goală?”
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită:... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026 Jurnalul
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat Kudika
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică Redactia.ro
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte.
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte. "Litoralul pentru Toți" revine din septembrie Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x