Antena Căutare

Grupa lui Horia Brenciu intră în Bootcamp la „X Factor”: „Mi-am propus să mă distrez, să nu fiu încrâncenat”

Delia, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams și-au ales deja concurenții alături de care vor intra la Dueluri, iar vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, grupa lui Horia Brenciu, formată din trupe, intră în Bootcamp!

Delia, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams și-au ales deja concurenții alături de care vor intra la Dueluri, iar vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, grupa lui Horia Brenciu, formată din trupe, intră în Bootcamp!

Fiecare jurat trebuie să aleagă cei mai buni concurenți și să îi așeze pe cele patru scaune pe care aceștia le vor avea la dispoziție pe scenă. Un concurent nu este însă salvat după ce a fost invitat să ia loc, ci poate fi oricând ridicat dacă mentorul grupei consideră că altcineva a fost mai bun, astfel că tensiunea va fi la cote maxime până în ultima clipă.

„Și anul acesta, mi-am propus să mă distrez, să nu fiu încrâncenat ca jurat. Niciodată nu s-a câștigat <X Factor> cu un grup, dar până acum am câștigat cu oameni care au venit din America, cu femei, cu bărbați, adică totul e deschis succesului. Mi-aș dori ca toate grupurile să se gândească la câștigătorul de anul trecut, la Jeremy Ragsdale și la experiența sa”, a spus Horia Brenciu, juratul care a câștigat marele premiu de anul trecut.

Grupa lui Horia Brenciu intră în Bootcamp la „X Factor”: „Mi-am propus să mă distrez, să nu fiu încrâncenat”

Articolul continuă după reclamă

Grupul Deja Vu a venit inițial la audiții cu o surpriză, Oana Purdel! Ea a mai participat la X Factor cu câțiva ani în urmă și a declarat că vrea să fie o surpriză și de data asta, motiv pentru care a venit împreună cu trupa sa înființată împreună cu patru adolescenți. ”Eram într-o zi la repetiții și doamna a venit și ne-a spus că vrea să participe împreună cu noi la X Factor”, a povestit unul dintre tinerii membri ai trupei. Se pare însă că lipsa de antrenament împreună și-a spus cuvântul. După ce le-a cerut acordul tuturor, jurații au decis să îi asculte pe cei patru tineri singuri și să le dea astfel încă o șansă, după ce Oana Purdel s-a retras din concurs. Separați de ea, ei au primit patru de DA, astfel că vineri, de la 20.00, la Antena 1, întră în Bootcamp.

Alexandru și Raluca compun trupa Rush, sunt din București și au mărturisit că în trecut au format un cuplu, doar că acum tot ceea ce-i leagă este muzica. Pe lângă trupa Rush, cei doi lucreazã împreună într-un alt proiect, mai amplu, cunoscuta formație Albatros.

După o primă apariție la „iUmor”, Daniel l-a luat pe amicul său Mădălin, alături de care formează trupa Mindfuck, și au decis să urce pe scena ”X Factor” cu un singur gând: ”Vii la o competiție ca să câștigi!”. Dacă vor și câștiga, rămâne de văzut, dar cert este că cei doi băieți au obținut voturile necesare pentru a trece în Bootcamp. ”Sunteți primul grup în stilistica aceasta, căruia să îi dau un DA”, a spus Carla’s Dreams, iar ceilalți colegi ai săi au fost de acord că cei doi rapperi au fost suficient de convingători. ”Au fost cei mai credibili, din punctul meu de vedere”, a spus și Delia. ”O să fie cel mai cool an din istoria acestui show! Dacă tu le devii mentor acestor oameni, pot să câștige X Factor!”, i-a spus Mihai Bendeac lui Horia Brenciu.

