Antena Căutare

X Factor 3 decembrie 2020. Super 4 au luat din nou cu asalt scena în Bootcamp. Florin Ristei, mândru de prestația lor

Grupul Super 4 a venit tocmai din Napoli și a reușit să impresioneze jurații X Factor înca din prima clipă.

Sezonul 9 al emisiunii X Factor poate fi urmărit JOI și VINERI, de la ora 20:30, la Antena 1!

Cei care fac parte din grupul Super 4 sunt: Salvatore Lampitelli, Gregorio Rega, Francesco Boccia, Aurelio Fierro Jr.

În audiții, cei patru membrii ai grupului au ales să își demonstreze talentul pe acordurile celebrei piese "Un'Emozione Da Poco".

Delia și Ștefan Bănică au fost impresionați profund de interpretarea celor patru italieini. Spre finalul interpretării, membra juriului X Factor nu și-a mai putut stăpâni lacrimile. În culise, Răzvan a trăit și el intens momentul celor de la Super Four, pielea de găină fiind reacția firească în fața unei asemenea prestații.

"Eu nu mă așteptam să plâng la masă!", a spus Delia. "Nu prea plâng așa în public! Nu îmi place, dar nu am putut să mă abțin!", a mai completat artista.

Ștefan Bănică a fost atât de surprins de momentul celor patru italeni încât le-a cerut să mai cânte o melodie. De data aceasta, italienii au mizat pe melodia "Caruso", iar prestația lor a fost pur și simplu incredibilă.

După momentul spectaculos, membrii grupului super 4 au primit o furtună de aplauze din partea publicului și 4 x DA din partea juraților.

Citește și: Grupul Super 4, moment incredibil în fața juriului X Factor. Interpretarea napoletanilor a fost aplaudată la scenă deschisă

Trupa Super 4 a facut atmosferă de concert pe scena X Factor

Cei patru italiei au reușit să impresioneze și în Bootcamp jurații și publicul cu vocile lor. Piesa pe care aceștia au cântat-o a fost interpretată într-un mod unic și special.

Grupul Super 4 a fost de-a dreptul pe gustul lui Ștefan Bănică. “Sunteți clar un grup care anul acesta concurează pentru marele premiu X Factor, asta este clar. Am asistat gratis la un concert și aș sta doua ore cu masca pe figură să vă ascult. ”, a marturisit juratul, suprins și bucuros de momentul celor patru.

Așa trebuie să sune un grup. Sunteți extraordinari. Felicitări din tot sufletul!”, a mai adaugat el.

Citește și: Florin Ristei intră în Bootcamp cu zece grupuri și un wild card!​

Florin Ristei nu s-a oprit din a lauda grupul celor patru.“Sunt foarte bucuros ca ați venit la X Factor. Voi faceți asta din pură pasiune, se vede că vă place să cântați și cred că peste tehnica vocală este bucuria de a cânta.”, a spus el.

Super 4 ocupă un loc în această seară, însă va fi eliminată trupa It's Us.

X Factor #DENEOPRIT ⏩ Urmărește noul sezon JOI și VINERI, la ora 20:30, la Antena 1 și pe Antena Play!​

Potrivit regulmentului, cele unsprezece grupuri ale lui Florin Ristei urcă pe scenă, cântă și încearcă să-și convingă îndrumătorul de categorie că merită un loc pe scaun. Ristei decide dacă grupul care se află pe scenă merită sau nu un scaun. Dacă juratul-îndrumător decide ca trupa să ocupe un loc pe scaun, atunci aceasta continuă să se afle în concurs. În momentul în care juratul decide ca trupa să nu ocupe un scaun, atunci aceasta își încetează parcursul în competiție. Doar trei grupuri întră în etapa Duelurilor.

X Factor 2020. Trupa Hello, momentul romantic care i-a impresionat pe jurati în Bootcamp. Conexiunea lor e greu de expli... X Factor 3 decembrie 2020. Grupurile din echipa lui Florin Ristei care au trecut de Bootcamp și merg în etapa următoare...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x