Antena Căutare

Reprezentații copleșitoare într-o nouă ediție ”X Factor”. ”A cântat o melodie care îți merge la inimă, cel mai răvășit a fost Ștefan”

Delia, Horia Brenciu, Carla’s Dreams și Ștefan Bănică jr au avut parte de concurenți aflați prima dată pe o scenă sau ”cunoștințe” mai vechi, în cea de-a șaptea ediție ”X Factor”, iar toți s-au întrecut în numere memorabile.  

Delia, Horia Brenciu, Carla’s Dreams și Ștefan Bănică jr au avut parte de concurenți aflați prima dată pe o scenă sau ”cunoștințe” mai vechi, în cea de-a șaptea ediție X Factor”, iar toți s-au întrecut în numere memorabile.

Doi concurenți cu o poveste impresionantă de viață le-au furat inimile juraților ”X Factor”. Jean și Andrada, din trupa ”Vis”, doi tineri crescuți în centre de plasament încă din copilărie, au învățat să își canalizeze toate emoțiile în muzică. Indiferent de greutățile din viața de zi cu zi, cei doi tineri se alină unul pe celălalt și, împreună, au înființat și o formație.

Chiar dacă au luptat până acum pentru tot ceea ce au, cei doi tineri se plâng că prejudecățile celor din jur încă îi împiedică să își trăiască viața așa cum și-ar dori. Mi-e foarte greu să mă angajez pentru că oamenii se sperie de aspectul meu fizic. Mă trimit în spate, la măturat, la cărat de cutii. Vreau să mă vadă lumea așa cum sunt: că am o boală de piele, că am un defect, dar să mă înțeleagă că sunt un om care luptă, nu se dă bătut”, a mărturisit Jean.

Articolul continuă după reclamă

Juratul Ștefan Bănică jr a fost extrem de impresionat de povestea sa, dar și de reprezentanția grupului format din Jean și Andrada. ”Când un copil abandonat vine să îți cânte despre mama și să nu aibă pic de reproș și de gânduri negative, dramatismul e și mai mare”, a spus Bănică jr.

”Viețile lor în plasament trădează o luptă emoțională foarte puternică și au venit aici pe scenă și au cântat piesa asta cu atâta dăruire”, a remarcat impresionat și Horia Brenciu, iar trupa Vis a plecat acasă cu 4 de DA.

Ana Nica Vacari, o tânără de 23 de ani din Chișinău, a început să cânte cam în același timp în care a învățat să și vorbească. Între timp, Ana a terminat un liceu de muzică, apoi s-a mutat în Rusia cu familia pentru ca ea să poată continua studiile la o Universitate de Arte. În acest demers îl are aproape și pe soțul său, deși recunoaște că viața de familie nu este foarte ușoară. ”E greu să fii soție la 23 de ani, nu prea știu să gătesc, dar mă ajută și soțul meu”, a recunoscut Ana. Adevăratul său talent însă a fost recunoscut de cei patru jurați la unison. ”Ai un talent foarte rar de a balansa puterea și sentibilitatea unui piese cu vocea”, a declarat Carla’s Dreams, iar colegii săi jurați au fost complet de acord. ”Ana a cântat o melodie care îți merge la inimă, nu ai cum să dai greș. Cel mai răvășit a fost Ștefan”, a spus și Delia.


Venit de zece ani tocmai din Filipine, Giulius Guttierez a reușit să învețe câte ceva din limba română, destul cât să se înțeleagă cu jurații ”X Factor”.

La vârsta de 34 de ani, Giulius Guttierez este deja un chef apreciat pentru mâncărurile sale, dar și pentru show-urile culinare pe care le pune în scenă pentru clienții săi. ”Iulică din Filipine”, cum se prezintă el pe ”numele românesc”, și-a încercat norocul luna trecută la ”Chefi la cuțite” cu un preparat tradițional filipinez, cu creveți și legume. ” Sunt emoșionat”, a recunoscut Giulius Guttierez în fața chefilor care au fost extrem de impresionați de rezultat, așa că Giulius a trecut în etapa următoare.

În acest timp, în loc să se pregătească pentru etapa următoare, Giulius și-a ridicat el însuși ștacheta și și-a stabilit un nou țel: acela de a obține și voturile juraților ”X Factor”.

Îmi doresc foarte mult să cânt, dar nu am mai fost niciodată pe o scenă. Îmi doresc să simt acele emoții, să trăiesc tensiunea”, a mărturisit ”Iulică din Filipine”.

Iar dacă filipinezul a recunoscut că obișnuiește să cânte de câte ori gătește, se pare că obiceiul ar avea o legătură chiar și cu meseria sa. ”Competiția e foarte strânsă. Bontea să știi că zice bine, și Florin Dumitrescu, ce să mai zic de Scărlătescu!”, l-a avertizat Horia Brenciu.

Din păcate, Giulius nu a avut succesul sperat la ”X Factor”, așa că va rămâne la meseria sa de bază. ”Pentru un chef cânți cel mai bine”, l-a consolat Delia.

