Antena Căutare

Dorian Popa, nevoit să părăsească ”Ultimul Trib” din motive medicale: ”N-aș pleca niciodată ca un laș! Mor de ciudă, am plâns toată seara!”

Primul duel din ”Ultimul Trib”, difuzat în fiecare joi și vineri, de la 20.00, la Antena 1, a avut un deznodământ dramatic pentru Dorian Popa, care a fost nevoit să iasă din competiție din motive medicale. Crocodilii și Cameleonii nu au scăpat însă neafectați de această decizie!

Primul duel din ”Ultimul Trib”, difuzat în fiecare joi și vineri, de la 20.00, la Antena 1, a avut un deznodământ dramatic pentru Dorian Popa, care a fost nevoit să iasă din competiție din motive medicale. Crocodilii și Cameleonii nu au scăpat însă neafectați de această decizie!

Situația Cameleonilor în Madagascar a fost din rău în mai rea! După ce primul joc pierdut i-a trimis pe insula pustie, jocul de Nominalizare i-a adus în ipostaza de a trimite și un om la Duel. În ciuda intenției echipei de a nominaliza un concurent puternic, pentru a avea șanse să câștige lupta, iar echipa să rămână în formulă completă, Gabriela s-a autopropus, după o dispută cu partenerul său de cuplu, Silviu Geandră. ”Noi când am plecat de acasă, am plecat o echipă. El are niște hibe, iar când am plecat de acasă l-am rugat să se abțină. Ca sportiv am încredere în el, dar ca partener nu mai am”, a declarat aceasta, supărată că nu i s-ar fi permis să participe la unele probe, dar și că acesta ar fi arătat interes pentru o altă fată din echipă – Oana Dedeu. Coechipierii i-au făcut însă pe plac, astfel că Gabi devenit primul duelist din ”Ultimul Trib”.

Următorul Duelist a fost stabilit de un nou joc, dintre Lemuri și Crocodili. Vedetele au început cu un minus după ce Dorian Popa s-a accidentat la genunchi la jocul cu perne, însă după ce a văzut despre ce este vorba în probă, Dorian a decis că poate participa și își poate ajuta echipa. ”Gândul meu era numai la ce pot să fac să nu îmi trag echipa în groapă! Și atunci am zis să merg la probă, să fac ce pot să fac, iar dacă oricum îi trag în jos, să mă nominalizeze pe mine! M-am rugat cu tot sufletul să fie un joc la care să pot ajuta”, a explicat Dorian decizia sa.

Dorian Popa, nevoit să părăsească ”Ultimul Trib” din motive medicale: ”N-aș pleca niciodată ca un laș! Mor de ciudă, am plâns toată seara!”

Articolul continuă după reclamă

Jocul care i-a dat acestuia posibilitatea să concureze a fost însă unul foarte greu pentru ceilalți Lemuri – legați la ochi, aceștia au parcurs un traseu în zig-zag și au aruncat cu mingi la țintă. Deznădământul le-a adus însă tuturor lacrimi în ochi:. ”Rămâi cu noi, gata!”, a strigat eliberat Ionuț Iftimoaie, după ce a aflat că echipa sa a câștigat. Bucuria lor a mai făcut însă o victimă în rândul Lemurilor. În învălmășeala de îmbrățisări, Paula Chirilă a fost lovită la un ochi, iar particule de nisip i-au zgâriat retina.

În acest timp, Crocodilii se certau aprig și încercau să găsească un țap ispășitor pentru eșecul care i-a obligat să nominalizeze un om la Duel, iar fotbalistul Daniel Chiriță a arătat din nou cu degetul către Neli. ”Când ea greșește, pierdem toți!”, a spus acesta. Discuțiile au continuat și la vilă, unde taberele s-au împărțit rapid însă, iar în timp ce Alex Filip a sugerat că ar putea merge el la Duel, pentru a fi sigur de victorie, colegii săi l-au descurajat, iar în cele din urmă cea votată a fost Ioana Șulea. ”Eu sunt mai retrasă decât ei, probabil că par un copil printre ei și simt diferența mare de vârstă”, a spus aceasta.