Grupa lui Horia Brenciu intră în Bootcamp la „X Factor”: „Mi-am propus să mă distrez, să nu fiu încrâncenat”

Rodica Olisevschi, din Chișinău, a luat prin surprindere jurații „X Factor” cu timbrul său unic, dar și cu o audiție total neașteptată. Deși s-a înscris singură în acest concurs, ajunsă pe scenă, le-a cerut permisiunea specialiștilor de a-și invita iubitul, ce a acompaniat-o la chitară: ”Noi de foarte mult timp colaborãm, am scos multe piese impreunã, iar acum Rodica va interpreta o piesã de care ei îi e teamã. N-am apucat să o înregistrăm. Poate vouã vã place şi vã apucaţi de treabã”, afirma acesta încrezător. Cei doi au cucerit publicul încă de la primele note, iar în ciuda faptului că iubitul Rodicăi nu a vrut să participe în concurs, jurații i-au făcut o propunere unică: ”Cristian, ca sã nu pierdem vremea. Colegii mei se gândesc la un grup. Prezenţa ta a ajutat-o să se simtă mai bine. Dacă vreţi sã cântaţi ceva împreunã, poate ar fi bine pentru voi”, a mãrturisit Ștefan Bănică, în timp ce Carla’s Dreams a ținut să adauge că tânăra din Chișinău are „cea mai iubibilă voce din concurs, de departe”. Deși nu s-au înscris în competiție ca o trupă, o audiție magică i-a făcut să obțină patru de DA, motiv pentru care Cristian a acceptat să meargă mai departe în concurs alături de iubita sa: ”Eu visam să se întâmple asta și asa a fost!”, a afirmat Rodica cu zâmbetul pe buze.

Băieții din trupa No Fingerprints au recunoscut că ei sunt la începutul carierei muzicale și nu sunt foarte pregătiți din punct de vedere tehnic și administrativ. Cu toate acestea, talentul lor este remarcabil și au intrat în Bootcamp cu trei de DA.

Andreea Monac și Vlad Bișu au devenit o trupă datorită mentorului Horia Brenciu, chiar dacă la audiții au participat separat. Versurile adaptate ale tânărului vlogger Vlad Bișu au făcut-o pe Delia să cânte alături de el pe refren, de la masa juriului, iar carisma i-a asigurat 3 de DA din partea specialiștilor: ”Mi se pare că e foarte potrivit pentru un grup. A meritat șansa asta și sper să îi folosească”, a spus Delia. Și Andreea Monac i-a cucerit pe cei patru jurați cu energia ei și a reușit să scape de emoții după ce a intrat pe scenă și a început să cânte, așa că nu a durat mult până au venit și cei patru de DA. ”Cred că ești bucuria de care avem nevoie la X Factor!”, i-a spus atunci Horia Brenciu.

Grupul Stardust este format din prietenele Alexandra Stănilă și Cătălina Neacșu, care se sprijină foarte mult nu doar pe scenă, ci și în afara ei, așa cum au făcut-o și când Alexandra și-a pierdut mama în urma unei boli necruțătoare. ”Mama îmi promisese că atunci când împlinesc 14 ani mă va aduce la audițiile ”X Factor”, a povestit Alexandra, care a venit anul acesta cu prietena sa. Stardust a luat cele patru voturi ale juraților, așa că au plecat acasă cu o singură cerință din partea Deliei: ”Aș vrea să vă văd mai vesele!”.

Iuliana, solista trupei VOX, a pășit pentru a doua oară pe scena X Factor, de data aceasta însă și împreună cu instrumentiștii formației: ”Mă bucur foarte mult să pot fi aici în formula asta , e minunat când totul este live”, spune ea. De aceeași părere au fost și jurații care au apreciat momentul de senzație oferit de trupă și care au dat patru de DA la audiții.

