25 de ani de Antena 1! „MEREU CU TINE”! Sute de recorduri, emisiuni unice, vedete și magie pură!

 
+13 click pentru
galerie

”29 noiembrie 1993. Ora 21.30. Antena 1 emite”. Acestea sunt cuvintele trecute în certificatul de naștere al postului. Cu un sfert de veac în urmă, ”Antena”, o alternativă la televiziunea națională, urca în eter. Cum am crescut în toți acești ani?

Anii au trecut, iar prietenia dintre dumneavoastră, telespectatorii, și ”Antena 1” se pregătește de nunta de argint. Pentru nostalgici, dar și pentru cei tineri, dornici de a afla detalii de acum două decenii și jumătate, am grupat, în cinci episoade, pagini din istoria postului!

Totul a început în 1993, atunci când se făceau deja primele probe pentru “Antena 1”, întâiul post generalist din România, prevăzut a fi lansat până pe 1 decembrie, de Ziua Națională. Producătorii promiteau emisie de 24 din 24, filme din străinătate, melodii, evenimente și știri!

După 5 ani de existență, în 1998, Antena 1 devenea locul în care milioane de români alegeau să își petreacă timpul pentru a afla tot ce este important în România și nu numai! 

Programele complexe de știri oferite de postul din Băneasa deveniseră etalon pentru telespectatorii avizi de informații. Divertismentul era un reper pentru realizatorii de programe, care-și delectau privitorii fideli cu producții de calitate, nemaivăzute până atunci pe posturile tv din țară. Cine nu își amintește de diminețile petrecute cu Teo Trandafir și cu Mircea Badea, ca prezentatori?

                            Antena 1 aniversează 25 de ani de existență

Apar mereu noi emisiuni, noi producții și, de la an la an, Antena 1 devine parcă un etalon al divertismentului de calitate, lucru reflectat în scorurile tot mai mari de rating și audiență.

 În 2003, Antena 1 bifa prima aniversare "rotundă": 10 ani! Și tot în 2003, Antena 1 se identifica, fără ezitare, cu un nume de vedetă, Mircea Radu și cu două cuvinte „Din Dragoste”. În 2003 și până în 2009, atunci când "s-a retras" în glorie, după 309 ediții.

În ultimii cinci ani, Antena 1 se poate lăuda cu o evoluție spectaculoasă: locuri fruntașe în clasamente de rating, audiență și trafic, lansare de noi produse media, trecerea la emisia HD și multe altele. Acum, la 25 de ani de la prima emisie, noi, cei de la Antena 1, ne înclinăm în fața dumneavoastră și vă mulțumim că ne-ați fost MEREU APROAPE!

2013

Divizia Digital Antena Group avea deja un an de la înființare. Publicul se putea bucura de diferitele site-uri lansate, menite să aducă un extra conținut de divertisment față de televiziune.

www.observator.tv promitea publicului știri de calitate, un loc de a te informa rapid cu informație pură. Pe lângă acesta, site-ul oficial Antena 1 (www.a1.ro) aducea un conținut bogat de divertisment, cu articole și materiale de calitate din toate domeniile. Publicul feminin se putea delecta cu Euforia.tv (devenit astăzi www.tvhappy.ro ), în timp ce Antena 3 oferea un site dedicat știrilor, domeniului politic și social.

                                www.a1.ro, site-ul oficial al postului Antena 1

Un an greu, în care specialiștii noștri au încercat să descopere domeniul presei online și să se adapteze cerințelor publicului.

Pe TV, telespectatorii se informau cu jurnalul Observator și își făceau diminețile mai frumoase cu matinalul „Neatza cu Răzvan și Dani”, care deja împlinise cinci ani de existență! Îți amintești totuși de prima ediție a emisiunii?

A fost anul în care sezonul 3 al emisiunii „X Factor” îi avea ca jurați pe Dan Bittman, Delia Matache și Chello. Atunci, piesa „Bed of Roses” i-a adus lui Florin Ristei premiul cel mare de 120.000 de euro, învingându-l astfel pe finalistul Alex Mațaev.