La doar 15 ani, o adolescentă din Onești a cucerit jurații ”X Factor”, care s-au grăbit să facă o poză împreună și i-au luat deja și primul autograf. Costina Crăciun a pășit temătoare pe scena ”X Factor”, în etapa audițiilor. ”Cel mai tare cred că mi-e teamă de Carla’s Dreams”, a mărturisit adolescenta de doar 15 ani din Onești. Aceasta a vrut să cânte piesa "Sweet People", de la Alyosha, o alegere care s-a dovedit a fi câștigătoare, în sezonul trecut, pentru Olga Verbițchi.

Succesul s-a repetat și pentru Costina, care a obținut cea mai frumoasă reacție tocmai de la juratul de care se temea cel mai mult. ”Faci o poză cu mine?”, a întrebat-o Carla’s Dreams la finalul prestației sale, convins că aceasta va deveni foarte cunoscută datorită talentului său.

De aceeași părere a fost și Horia Brenciu, care a vrut și el să aibă un suvenir de la o viitoare vedetă. ”Aș vrea foarte mult să îți iau primul autograf. Nu știu dacă reprezintă pentru tine ceva acum, dar pentru mine va fi valoros mai târziu”, a spus acesta.

Înainte de a ieși de pe scenă cu cele patru voturi ale juraților, Costina a avut ocazia să o cunoască și pe Olga Verbițchi, cea care a câștigat competiția ”X Factor” anul trecut. ” Cam aceeași înălțime, aceeași constituție...”, le-a analizat Carla’s Dreams amuzat.

Tocmai din Spania a venit Toni Amboaje, un consultant IT care are deja un album lansat și premiat în Los Angeles. Toni a ales să cânte o melodie a lui Bryan Adams, artistul care, susține el, l-a inspirat încă de la vârsta de 12 ani să își urmeze vocația pentru muzică. Prestația sa dinamică, i-a atras laudele și voturile juraților, în rândul cărora a câștigat deja și admiratori. ”Eu aș plăti bilet la concertul tău, ești un rockstar!”, a mărturisit Delia. Iar ca un adevărat star, după ce și-a primit voturile ce l-au trimis în etapa următoare, Toni le-a făcut cadou juraților și câte un album de-al său.

Paul Milea, un tânăr de 31 de ani din Aiud, a venit la ”X Factor” cu atitudinea potrivită pentru a deveni vedetă. Pe lângă voce, acesta consideră că are toate atuurile: ”Am look, fac sală, arăt bine și aș vrea să captez atenția publicului”. Paul a ales să cânte o melodie compusă de el pe pentru fosta sa iubită, care l-a părăsit de un an pentru altcineva. ”E cu altul, dar nu e fericită, încă se gândește la mine”, a povestit Paul nostalgic. Iar dacă piesa nu i-a prins pe cei patru jurați, povestea sa emoționantă l-a făcut pe Ștefan Bănică să își schimbe votul în unul pozitiv. Chiar și așa, Paul nu a reușit să treacă de etapa audițiilor.

Voinea Florina și Maria Gogu, zisă și Sandra, sunt prietene și colege de trupă, iar împreună cântă la petreceri într-un restaurant din Târgoviște. Convinsă că trebuie și merită să devină vedetă, Sandra a decis să se înscrie la ”X Factor” și a convins-o și pe Florina să meargă cu ea. Delia, Horia Brenciu, Carla’s Dreams și Ștefan Bănică jr au avut câteva recomandări pentru ele, însă ambele au primit voturile lor. ”Nu ai cântat greșit, neapărat, e doar o tehnică puțin prăfuită, de care nu mi-e dor”, i-a spus Delia Florinei, apoi a încurajat-o pe Sandra să îți găsească o identitate artistică. ”Dacă vrei să fii bombă sexy, asumă-ți și fii până la capăt, nu la jumate!”, a încheiat Delia.

La doar 14 ani, Teodor Danci are atitudine de vedetă, dar și experiența unor concursuri precum ”Next Star”. ”Merg pe stradă și mă opresc fetele să îmi spună că le-a plăcut cum am cântat… Și mie mi-a plăcut cum am cântat! Mama e casnică și e managerul meu – îmi răspunde la mesaje pe Facebook, îmi arată piese noi, îmi scoate versuri la imprimantă”, a povestit Teodor mândru de succesul său. Cei patru jurați au apreciat și ei prestația sa, dar și experiența care și-a spus cuvântul. ”Ai cântat ca un instrumentist! Cei care au experiența unui instrument în spate aud puțin diferit față de ceilalți, simți mai multe detalii și ești foarte tehnic”, i-a spus Delia.

Venit din Chișinău, via Londra, unde s-a angajat la un restaurant de 8 luni, Lilian Dobândă i-a vrăjit pe cei patru jurați cu o melodie compusă de el, o alegere care i-a adus aprecierea lui Ștefan Bănică jr. ”Mi-a plăcut că ai venit cu piesa ta, deși la ce voce ai puteai să alegi cu o melodie la modă”. Lilian, care cântă de mai mulți ani, speră că, la un moment dat, va putea deveni un artist în toată puterea cuvântului. ”În timpul liber am încercat să îmi fac acasă un studio în care lucrez cu fratele meu. Cred că avem cu toții în viață perioade în care ne temem că suntem prinși în rutină și vrem mai mult”, a încheiat acesta.

