Antena Căutare

Gabriela și Silviu, singurul cuplu din „Ultimul Trib”: „Aș suferi mai mult dacă ar pleca el primul acasă”

Șapte români de rând, de vârste și profesii diferite, au decis să se avânte în Madagascar, un tărâm complet diferit de tot ceea ce au văzut și trăit până acum. Doi dintre aceștia, Gabriela și Silviu, formează un cuplu, iar împreună vor înfrunta aventura din insula africană.

Șapte români de rând, de vârste și profesii diferite, au decis să se avânte în Madagascar, un tărâm complet diferit de tot ceea ce au văzut și trăit până acum. Doi dintre aceștia, Gabriela și Silviu, formează un cuplu, iar împreună vor înfrunta aventura din insula africană.

„Ultimul Trib”, noua provocare lansată de Antena 1 va trimite trei grupuri extrem de curajoase și de puternice într-o aventură într-un tărâm plin de pericole și de neprevăzut: Madagascar! Insula africană, un teritoriu în care spiritele încă sunt prezente în viața de zi cu zi, în care lacurile sau copacii sunt considerate sacre, iar de unele nu te poți apropia, le va fi casă celor trei triburi, formate din oameni de rând, sportivi și, respectiv, vedete. Inconștienți sau extrem de curajoși, cu toții cred că pot ieși învingători din această eventură exotică ce le va pune la încercare simțurile și abilitățile, însă numai unul dintre ei are șansa de a câștiga marele premiu, în valoare de 100.000 de euro.

Gabriela Popa (45 de ani) și Silviu Geandra (43 de ani) sunt din Iași și formează un cuplu de doi ani, după ce s-au cunoscut la preselecțiile pentru o emisiune de televiziune. Amândoi au mai fost căsătoriți, iar Gabriela este și mama a două fetițe. „Fetele rămân singure, are grijă o prietenă de ele. Sunt amândouă foarte încântate de decizia noastră, eu îmi dau silința mai ales pentru ele, nu aș vrea să le dezamăgesc, mai ales că ele mereu spun că sunt puternică, iar acum am și ocazia să le demonstrez asta”, spune Gabriela.

Iar dacă Gabriela iubește sportul, Silviu este multiplu campion la kickboxing și vicecampion european la Unifight. Cei doi ar putea vedea un avantaj în faptul că vor înfrunta împreună aventura din Madagascar, însă există și temeri. „Nu ne așteptam să plecăm împreună și nici nu aș fi avut o problemă cu asta, eu nu sunt dependentă de Silviu, dar aș suferi mai mult dacă ar pleca el primul”, a recunoscut Gabriela.

Articolul continuă după reclamă

„Ultimul Trib” este un show adaptat după celebrul format „Nomads”. Trei triburi - unul de vedete, unul de sportivi și unul compus din oameni de rând - vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.

În fiecare săptămână, aceștia se vor lupta pentru „Teritoriu”, iar în timp ce tribul câștigător va fi cazat într-un resort de lux și va fi răsfățat zilnic, cel de pe locul doi va locui într-un sat alături de localnici, unde membrilor tribului le vor fi trasate sarcini zilnice în schimbul cărora vor primi o porție simplă de mâncare și nu neapărat un pat, ci mai degrabă un loc în care să doarmă. Acesta nu este însă nici pe departe cea mai grea situație în care se poate găsi un trib: cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul celor șapte zile de încercări grele, membrii triburilor vor fi nevoiți să se lupte și pentru a rămâne pe insulă.

Săptămână de săptămână triburile își vor măsura puterile în competiții spectaculoase și tensionate atât pentru „Teritoriu”, cât și pentru „Eliminare”, pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-și dezvălui adevărata față și fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.

Cascadorul Cosmin Pădureanu: ”Mă aștept să câștig marele premiu la Ultimul Trib”... Actorul Silviu Mircescu se pregătește pentru „Ultimul Trib”: „Habar nu am ce mă așteaptă! Cultura, plantele, animalele, ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

Citește și
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la ”Ultimul Trib”! Mircea Zamfir, marele câștigător, detalii neștiute: ”Am rămas cu patru prieteni!”
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la ”Ultimul Trib”! Mircea Zamfir, marele câștigător, detalii neștiute:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu  în valoare de 100.000 de euro
Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu în valoare de 100.000 de euro
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x