Tot în acest an avea să debuteze super producția „Next Star”, al cărui scop era acela de a descoperi tineri talentați din întreaga țară! Prima ediție, vă mai amintiți de ea? În juriu îi aveam pe Lora, Pepe, Connect-R, Maria Cârneci şi Vasile Muraru! Sezonul a fost câștigat de simpaticul Omar Arnaout!

Și fiindcă s-a bucurat de un un succes extraordinar, al doilea sezon a avut loc în același an, fiind câștigat de talentata Vanessa Marzavan!

Tot în acest an urmăream la TV emisiuni precum „Te pui cu blondele”, „Splash! Vedete la apă”, „Te cunosc de undeva”, „Mireasă pentru fiul meu”, totul în timp ce Bogdan Vlădău era protagonistul emisiunii „Burlacul”!

Totodată, postul Antena 2 devine Antena Stars și se alnsează www.antenaplay.ro,  cea mai tare platformă online de divertisment şi ştiri din România.

EVENIMENTELE ANULUI 2013:

  • Au murit: Sergiu Nicolaescu, Nae Lăzărescu, Geo Saizescu,  Titus Munteanu
  • Doliu Național, după accidentul din Muntenegru (18 morți)
  • Zeci de mii de oameni au protestat împotriva exploatării de la Roșia Montană
  •  „twerk” și „selfie” au intrat în Dicționarul Oxford
  • Papa Francisc – primul suveran pontif din America Latină
  • Au murit Nelson Mandela și Paul Walker
  • S-a născut primul copil al cuplului regal, William și Kate, Prințul George

2014

Încă din pima zi a anului, cifrele au adus o victorie pentru Antena 1. Revelionul prezentat de Dan Negru a ținut Antena 1 pe prima poziție a clasamentelor de audiență din noaptea dintre ani, cu un număr de aproximativ trei milioane de români în fiecare minut. Astfel, Dan Negru înregistrează al 14-lea an consecutiv în care este lider de audiență în noaptea de Revelion.

Este anul în care superba Elena Hasna câștigă finala de popularitate a emisiunii „Next Star”, datorită unei voci superbe.

Tot atunci, emoțiile ating cote maxime când Adina Răducan reușește să o învingă pe Alexandra Crișan în finala celui de-al patrulea sezon al emisiunii „X Factor”.

Surpriza acestui an din punct de vedere al programului TV o reprezintă lansarea emisiunii „Hell's Kitchen - Iadul Bucătarilor”, varianta românească a competiției de gătit americane, creată de celebrul bucătar, Gordon Ramsay! Chef Florin Dumitrescu, Chef Sorin Bontea și Chef Scărlătescu jurizează cele mai tari preparate, iar emoțiile din bucătărie ating cote maxime!

Nea Mărin adună zeci de vedete de prin țară ca să facă spectacol la emisiunea „Poftiți pe la noi”! Starurile sunt puse la treabă, iar show-ul devine unul savuros!

EVENIMENTELE ANULUI 2014: 

  • Simona Halep joacă prima finală Roland Garros din carieră, pierde în fața Mariei Sharapova
  • Accidentul din Apuseni în care au murit pilotul Adrian Iovan și studenta la medicină Aura Ion
  • Dispare avionul Malaysian Airlines
  • Rusia anexează Crimeea
  • A murit actorul Robin Williams
  • Este ales Klaus Iohannis președinte

2015

Este anul ce aduce un suflu nou în programul TV, iar publicul descoperă

Un nou an pentru Antena 1 aduce una dintre cele mai îndrăgite emisiuni pentru public și un format cu totul nou. Se lansează „Insula iubirii-Temptation Island”, iar telespectatorii află totul despre arta seducției și despre cât de mult pot rezista cuplurile în Thailanda, în preajma ispitelor. Decoruri exotice, o echipă de producție impresionantă și o emisiune ce avea să cucerească imediat topurile de audiență.