Grupa lui Horia Brenciu intră în Bootcamp la „X Factor”: „Mi-am propus să mă distrez, să nu fiu încrâncenat”

Trupa Angels este o altă trupă formată de Horia Brenciu din trei fete care au participat separat la audiții. Diana Zaharia, o tânãrã de doar 15 ani, din Galaţi, a mãrturisit încã de la bun început cã nu are emoţii, dar şi faptul cã la un moment dat a fost la un pas sã renunţe la visul sãu, muzica. „Ai fost fenomenalã, fantasticã, fabuloasã!”, i-a spus Delia, în vreme ce Horia Brenciu i-a dat întâlnire: „Ne vedem în finala X Factor!”. Noua ei colegă, Ana Maria Tilici, a venit singură la ”X Factor”, în timp ce mama sa a rămas acasă alături de frățiorul său în vârstă de doar 1 an și opt luni. ”Aș vrea ca totul să iasă bine, de aceea am emoții să nu greșesc cu nimic”, a spus Ana Maria, care a fost la un pas de a se răzgândi pe drumul spre audiții. ”Ai făcut foarte bine că ai luat microbuzul și ai venit aici! Bravo!”, i-a spus direct Horia Brenciu. Ana a reușit în doar câteva minute să primească cele patru voturi ale juraților, dar și o lecție importantă: să nu se mai abată din drumul ei în muzică. Cea de-a treia membră a trupei Angels este Cristina Antonescu, din Brãila, căreia i-au purtat noroc accesoriile pe care Mihai Bendeac I le-a oferit, din recuzita lui Drãgulin, înainte de a urca pe scenã. “Ai cântat bine, cu poftã, şi s-a simţit!”, i-a mãrturisit Ştefan Bãnicã, în vreme ce Horia Brenciu a completat: “Niciodatã nu am auzit o persoanã spunând cu atâta bucurie <toxic>!”, fãcând referire la numele piesei pe care a ales-o concurenta. “Cine ia acest grup, al fetelor tinere, o sã aibã cele mai grele alegeri, cele mai multe drame, va fi un calvar pentru antrenorul fetelor tinere!”, a mai completat Horia. Cristina merge mai departe în concurs cu patru de DA.

Cele patru componente ale grupului Diamonds, venite tocmai din Italia, i-au cucerit pe juraţi încã de la primi paşi pe scena X Factor. „Eu deja am o preferatã!”, le-a spus Carla’s Dreams, încã de la inceput. Deşi formeazã o trupã de doar trei ani, Simona, Elena, Carla şi Chiara sunt prietene de o viaţã. „Sunteţi de departe cea mai vioaie, puternicã, frumoasã şi sexy trupã care a venit la X Factor anul acesta! Bravo!”, le-a spus Horia, iar Delia a continuat: „Aţi şi dansat, aţi şi cântat pe voci, am vãzut culoare, nebunie! Felicitãri, fetelor!”, le-a spus şi Delia. Cu patru de DA, fetele au pãrãsit scena X Factor mai mult decât fericite.

Astfel, vineri, de la 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție ”X Factor”, Horia Brenciu, juratul care a câștigat sezonul al șaptelea, va intra în Bootcamp cu Grupurile.

Pe 30 noiembrie, echipa lui Carla’s Dreams va intra la Duel, astfel: Cristian Moldovan se va duela cu Andrei Geamăn, iar Eduard Ungureanu cu Alexandru Stremițeanu. Delia a decis că în etapa Duelurilor Raluca Răducanu va lupta cu profesoara de canto Cristina Vasopol, iar Bella Santiago cu Cristian Sanda. Din echipa lui Ștefan Bănică, Mãlina Ciarnău, Doinița Ioniță, Ioana Bulgaru și Francesca Hojda sunt cele patru concurente pe care Ștefan Bănică pariază pentru finala ”X Factor” de anul acesta.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Răsturnare de situație! PSD a strâns voturile pentru investirea unui guvern condus de Grindeanu!
Răsturnare de situație! PSD a strâns voturile pentru investirea unui guvern condus de Grindeanu! BZI
Operațiunea „Case pentru șmecheri”: Cum iei o vilă la preț de garsonieră
Operațiunea „Case pentru șmecheri”: Cum iei o vilă la preț de garsonieră Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace Redactia.ro
Se schimbă vremea după 30 iunie: temperaturile scad și revin ploile, vijeliile și grindina
Se schimbă vremea după 30 iunie: temperaturile scad și revin ploile, vijeliile și grindina Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x