Antena Căutare

Ajut eu! Familia Daşoveanu trăiește în familie. Mezinul, declarații emoționante: ”Aș vrea să-mi reușească operația, să pot fi portar!”

Există copii care nu-şi doresc ceva anume de la Moş Crăciun. Cel mai mare vis al lor e să îl vadă. Să alunge el, ca printr-o magie, întunericul în care trăiesc, dar în care au învăţat să depăşească orice fel de bariere. Până la urmă, nu ai nevoie de vedere ca să visezi şi să iubeşti. E lecţia frumoasă şi optimistă pe care ne-o oferă azi familia Daşoveanu. Doi părinţi care ar da orice să îşi vadă copiii zâmbind în fiecare dimineaţă. Doi băieţi care nu şi-au pierdut speranţa că noi, cei care îi vedem, vom spune din toată inima Ajuteu, atunci când ei vor avea nevoie. Sunt un exemplu că putem învinge chiar şi în întuneric. 

Există oameni pentru care lumina e cea mai mare dorința. Oameni care trăiesc în întuneric. Şi dacă ar avea o baghetă magică, ar face să fie lumină mereu. Stelian, capul familiei, a intrat în această lume pe la 20 de ani. Fiul sau cel mare avea 3 ani când l-a văzut ultima dată. Vag își aduce aminte cum arată.

”Am avut glaucom secundar la un ochi şi n-aveam voie sa ridic, n-aveam voie nimic, si pe parcurs mi-a scazut vederea. 11 08 Nu puteam sa merg dupa el. Dintr-odată am văzut că mă lua de mână, mă ţinea de mana. Nu voia sa-mi spună, probabil, teama și frica sa nu plec. Eu cand l-am luat, el a vazut, de ce să-mi bat joc. A muncit pentru noi de a ramas orb”, a mărturisit Stelian.

Ajut eu! Medicii din România nu i-au dat nicio șansă Alexandrei Păduraru: Va merge toată viața ca o gâscă

Dar Maria nu a plecat. A devenit stâlp şi far care sa ghideze familia ce se ducea, dramatic, spre intuneric.

”Ştefan a văzut până la vârstă de doi ani şi jumtate. L-am dus la creşa şi a fost lovit. Când am fost la medic, mi-a zis clar că are dezlipire de retină. A fost operat în Belgia, în septembrie 2001 și i s-a făcut transplant cu cornee de la cadavru, dar i-a respins organismul transplantul.A rămas nevăzator. Nu mai vede deloc.”, povestește Maria.

”Nu-mi mai aduc aminte. Mi s-a şters din minte cu totul, acum m-am obișnuit cu noul statut de nevăzător și nu-mi mai amintesc nimic.”, povestește și Ștefan, fratele cel mare.

”La școală, sunt cazuri când mă duce mama până în stație, după aia iau 104 și apoi cu bastonelul. Având în vedere că sunt străzi aglomerate și mașini multe, trebuie să fiu mai grijuliu la traversări. Pentru familie îmi doresc sănătate și pentru mine, pentru accesibilitate mi-aş dori un telefon de tip IOS pentru că e un sistem de operare mult mai accesibil. Vine cu voice over-ul preinstalat și vine în limba română.”, a a mai povestit Ștefan.

Ajut eu! Mihai Suciu a refuzat o viaţă în scaunul cu rotile

Telefonul ar putea fi "ochii" lui Ştefan. Până atunci, se bazează pe Victor, fratele cel mic. Singura raza de lumina pentru toata familia si singurul care ii povesteste cum arata lumea. Asta, in conditiile in care si Victor s-a nascut cu probleme de vedere. Nu avea iris, iar medicii au spus ca va fi orb si el.

Cu ajutorul Fundaţiei Mereu Aproape a fost operat de patru ori. Acum vede, chiar dacă nu foarte clar, cu ochelari. Însă tot nu se poate descurca singur. Marele oraș e plin de capcane, iar cărțile, de cuvinte prea mici.

Dacă urmatoarea operatie va fi un succes, va vedea si mai bine. Apoi, nu îi va mai rămâne decât o dorinţă. Sa fie şi el un fotbalist adevarat, pe un teren de fotbal adevarat.

Victor îl așteaptă pe Moș Crăciun și nu și-a pierdut speranța că îl va putea vedea măcar o dată în viață. L-ar ruga, dacă ar putea, să îi facă toată familia să vadă din nou.

O nouã dorinţã împlinitã în cadrul campaniei „Ajut eu!”.Sandra Stoicescu: „Nicole e o lecţie pentru noi toti!”... Andreea Bălan se alătură campaniei „Ajut eu!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Fie că ești persoana care vrea să-i fie îndeplinită o dorință sau că știi pe cineva care are o dorință, Ajuteu.ro este platforma unde dorințele devin realitate. Alege una dintre cele două variante și urmează pașii de înscriere, iar noi o să ne ocupăm de restul.

Citește și
AjutEu
AjutEu
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fişă medicală sub forma unui cod QR. Soluţia propusă de motocicliştii din România
Fişă medicală sub forma unui cod QR. Soluţia propusă de motocicliştii din România
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x