                                    Radu Vâlcan la emisiune „Insula iubirii”

Este și anul în care publicul descoperă prima televiziune dedicată animalelor de companie, „Ham Talent”, ce aduce un record de audiență. Cine nu își amintește de Liviu Vârciu ca prezentator sau de momentul special în care Teodora și simpaticul câine Lord au făcut devenit câștigători și apoi ne-au distrat de Revelion cu un super număr de dresaj?

Tot în acest an, Emily Moskalenko devine marea câștigătoare a sezonului V „Next Star”, cu un senzațional număr de gimnastică acrobatică.

EVENIMENTELE ANULUI 2015:

  • A fost descoperită cea mai veche așezare omenească din Europa (veche de 9000 de ani), în Drobeta-Turnu Severin
  • Alexandru vișinescu este condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanității
  • Incendiul de la clubul Colectiv
  • A murit Corneliu Vadim Tudor
  • Atacurile de la Charlie Hebdo și Bataclan

2016

Este anul în care cei trei îndrăgiți chefi, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu dau startul celei mai iubite competiții culinare, „Chefi la cuțite”! Primul sezon aduce publicului un concurs culinar în care zeci de concurenți încearcă să își etaleze talentul în bucătărie, totul pentru a câștiga marele premiu din finală. Emoții, povești de viață extraordinare, rețete savuroase și un show „condimentat” cu tot ce trebuie, ce devine lider de audiență aproape în fiecare ediție!

     Sorin Bontea, Florin Dumitresu și Cătălin Scărlătescu la „Chefi la cuțite”

Umorul atinge și el cote maxime atunci când în grila Antena 1 apare show-ul „iUmor”, prezentat de Mihai Bendeac, Delia și Cheloo! Ediție după ediție, Like după Like, concurenții sunt votați și astfel, marea finală a primului sezon este câștigată de simpaticul Vlad Grigorescu, ce apoi devine, în scurt timp, chiar prezentator al emisiunii, alături de Șerban Copoț!

                        Cheloo, Delia și Mihai Bendeac la emimsiunea „iUmor”

În super serialul „Băieți de oraș”, Mihai Bendeac aduce la viață alături de Vlad Drăgulin personaje îndrăgite de public precum Roby Roberto, Malone și Felea Gina!

Nea mărin nu se lasă și continuă seria de recrutări de vedete pentru a le pune la muncă, de data aceasta în cadrul emisiunii „Poftiți la muncă”!

Totodată, postul Antena 1 anunță pe TV trecerea la HD!

EVENIMENTELE ANULUI 2016:

  • Accidentul de pe A2: 29 de mașini implicate, 4 morți, 60 de răniți
  • Suntem excluși de la Eurovision
  • Au murit: Radu Beligan, Regina Ana, Ioan Gyuri Pascu, Marin Moraru, Sebastian Papaiani, Prince, Fidel Castro
  • Cutremur de 7,8 grade în Ecuador, 350 de morți
  • A apărut jocul „Pokemon Go”
  • În România este adoptată legea antifumat

2017

A fost un an excelent pentru Antena 1, mai ales din punct de vedere al emisiunilor noi! Postul de televiziune vine cu surprize una și una pentru public, dar și cu un slogan nou: „MEREU CU TINE”!

După celebrul matinal „Neatza cu Răzvan și Dani”, o nouă echipă de matinali își face apariția! Diana Munteanu și fostul câștigător „X Factor”, Florin Ristei, ajung prezentatori ai emisiunii „Prietenii de la 11”, care aduc publicului voie bună, informații despre evenimente, sfaturi utile pentru suflet și pentru sănătate, dar și multă distracție și chiar muzică LIVE!

Tot în acest an îl vedem pe Valentin Butnaru în calitate de prezentator al emisiunii „The Wall-Marele Zid”, în care concurenții trebuie să își folosească norocul, intuiția și cultura generală pentru a răspunde corect la întrebările „Marelui Zid” și pentru a câștiga sume importante de bani! Emoții, lacrimi și un joc în care am trecut de la agonie la extaz și ne-am convins că norocul îți poate da sau îți poate lua totul, într-o secundă!

