Antena Căutare

Marea finală „X Factor” e azi, de la ora 20.00, la Antena 1: „Cred că sezonul acesta este unul istoric!”

Ștefan Bănică, Loredana, Delia și Florin Ristei și-au ales fiecare câte un concurent alături de care cred că pot câștiga marea finala X Factor sezonul 9 de astăzi, de la 20.00, la Antena 1! Fiecare dintre ei așteaptă un adevărat spectacol de la concurenții care au ajuns până în această etapă: Adrian Petrache, Andrada Precup, Sonia Mosca și Super 4.

Galerie
Marea finală X Factor are loc vineri, 18 decembrie 2020, de la 20.00, la Antena 1

Ștefan Bănică, mentorul grupe de fete sub 24 de ani, este mândru de parcursul Andradei Precup, care l-a surprins până acum de fiecare dată.

”Cel de-al nouălea sezon X Factor a avut toate ingredientele. Se spune de multe ori că acesta a fost cel mai bun, cred că este un X Factor cu totul și cu totul special și datorită condițiilor, dar mai ales datorită concurenților și, de ce nu, și al juriului! O iubesc pe Andrada, pentru mine este mai mult decât un concurent la X Factor, cunoscând-o îndeaproape, pentru mine a devenit o mică lecție de viață!”, a spus Ștefan Bănică.

Marea finală „X Factor” își alege câștigătorul vineri, 18 decembrie 2020, de la ora 20:00

În grupa de băieți cu vârsta sub 24 de ani a Loredanei, finalistul este Adrian Petrache, în care ea a crezut de la început.

Articolul continuă după reclamă

citește și: Finala X Factor 2020. Care este regulamentul de vot și cum se alege marele câștigător

”Adrian are stofă de învingător și nu m-a sedus doar pe mine, ci pe toți care l-au văzut și pe ceilalți jurați. Este acel tip de artist pe care nu dai doi bani când îl vezi, dar când deschide gura se întâmplă o magie! E băiatul care a venit fără nicio șansă și care vrea să spargă tiparele, el nu vrea să imite pe nimeni! Aștept să fie o seară extraordinară, în care să avem parte de emoții extraordinare, de energie, să ne bucurăm, să fie o seară glorioasă pentru că încheie acest sezon care a fost de neoprit și orice se întâmplă, arată că suntem puternici și că suntem învingători!”, mărturisește Loredana.

Jurații emisiunii „X Factor” sezonul 9

Jurații emisiunii „X Factor” sezonul 9

Delia crede că Sonia Mosca are șanse mari să obțină în această seară mare trofeu cu vocea care o ajută să se desprindă din mulțime.

citește și: Finaliști X Factor 2020. Andrada Precup i-a emoționat până la lacrimi pe jurați. Vezi momentele care au adus-o în Finală

”Cred că sezonul acesta este unul istoric! E unul greu, într-un context mai delicat, dar de neoprit! Sonia are această capacitate de a te ține atent în fața televizorului în momentul în care cântă, n-ai cum să nu te oprești oriunde ai fi în casă, să te întrebi cine cântă, cine scoate ceste sunete!”, spune Delia.

Pentru Florin Ristei emoțiile sunt complet diferite decât îm ultima finală trăită de el.

Marea finală X Factor are loc vineri, 18 decembrie 2020, de la 20.00, la Antena 1

Marea finală X Factor are loc vineri, 18 decembrie 2020, de la 20.00, la Antena 1

”Pentru mine e a doua finală, dar din alt punct de vedere - ultima dată eu stăteam pe X-ul de pe scenă. De data aceasta parcă sunt puțin mai relaxat, dar asta și pentru că am un grup senzațional, Super 4, și tot ce îmi doresc astă seară este ca oamenii să nu plece din fața televizoarelor, pentru că au ce vedea. E un grup care a reușit să îi facă pe toți colegii mei să se emoționeze și chiar să verse câteva lacrimi încă de la prima piesă, e un grup care a reușit să aibă primul moment viral anul acesta pe internet”, a spus Florin Ristei.

Care vor fi alegerile lor muzicale și cine îi va cuceri pe cei de acasă vom afla în această seară, de la 20.00, la Antena 1, în marea finală a celui de-al nouălea sezon X Factor. Fiecare concurent va cânta de trei ori: o dată cu un invitat, o dată alături de mentorul său și individual. Anul acesta, cei de acasă pot să își susțină preferații cu un vot prin SMS la 1313 încă de la începutul emisiunii, după ce prezentatorii Răzvan și Dani vor anunța ”Start vot!”. Se poate vota o singură dată de pe același număr de telefon doar din România, din rețelele Orange, Vodafone sau Telekom, cu numele concurentului preferat în mesaj: Andrada, Sonia, Adrian sau Super 4.

Finala X Factor 2020. Loredana a încins scena cu avanpremiera concertului “Agurida”. Momentul unic care i-a impresionat ... Finala X Factor 2020. Super 4, moment de excepție alături de Raluka: „N-am mai avut asemenea emoții de când eram mică”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Cum arată Dilan Çiçek Deniz cu părul scurt. Actrița este total schimbată, a apărut așa la Cannes
Cum arată Dilan Çiçek Deniz cu părul scurt. Actrița este total schimbată, a apărut așa la Cannes Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Cum arătau Florinel de la Chefi la cuțite și Ioana când s-au lansat în muzică! Puțini i-ar mai recunoaște
Cum arătau Florinel de la Chefi la cuțite și Ioana când s-au lansat în muzică! Puțini i-ar mai recunoaște Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Cel mai mare lac din lume dispare și odată cu el dispar ecosisteme și mijloace de trai
Cel mai mare lac din lume dispare și odată cu el dispar ecosisteme și mijloace de trai Antena3.ro
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat useit
Nicușor Dan a nominalizat-o ca premier pe Delia Velculescu? Vine de la FMI
Nicușor Dan a nominalizat-o ca premier pe Delia Velculescu? Vine de la FMI BZI
„Programul de drone” al MAI: 116 milioane euro, gata să zboare la firme cu zero angajați
„Programul de drone” al MAI: 116 milioane euro, gata să zboare la firme cu zero angajați Jurnalul
Controverse după votul Moldovei la Eurovision 2026. România a primit doar 3 puncte din partea juriului
Controverse după votul Moldovei la Eurovision 2026. România a primit doar 3 puncte din partea juriului Kudika
Ce înseamnă „Bangaranga”, piesa cu care Bulgaria a câștigat Eurovision 2026
Ce înseamnă „Bangaranga”, piesa cu care Bulgaria a câștigat Eurovision 2026 Redactia.ro
Bazinul de 3 milioane de euro inaugurat de două ori. Prima tăiere de panglică a fost în campania electorală
Bazinul de 3 milioane de euro inaugurat de două ori. Prima tăiere de panglică a fost în campania electorală Observator
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x