Dorian Popa, nevoit să părăsească ”Ultimul Trib” din motive medicale: ”N-aș pleca niciodată ca un laș! Mor de ciudă, am plâns toată seara!”

Întorși în sat, Lemurii au început să pregătească masa de seară care a fost ”achitată” de Daniela Crudu în servicii de înfrumusețare. ”Le-am făcut unghiile, mani-pedi! Eu pot să îmi deschid aici un salon de masaj, spa. Sunt fată descurcăreață, chiar dacă au râs ei că am cărat după mine fardurile și că am avut bagajul mare”, a glumit Daniela, care a mers mai departe și le-a dat pe vecinele sale cu ruj, fard, parfum și cremă. Drept recompensă, acestea au început să îi arate vedetei cum să gătească scoici. ”Te pregătește de parcă vrea să fie soacră”, a glumit Sorana. Până la finalul serii, al doilea Lemur a plecat la spital – în timp ce Dorian a rămas internat pentru investigații suplimentare, Paula a fost și ea dusă la medic pentru a i se curăța ochiul accidentat.

Dorian Popa, nevoit să părăsească ”Ultimul Trib” din motive medicale: ”N-aș pleca niciodată ca un laș! Mor de ciudă, am plâns toată seara!”

Pe insula pustie, Cameleonii au avut parte de o seară tensionată, cu Gabi care a stat retras și a refuzat și să mănânce. ”Vreau să plec acasă!”, a continuat aceasta să le spună colegilor săi. Cu multe emoții, Gabriela și Ioana au pornit în ziua următoare la Duel, însă niciuna nu știa la ce să se aștepte și nici măcar nu știau împotriva cui vor lupta. ”Nici nu știam dacă au câștigat Sportivii sau Lemurii, mă uitam după brățări, să văd cine poartă una la mână”, a mărturisit Gabriela, în timp ce Crocodilii au recunoscut faptul că după ce au văzut cu cine se va duela Ioana, s-au relaxat puțin.

Înainte însă ca Duelul să înceapă, Dorian Popa a revenit lângă echipa sa direct de la spital, pe targă. ”În primul rând, nu aș vrea să existe cumva ideea că cineva încearcă să simuleze ceva. E foarte rău ce am aflat de la doctor și trebuie să fiu transferat urgent la un spital pentru un RMN. N-aș vrea să mai risc și să pățesc ceva care mă va afecta pe termen lung. Din păcate eu trebuie să plec repede să mă vindec, n-aș pleca niciodată ca un laș, dar dacă aș mai rămâne acum ar fi doar o dovadă de prostie și inconștiență... Mor de ciudă, am plâns toată seară că trebuie să plec, dar nu se mai poate”, a spus Dorian și și-a desfăcut atela arătând tuturor genunchiul său rănit, care se umflase considerabil. Vizibil afectați, colegii săi de echipă au izbucnit în lacrimi, în timp ce Crocodilii și Cameleonii au încercat și ei să îl încurajeze și l-au susținut în decizia sa de a-și proteja sănătatea. ”E clar că am pierdut un coechipier foarte bun și puternic”, a mărturisit și Paula.

”În ciuda faptului că e sportiv și e puternic, Ionuț e o fire sensibilă și normal că a izbucnit în lacrimi”, a remarcat și Daniela Crudu.

Ca urmare a acestei decizii, Ioana și Gabriela au fost anunțate că nu vor mai intra la Duel, având în vedere că o persoană a fost deja eliminată. Deși inițial Crocodilii și Cameleonii s-au bucurat enorm, vestea dată de Octavian Strunilă i-a lovit imediat: Lemurii, care au câștigat proba cu o zi înainte și nu ar fi trebuit să aibă o eliminare în echipă, au primit dreptul de a alege una dintre cele două dueliste pentru a o integra în grupul lor. ”După o lungă ședință, am hotărât să o lăsăm pe Gabriela alături de partenerul ei. Vreau să le mulțumesc Sportivilor pentru acest cadou frumos și puternic. A dat dovadă de spirit de sacrificiu și a fost dispusă să își pună la bătaie prezența ei în Ultimul Trib pentru binele echipei”, a anunțat Ionuț Iftimoaie.