Din păcate, nu la fel de apreciat a fost momentul Marilenei Botiș, o actriță de 41 de ani din Mioveni. Deși ideea sa de a interpreta în stil hip-hop melodia ”Mon mec a moi” a Patriciei Kaas a fost apreciată, execuția nu a fost chiar cea mai bun. ”Apariția e deosebită, dar cred că nu știi ce vrei. Mi-a plăcut apariția ta, dar după ce ai cântat nu mi-a mai plăcut. Să nu te superi pe mine!”, i-a spus Ștefan Bănică jr.

O dovadă că și-a însușit critica juriului a fost reprezentația unei tinere de 29 de ani din Chișinău, care a revenit după ce în sezonul șase nu a avut succes. Vera Turcanu a trecut de la melodia ”Radule” în 2016, la ”Radioactive”, de la Imagine Dragons în 2017. În ciuda faptului că Vera tocmai se recupera după o toxiintecție alimentară, jurații au apreciat din plin atitudinea și prestația sa. ”N-a fost forță pe picioare, dar a fost în voce! Bravo!”, a lăudat-o Delia, iar Vera a trecut în etapa următoare cu patru voturi.

Spectacolul continuă vinerea viitoare, de la ora 21.15, pe Antena 1, când o ţară întreagă va căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică, având ocazia să decidă alături de aceştia cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor.

Povești și personaje captivante se vor perinda şi în acest an prin fața telespectatorilor, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa, toate vor da multă culoare spectacolului de la “X Factor”, în cel mai nou sezon al super show-ului de la Antena 1.

"Colega mea și cu Pupsi cred că au făcut abuz". Ştefan Bănică, inițiat în tainele Instagramului de miloasa Del... O concurentă ”X Factor” suferă de o boală cumplită. Ioana Teodora Savu, drama dincolo de talent: ”Am stat foarte mult pr...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Ce se întâmplă cu cadourile pe care Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte le primesc de la admiratori de Crăciun. Copiii Familiei Regale urmează un protocol strict
Ce se întâmplă cu cadourile pe care Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte le primesc de la... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Demet Özdemir vorbește despre cel mai recent rol al său. „Îmi amintește despre iubirile imposibile”
Demet Özdemir vorbește despre cel mai recent rol al său. „Îmi amintește despre iubirile imposibile” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! Chiar înainte de Crăciun, vedeta a adus pe lume cel de-al patrulea copil. Prima imagine cu bebelușul: „Raza mea de soare”
Este vestea momentului în showbiz! Chiar înainte de Crăciun, vedeta a adus pe lume cel de-al patrulea copil. Prima... Elle
Vanessa a plecat în vacanță cu mama ei, presupusa amantă a lui Adi Minune, și fratele! Ce face Bogdan de la Ploiești în acest timp
Vanessa a plecat în vacanță cu mama ei, presupusa amantă a lui Adi Minune, și fratele! Ce face Bogdan de la... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Brăduți aperitiv din foietaj cu cașcaval și bacon. Rețetă simplă și ușoară
Brăduți aperitiv din foietaj cu cașcaval și bacon. Rețetă simplă și ușoară HelloTaste.ro
Cel mai lung tunel din lume este finalizat. Are 22 de kilometri și a fost săpat în munți
Cel mai lung tunel din lume este finalizat. Are 22 de kilometri și a fost săpat în munți Antena3.ro
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el useit
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2025. Vărsătorii sunt norocoși. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2025. Vărsătorii sunt norocoși. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Există Dumnezeu? Iată răspunsul celui mai inteligent om din lume
Există Dumnezeu? Iată răspunsul celui mai inteligent om din lume Jurnalul
Semnele subtile prin care Universul îți spune că ești pe drumul greșit
Semnele subtile prin care Universul îți spune că ești pe drumul greșit Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Trei obiceiuri zilnice care ne sărăcesc fără să ne dăm seama. Cum le putem transforma în profit
Trei obiceiuri zilnice care ne sărăcesc fără să ne dăm seama. Cum le putem transforma în profit Observator
Cele mai proaste obiceiuri pentru creierul tău, conform experților Harvard
Cele mai proaste obiceiuri pentru creierul tău, conform experților Harvard MediCOOL
Vrei să faci cel mai bun punch acasă? Iată tot ce ai nevoie
Vrei să faci cel mai bun punch acasă? Iată tot ce ai nevoie HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Care este cea mai bună diferență de vârstă dintre copii
Care este cea mai bună diferență de vârstă dintre copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase... UseIT
Fursecuri palmieri din foietaj cu scorțișoară. Desert simplu, din doar trei ingrediente
Fursecuri palmieri din foietaj cu scorțișoară. Desert simplu, din doar trei ingrediente Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x