                                    Valentin Butnaru la emisiunea „The Wall”

Antena 1 ne aduce super emisiunea „Aici eu sunt vedeta”, în care puștii vedetelor din România  fac dezvăluiri incredibile despre familiile lor și participă la competiții care mai de care mai haioase!

                                Dan Bittman la emisiunea „Aici eu sunt vedeta”

Mirela Vaida ne face săptâmâna mai frumoasă și ne țjne cu sufletul la gură, prezentând emisiunea „Acces Direct”! O noutate în grila de program o aduce chiar Dan Capatos, care decide ca emisiunea „Un show păcătos” să se transforme în „Xtra Night Show”!

Tot 2017 este anul în care „X Factor”  ajunge la sezonul cu numărul șapte și este câștigat, pentru prima oară de la lansarea sa, de un străin, Jeremy Ragsdale!

EVENIMENTELE ANULUI 2017:

  • Accidentul de pe A2: 29 de mașini implicate, 4 morți, 60 de răniți
  • Suntem excluși de la Eurovision
  • Au murit: Radu Beligan, Regina Ana, Ioan Gyuri Pascu, Marin Moraru, Sebastian Papaiani, Prince, Fidel Castro
  • Cutremur de 7,8 grade în Ecuador, 350 de morți
  • A apărut jocul „Pokemon Go”

2018

Am împlinit 25 de ani de existență! Un sfert de secol de emisiuni, posturi radio, site-uri de calitate, produse media, vedete, show de excepție și minute nenumărate de suspans, emoție și magie!

A fost anul în care Dan Negru a marcat o reușită greu de egalat: Programul de Revelion al Antenei 1, prezentat de Dan Negru pentru al 18-lea an consecutiv, a fost și în acest an lider incontestabil de audiență pe toate segmentele de public!

            "Mi-am luat majoratul in revelioane. De 18 ani lider de piata, an de an! De acum incepe viata, de la 18 ani! Multumesc!" (Dan Negru)

Este anul în care publicul se bucură în continuare de „Acces Direct”, „Next Star”, „Xtra Night Show”, „Chefi la cuțite”, „Insula iubirii”, „Neatza cu Răzvan și Dani” și multe, multe alte show-uri de excepție!

Totuși, fiindcă mereu am încercat să aducem publicului ceva nou și să surprindem prin producții speciale, telespectatorii descoperă cel mai dur reality show de până acum, competiția „Asia Express”! Șapte cupluri de vedete au plecat într-o super aventură prin Vietnam și Thailanda, acolo unde rezistența fizică, dar și cea psihică au fost testate în cele mai dificile condiții!

                    Ana și Raluka, câștigătoarele primului sezon „Asia Express”

O altă noutată a fost super show-ul „Ultimul Trib”, în care trei triburi de concurenți („Cameleonii”, „Lemurii” și „Crocodilii”) trebuie să își depășească limitele și să facă față diferitelor provocări din Madagascar!

Jocuri de echipă, dueluri, eliminări, situații limită și probleme la care nu s-ar fi gândit niciodată concurenții, așa ar suna pe scurt atmosfera de la „Ultimul Trib”. Tribul de vedete este scos din zona de confort, tribul de oameni învață să se adapteze și să își depășească limitele, iar tribul sportivilor încearcă mereu să demonstreze că pot da lecții de supraviețuire în Madagascar!

                              Concurenții de la emisiunea „Ultimul Trib”

Tot 2018 este și anul în care publicul se declară cucerit de super serialul „Fructul oprit”, prima dramă psihologică filmată în România! Actori de seamă ai filmului şi teatrului românesc dau viaţă unor personaje fascinante în serialul "Fructul oprit", care în prezent a ajuns la sezonul 2!

                              Actorii din super serialului „Fructul oprit”

Așadar, în perioada 2013-2018 am marcat o evoluție spectaculoasă, în care ne-am străduit să aducem zeci de vedete, emisiuni de top, show-uri de excepție, știri de calitate, momente speciale și o televiziune...cu de TOATE

DUPĂ 25 DE ANI, ÎN CONTINUARE SUNTEM...MEREU CU TINE! 

 

 

 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

România la CENTENAR. 100 DE ANI de la MAREA UNIRE