Cum se vor descurca cele trei triburi în continuare și cum va fi primita Ioana Șulea în echipa vedetelor, telespectatorii pot vedea în fiecare joi și vineri, de la ora 20.00, la Antena 1.

Dorian Popa, nevoit să părăsească ”Ultimul Trib” din motive medicale: ”N-aș pleca niciodată ca un laș! Mor de ciudă, am plâns toată seara!”

În continuare, triburile își vor măsura puterile în competiții spectaculoase și tensionate atât pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-și dezvălui adevărata față și fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.

Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriță, Ioana Șulea, Mircea Zamfir și Roxana Chiperi.

Cei șapte sportivi își vor măsura puterile cu tribul format din vedete și cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra.

Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie, Paula Chirilă și Sorin Brotnei.

Ultimul Trib. Dorian Popa a părăsit competiția din cauza accidentării, dar marea SURPRIZĂ abia apoi a venit!... Ultimul Trib. Momente EMOȚIONANTE! Dorian Popa a plecat din Madagascar cu LACRIMI în ochi! „Am plâns toată seara”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

Citește și
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la ”Ultimul Trib”! Mircea Zamfir, marele câștigător, detalii neștiute: ”Am rămas cu patru prieteni!”
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la ”Ultimul Trib”! Mircea Zamfir, marele câștigător, detalii neștiute:...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu  în valoare de 100.000 de euro
Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu în valoare de 100.000 de euro
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Sfânta Lumină ajunge în România de la Ierusalim și anul acesta: „Cu ajutorul Lui Dumnezeu, vom veni cu o cursă specială”
Sfânta Lumină ajunge în România de la Ierusalim și anul acesta: „Cu ajutorul Lui Dumnezeu, vom veni cu o... Libertatea.ro
Halucinant. O româncă a fost la o secundă să câștige un Lamborghini de la Mr. Beast
Halucinant. O româncă a fost la o secundă să câștige un Lamborghini de la Mr. Beast AntenaSport
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată: „Am primit cele mai jignitoare comentarii...„
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată:... Elle
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire:
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire: "Ești prea..." Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui HelloTaste.ro
Un jucător la loto a pierdut premiul cel mare de 12 milioane de euro pentru că nu a revendicat banii la timp
Un jucător la loto a pierdut premiul cel mare de 12 milioane de euro pentru că nu a revendicat banii la timp Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Unde s-au refugiat Codruța Filip și Valentin Sanfira după divorț? Unde a fost surprinsă
Unde s-au refugiat Codruța Filip și Valentin Sanfira după divorț? Unde a fost surprinsă BZI
Ioan-Aurel Pop pleacă azi din fruntea „nemuritorilor”: „După 7 aprilie, voi deveni un om liber! Politica nu este de mine și nici eu de ea”
Ioan-Aurel Pop pleacă azi din fruntea „nemuritorilor”: „După 7 aprilie, voi deveni un om liber! Politica nu... Jurnalul
Jachetele de inspirație militară revin în forță și sunt piesa vestimentară care nu trebuie să-ți lipsească din dulap!
Jachetele de inspirație militară revin în forță și sunt piesa vestimentară care nu trebuie să-ți lipsească... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Val de aer rece peste România. Temperaturile scad drastic și revin ninsorile
Val de aer rece peste România. Temperaturile scad drastic și revin ninsorile Observator
Beneficiile consumului de morcovi. De ce sunt importanți în alimentație
Beneficiile consumului de morcovi. De ce sunt importanți în alimentație MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Când începe bebelușul să se târască?
Când începe bebelușul să se târască? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Tort cu decor iepuraș și ouă vopsite, pentru masa de Paște
Tort cu decor iepuraș și ouă vopsite, pentru masa de Paște Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x